Viata vesnica

Istorioare inspaimantatoare cu „raposati nedecedati”

„S-ajunga rugaciunea mea inaintea Ta! Ia aminte la cererile mele; caci mi s-a saturat sufletul de rele si mi se apropie viata de Locuinta mortilor. Sunt pus in randul celor ce se coboara in groapa, sunt ca un om care nu mai are putere. Stau intins printre cei morti, ca cei ucisi si culcati in mormant, de care nu-Ti mai aduci aminte si care sunt despartiti de mana Ta. (…) Oare pentru morti faci tu minuni sau se scoala mortii sa te laude?” (Ps. 88:2-5, 10)

Am auzit, in copilarie, povesti „de groaza” despre oameni care, fiind declarati decedati, erau ingropati, desi ei nu erau „morti de-a binelea” si, astfel, bietii oameni se trezeau, mai tarziu, in mormant, unde, evident, mureau a doua oara, o moarte inspaimantatoare. Aceste istorisiri, unele cu date exacte, le credeam atunci, cu speranta, insa, ca poate nu sunt chiar adevarate, ca oamenii aceia au murit „de-adevaratelea” de prima data. Si mai speram si ca, in zilele noastre, medicina fiind mai avansata, riscurile acestea ar fi eliminate. Cum sa mai fie astfel de incidente posibile in zilele in care medicii sunt de-multe-stiutori si, chiar daca nu au drept sau putere de viata si de moarte, pot macar, cu instrumentele lor, sa faca in asa fel incat aceste doua stari sa fie fara niciun dubiu delimitate? Si ca om adult, asta credeam pana mai ieri, cand o stire mi-a aruncat convingerea la pamant.

Citind presa deunazi, un titlu mi-a atras atentia, caci mi-a amintit de temerile mele de altadata, care, in niciun caz, nu se vroiau confirmate si reactivate, dar si pentru ca saptamana aceasta am avut o mai mare sensibilitate la subiectul „moarte”, dupa ce, in week-end-ul trecut, intr-un discret si nu foarte populat parc bucurestean, un batran cardiac a murit in fata noastra, a putinilor trecatori. Am dat click pe link-ul „atragator” Citește mai mult »Istorioare inspaimantatoare cu „raposati nedecedati”

Titanic: din lectiile trecutului

„Sculati-va si plecati, caci aici nu este odihna pentru voi; caci, din pricina spurcaciunii, vor fi dureri, dureri puternice.” (Mica. 2.10)

Toti credem ca avem vieti speciale, ca noua nu ni se poate intampla ceva rau, cu atat mai putin foarte rau, oricum nu un rau iremediabil sau fatal. Credem cu tenacitate ca ceea ce intreprindem este sub calauzirea lui Dumnezeu (cei care credem in El si in calauzirea Lui) si ca drumurile pe care El ne duce sunt cele catre bine un pamantesc indubitabil. Ne incapatanam sa credem, chiar daca suntem „pe fundul vasului”, ca salvarea va veni, ca exista intotdeauna scapare. Citește mai mult »Titanic: din lectiile trecutului