„Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul si a zis: „Pana cand vreti sa schiopatati de amandoua picioarele? Daca Domnul este Dumnezeu, mergeti dupa El; iar daca este Baal, mergeti dupa Baal!” Poporul nu i-a raspuns nimic.” (1 Regi 18.21)
Nimeni nu stie ce ii rezerva viitorul. Si, chiar daca facem presupuneri, acestea nu se suprapun niciodata cu realitatea. Socoteala din gand nu se prea potriveste cu cea din viata reala. Asta s-a intamplat si cu vag profetizata si neasteptata criza economica si asta se intampla si zilele acestea in tara noastra, cand ne confruntam cu o criza politica.
In aceasta perioada, premergatoare vacantelor – pentru unii, de vacanta – pentru altii, cine s-ar fi gandit ca, in lumea politica romaneasca, se coace, pe caldurile acestea, ce nu ne-am fi inchipuit si nu ne-am fi dorit. Caci, fara niciun fel de partizanat politic, ceea ce se intampla este siderabil si indezirabil, deoarece este departe de orice moralitate, pe de o parte si, pe de alta parte, pentru ca deterioreaza grav imaginea Romaniei pe plan extern si pozitia noastra in UE. Voci, dinspre diferitele institutii europene si dinspre „greii lumii”, avertizeaza Executivul de la Bucuresti cu privire la consecintele desfiintarii sau eludarii legii si legiuitorilor, dar, la noi, cred ca se poate vorbi de intentionata si nejustificata hipoacuzie, insotita de afonie, cand vine vorba de raspunsuri sau luari de cuvant care ar trebui sa se auda macar in surdina. Proiectele, care presupuneau finantare rambursabila si nerambursabila sunt inglodate sau de-a dreptul ingropate, ratingul de tara scade, leul cade, bursa tremura, iar noi, bieti muritori, ne bucuram doar de privilegiul de a fi spectatori, la un spectacol ingrozitor, care se va muta, de pe scena organelor conducatoare, in vietile acum doar privitorilor.
„Singurul lucru necesar pentru triumful raului este ca oamenii buni sa nu faca nimic” (Edmund Burke). Fiecare decide insa pentru sine ce este bine si ce este rau, dar actiunea sau non-actiunea sa va avea efecte nu doar in dreptul sau. In situatia data, nu pot sa spun nimanui sa se duca in nu stiu ce piata sa demonstereze si sa scandeze sau sa comenteze pe internet ori in grupurile sociale din care face parte si sa faca in asa fel incat un anumit punct de vedere sa fie trasmis mai departe – nu la asta ma refer acum, pentru ca nu e treaba mea sa spun ce ar trebui sa faca oamenii in societate, in raport cu sfera politicului. Insa cred ca este treaba mea sa spun si sa scriu ca Dumnezeu afirma ca a tacea nu inseamna a face dreptate (Ps. 58.1), iar daca nu ne implicam in societate (sau avem impresia asta), putem sa o facem macar in intimitatea momentelor de inchinare, aducandu-I lui Dumnezeu la cunostinta cererile noastre, in legatura cu problemele de care El oricum are stiinta. Asta pentru ca Dumnezeu indeamna sa ne rugam pentru conducerea tarii (1 Tim. 2.1-4) si sa ne prerocupam de tara in care traim, pentru ca de „fericirea ei” atarna si „fericirea” noastra (Ier. 29.7).
In 1989, stirile despre prabusirea regimului care parea vesnic m-au bulversat, dar si vestile care circula astazi ma bulverseaza, pentru ca, in ciuda inconvenientelor din aceasta tara, anumite lucruri pareau asezate si garantate, aveam impresia de libertate si legitimitate. Ca oamenii sunt dati la o parte, asta se mai intampla, dar cand institutiile sunt decapitate, iar legile pentru care eu am votat, cand am aprobat actuala Constitutie, sunt neglijate sau schimbate peste noapte, ma cutremur si ma intreb ce mai poate aduce ziua de maine, iar experienta acestei saptamani imi spune ca nu bine – in orice caz, nu pentru mine sau pentru oamenii simpli ca mine. Si, in lumina – sau, mai corect spus, in intunericul – celor petrecute in aceasta saptamana, ma intreb daca nu cumva, pe mine si pe oricine altcineva crede in venirea Sa, nu ne asteapta un maine care, desi este profetizat, ne poate bulversa, prin modul in care se va face instaurat si se va manifesta. Oricum, mai important decat ce inseamna acel maine pentru mine, este ca Dumnezeu sa fie cu mine in acel maine. Si asta trebuie sa am in vedere, in fiecare zi, in rugaciune. Problema este, in ultima instanta, nu neaparat cum va fi acest maine, desi acest lucru nu este lipsit de insemnatate sau ar trebui ignorat, ci in ce masura si cum am contribuit eu la acest maine si cine este cu mine in aceasta zi de maine.