„Este o vreme cand un om stapaneste peste alt om, ca sa-l faca nenorocit.” (Eclesiastul 8.9)
Venea un job calare, calare, calare, la un candidat in stramtorare, fara i-a-ho!
A fost odata ca niciodata o fata, care astepta un print pe cal alb. In transcriere moderna, si pliat la piata muncii, fata reprezinta orice candidat in mare nevoie, care asteapta jobul mult visat, care nu vine sau, atunci cand apare, se dovedeste a fi unul „de trei parale”: nici vorba de print, iar de cai albi, nici atat – doar de martoage!
Cladirea aceea frumoasa si boema, care este intr-adevar un palat, situata la intrarea in Parcul Cismigiu, a suscitat candva imaginatia nepotului meu, care, la vederea ei, dupa o perioada mai indelungata, in care se delectase si cu povesti frumoase, a exclamat: „Un palat! Cu printi si printese adevarate?” A trebuit sa il lamurim ca palate populate cu printi si printese nu prea mai exista, iar daca exista, vestimentatia acestora este una destul de mult diferita de cea din cartile ilustrate pentru copii.
In mod similar, piata muncii, daca esti candidat, iti aduce bucurii doar daca citesti povesti cu angajari de succes, care, in fapt, nu sunt altceva decat „gogosi” de succes, cu indulcitor artificial, care, dupa inghitire va deveni indigest si va lasa, in mod cert, un gust amar.
Daca randurile de mai sus v-au placut, atunci reveniti si saptamana care vine, pentru ca, despre tara resurselor umane, in care exista tinerete fara batranete (batranii si bolnavii nu sunt trimisi nici la camere de gazare, nici la reciclare, au parte de un tratament mult mai uman, numit „ignorare totala”) si viata cu probleme cauzatoare de moarte, avem de spus mai mult decat am spus azi. Acesta a fost doar un inceput, timid.