Ultimul apus
„caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni.” (Matei 5.45)
In plimbarea de aseara, am vazut, in timp ce treceam strada, un apus superb. Da, soarele rasare si apune si in Rahova, iar apusurile pot fi frumoase si in cartierele aglomerate si poluate din Bucuresti. Si ca totul sa fie si mai frumos, de undeva dintr-un apartament se auzeau acordurile melodiei My Heart Will Go On, interpretata de Celine Dion – fundalul muzical al unor scene din binecunoscutul film Titanic (in regia lui James Cameron, cu Leonardo Di Caprio si Kate Winslet in rolurile principale). Eu iesisem la plimbare, altcineva, o persoana necunoscuta, cu o viata straina de mine, se orienta catre lucruri asemanatoare, cauta recreerea si deconectarea, asa cum le cautam si eu. Si am avut atunci sentimentul ca facem parte dintr-o mare familie si ca suntem destul de asemanatori, uneori, in anumite privinte. Dar nu in toate. Si, dincolo de aceste asemanari determinate de cautarile noastre, de firea umana, mi-am dat seama ca puteam stabili si alte asemanari: traim in aceeasi lume afectata de o criza economica si nu doar, in aceeasi tara, in acelasi oras, in acelasi cartier si tot intr-un bloc comunist.
Am terminat de citit Idiotul, de Dostoievski, saptamana trecuta. O carte care spune multe despre noi oamenii – si nu neaparat bune. Bineinteles ca personajele nu se impart doar in „albe” si „negre”, iar faptele lor sunt greu de incadrat in binecunoscutele categorii „bine”-„rau”.