Sari la conținut

baruc.ro

Hristos a fost vandut si cumparat! Adevarat!…

„Fara plata ati fost vanduti si nu veti fi rascumparati cu pret de argint.” (Isa. 52:3)

Mult lemn din crucea lui Iisus s-a mai vandut pe lumea aceasta, ca de s-ar strange toate fragmentele comercializate, s-ar face nu o cruce, ci o padure de astfel de exponate. Daca imi amintesc bine, si Hagi Tudose descoperise depozitul cu fragmente din crucea mult cautata si disputata, iar descoperirea aceasta chiar il imbogatise (in fapt, „buna credinta” a celor pe care ii prostise). Incepand de la Iuda, pana in prezent, comertul cu Iisus „prinde” – si pe cei ce cumpara si pe cei ce vand.

Citește mai mult »Hristos a fost vandut si cumparat! Adevarat!…

Piata noastra cea de toate zilele

„Voi toti cei insetati, veniti la ape, chiar si cel ce n-are bani! Veniti si cumparati bucate, veniti si cumparati vin si lapte fara bani si fara plata! De ce cantariti argint pentru un lucru care nu hraneste? De ce va dati castigul muncii pentru ceva care nu satura? Ascultati-Ma, dar, si veti manca ce este bun, si sufletul vostru se va desfata cu bucate gustoase.” (Isa. 55.1-2)

Poate ca va intrebati cum va fi piata de Paste? – Cum sa fie, precum cea de toate zilele: produse „slabe” si preturi umflate, in supermarketuri nereglementate.

Cand vezi, la raft, un borcan de gem cu un pret spre 25 de lei, nu poti sa nu te intrebi: dar ce au pus in el, de este atat de scump? Saptamana aceasta, insa, producatorii magiunului de Topoloveni au mentionat ca ei dau magiunul la marii comercianti cu 9 lei – cum de ajunge la pretul urias de desfacere de 23 de lei, nu stiu nici ei!… Citește mai mult »Piata noastra cea de toate zilele

Cu Dumnezeu aproape, biruitori prin ape…

„Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? (…) Totusi, in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Rom. 8.35, 37)

Doua treimi dintre romani cumpara doar produsele strict necesare si probabil ca nici apropierea Sarbatorilor Pascale nu va aduce schimbari mari in obiceiurile achizitive, decat la inconstientii vizati de organizatiile de credit care lanseaza oferte „chilipir”. Romanii sunt insa obinuiti cu stransul curelei si chiar cu lipsurile la produsele fundamentale, care macar acum se gasesc, caci au existat vremuri cand acestea erau supuse procesului de rationalizare si lipseau din galantare. Este adevarat ca nici sa vezi si sa nu ai nu e placut pentru om: macar „Ochii care nu (se) vad (se) uita”, dupa cum spune un proverb, dar, cand ochii vad si pofta sau nevoia cere, spun unii ca e mult mai greu, desi, daca maine nu le-ar mai putea vedea si avea nici „macar putin, de pofta, acolea”, opinia formulata ar fi alta. Citește mai mult »Cu Dumnezeu aproape, biruitori prin ape…

Gras si „frumos” sau slab si sanatos?

„(…) imparte-ti painea cu cel flamand si adu in casa ta pe nenorocitii fara adapost; daca vezi pe un om gol, acopera-l, si nu intoarce spatele semenului tau. Atunci lumina ta va rasari ca zorile, si vindecarea ta va incolti repede.” (Isa. 58.7-8)

„Eglon era un om foarte gras” (Jud. 3.17). Aceste cuvinte au fost scrise acum cateva mii de ani in cartea Judecatorilor, cu privire la imparatul Moabului din acea perioada. Dar, se pare ca imparatul Eglon nu a fost singurul conducator obez al antichitatii. Paleopatologia – stiinta care studiaza urmele lasate de boli la fosilele pastrate din antichitate – a scos la iveala faptul ca prosperitatea a afectat populatiile antice prin diferite afectiuni, inclusiv prin obezitate. Studiile realizate pe mumiile egiptene, respectiv un numar de 35.000 de autopsii, arata cum bolile civilizatiei afectau clasa conducatoare din Egipt, unul din marile imperii ale antichitatii. Egiptenii bogati aveau un stil de viata sedentar si o alimentatie bogata in alimente rafinate, grasimi si dulciuri, ceea ce a condus, inevitabil, la obezitate. Desi marturiile arheologice, respectiv picturile, basoreliefurile si statuile, infatiseaza niste conducatori supli, chiar cu o foarte buna conditie fizica, studiul mumiilor atesta contrariul, adica nu doar vedetele actuale isi cosmetizeaza imaginea publica, acest tertip fiind o practica foarte veche. Citește mai mult »Gras si „frumos” sau slab si sanatos?

O poveste de dragoste – povestea brandusei de primavara

„Mai presus de toate, sa aveti o dragoste fierbinte unii pentru altii, caci dragostea acopera o sumedenie de pacate.” (1 Pet. 4.8)

Intr-o zi de primavara, un tanar, care mergea printr-un crang, a observat, intr-un luminis, o frumoasa brandusa ivorie, de primavara. Era frumoasa, infiorator de frumoasa, dar parea singura si vulnerabila in aerul putin rece si umed. Era mai bine sa o ia cu el, caci asa putea sa ii admire frumusetea fragila, dar sa o si protejeze. Putea, astfel, sa sustina viata si sa se si bucure de ea. Cu aceste ganduri si sentimente, tanarul s-a aplecat si a rupt floarea. Citește mai mult »O poveste de dragoste – povestea brandusei de primavara

Dragostea nu are culoare si nu face discriminare

„Daca zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci, cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Si aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau.” (1 Ioan 4.20-21)

„Noi suntem tigani, doamna. Si am invatat sa impartim cu altii ce ne prisoseste”, a spus indureratul tata al unei tinere de numai 23 de ani, ucisa de cel despre care victima credea ca nu i-ar face asa ceva (chiar daca spunea), pentru ca o iubea. Moartea Alexandrei Parsa a devenit insa sansa la viata a unor persoane care asteptau un transplant, prin hotararea parintilor care, oricat au fost de indurerati, au donat organele pe care trei persoane, cu suferinte implacabile, atat de mult – si uneori poate fara speranta – le-au asteptat. Ar fi putut sa spuna „Nu!”, asa cum spun atatia altii in tara aceasta, mai ales ca unele fete bisericesti pot obiecta fata de ingroparea ca persoane „incomplete”, insa ei au spus „DA!”. Ei nu au stat pe ganduri si au facut ce au invatat si considerau ca „trebuia”: au donat organele care, dat fiind ca moartea deja lovea, fetei ii „prisoseau”. Citește mai mult »Dragostea nu are culoare si nu face discriminare