„…pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si le face il voi asemana cu un om cu judecata care si-a zidit casa pe stanca. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea nu s-a prabusit, pentru ca avea temelia zidita pe stanca. Insa oricine aude aceste cuvinte ale Mele, si nu le face, va fi asemanat cu un om nechibzuit care si-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit suvoaiele, au suflat vanturile si au izbit in casa aceea; ea s-a prabusit, si prabusirea i-a fost mare.” (Matei 7.24-27)
„Ce pietre si ce zidiri!” (Marc.13:1)
Maretia acestei cladiri profund adorate, care devenise evreilor divinitate, urma sa se prabuseasca insa in praf. In ziua in care autointitulatii judecatori Il judecau pe Judecator, nu banuaiu ca se judeca pe ei insisi, ca, odata cu acea condamnare la moarte, soarta cetatii ucigase si indelung razvratita este pecetluita, cu sange pentru sange.
Nu banuiau ca autoritatea romana, la care au apelat, pentru a-si pune in aplicare planul ucigas, ii va condamna si pe ei, ca pedeapsa pe care au cerut-o pentru Cel Nevinovat li se va aplica si lor, cu „varf si indesat”. Evreii nu puteau sa vada, peste timp, padurile de cruci ridicate de romanii de sub comanda lui Titus, nu puteau sa vada cetatea inconjurata de lesuri „nici jelite, nici adunate, nici ingropate” (Ier. 25.33), nu puteau sa vada cum nelegiurile lor, acumulate, aduc ruina si moarte.
Nu puteau sa vada ca Marea Tradare si uciderea Celui Nevinovat vor aduce un torent de tradari si omoruri peste ani. Nu puteau sa banuiasca distrugerea ce urma sa vina si despre care Caiafa declara ca, tocmai prin uciderea Lui, va fi prevenita. Iar cei care-L urmau in acea zi, pe drumul Golgotei, nu puteau sa-si creada urechilor ca El face profetii cu privire la ei, ca in acea zi, in care merge ducandu-Si crucea in spate, le vorbeste lor de durere si moarte, ca Osanditul le vorbeste lor de osanda. Cum puteau sa creada, in acea zi ce inca nu prevestea nimic rau, ca femeile, care mergeau dupa El, vor plange, dupa cuvantul Sau, si in alta zi, dar pentru ele insele sau pentru copiii lor. Pentru copiii care, atunci mari fiind, vor ajunge sa-si manance proprii copii, pe copiii care isi vor lasa parintii fara suflare, luandu-le tot ce au de mancare.
Iosif Flaviu, in Razboiul iudeilor, surprinde atrocitatile de neimaginat in ziua aceea, de catre viitoarele victime, care conduceau atunci Victima spre Calvar, prezinta modul in care toata acea slava s-a prefacut in pleava. Istoricul mentioneaza si ca incapatanarea iudeilor a fost o cauza a distrugerii neamului sau si a Templului, dar nu coreleaza aceasta distrugere cu Marea Tradare. Si niciun istoric contemporan cu distrugerea Ierusalimului nu a facut asta! Cei care cred in Cuvantul Sau stiu insa ca tot ce s-a intamplat atunci a fost profetizat de Fiul lui Dumnezeu, ca Ierusalimul s-a prabusit pentru ca s-a ridicat impotriva Celui Neprihanit si, mai mult, asa cum scrie in Carte si El a profetit privind spre cetate, ceea ce s-a intamplat atunci este doar o prefigurare a distrugerii acestei lumi, pe care o divinizam si de care ne cramponam.
„Ce pietre si ce zidiri”, dar acestea vor trece, pe cand cuvintele Lui nu vor trece.
Oare ce osandit am compatimit azi sau la ce condamnare am contribuit? Biblia spune sa nu mergem la sfatul celor rai (Ps. 1.1) – si trebuie sa ascultam sfatul biblic, ca sa nu ne trezim ca Il condamnam chiar pe Fiul lui Dumnezeu. Isus este zilnic rastignit sau fals compatimit, insa, ca un om chibzuit, nu intra in asa ceva. Lumea aceasta se va prabusi, dar ai grija sa nu te prabusesti si tu, odata cu ea.