„Sfarsitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiti intelepti, dar, si vegheati in vederea rugaciunii.” (1Pet. 4:7)
La sfarsitul anilor ’80 si inceputul deceniului noua al secolului trecut, locuitorii micului stat Kuweit se rugau pentru intelepciunea de a investi banii. Tara era foarte prospera, locuitorii aveau venituri excedentare, dar, pentru ca nu existau nevoi imediate si vizibile, dar si din responsabilitate, oamenii se rugau pentru administrarea a ceea ce aveau. Vecinul lor nu prea bun, Irakul, stiind de aceasta ravnita prosperitate, s-a gandit ca poate colabora cu dumnezeul acestei lumi, pentru a le trimite petentilor false raspunsuri la rugaciuni. Ce a urmat, nu mai trebuie detaliat, caci despre razboiul din Golf, de la inceputul anilor ’90, se stiu sau ar trebui sa se stie mai multe decat as putea eu aici scrie. Ce cred ca trebuie insa mentionat este ca, de partea Kuweit-ului, a intervenit atunci Organizatia Natiunilor Unite (ONU), sprijinita puternic de SUA, ajutand linistitul stat sa isi recapete pacea si prosperitatea.
Fata in fata cu exemplul responsabililor investitori „pagani”, nu pot sa nu ma intreb si sa nu intreb: Daca pe timp de prosperitate, unii oameni cauta calauzirea divina in administrarea banilor, cu cat mai mult ar trebui aceasta cautata pe timp de criza, mai ales daca aceasta criza se anunta a fi una catastrofica, mai grea si mai fara speranta decat mentionatul razboiul din Golf? In razboiul respectiv, salvarea a venit de la o organizatie suprastatala si de la un stat puternic, insa in criza ce se anunta, in fata careia formatiuni suprastatale si state, altadata cunoscute ca fiind consolidate, se clatina, ce ne mai poate salva pe noi in timp de criza? Si daca de sau din criza ce va veni, salvarea nu ne-o poate oferi nimeni pe pamantul acesta, cum putem sa ne pregatim pentru ea? Ce ne va ajuta?
Saptamana aceasta, reprezentanti ai Fondului Monetar International (FMI) au facut previziuni sumbre pentru tara noastra, de contractare a economiei cu 5% si expandare a valorii euro cu 15-20%. Aceste profetii sunt, ca majoritatea proorociilor, conditionate. Astfel, organizatia financiara internationala admite ca economia Romaniei se afla in riscul de colaps, in conditiile escaladarii crizei din zona euro si a diminuarii implicarii si sustinerii bancare in Romania, in cazul unor reactii negative ale politicienilor si populatiei fata de reforme, accesarii slabe a fondurilor UE si, cel mai putin probabil, dar nu imposibil, blocarii „accesului la pietele financiare”[1]. Bineinteles, intr-o atare situatie, „umanitara” organizatie numita Fondul Monetar International ne-ar arunca inca un colac de salvare care, din pacate, dar nemarturisit, ne-ar „ingropa” mai tare, pentru ca salvarea ar fi conditionata si de multe alte sporiri de biruri, deja vehiculate, dar nu oficial anuntate.
Declaratiile oficialilor FMI – o moarte anuntata, mult mediatizata si excedentar credibilizata; in fapt, o profetie care poate fi criticata. In primul rand, pentru ca este conditionata si nu putem vorbi despre situatii probabile ca despre ceva sigur. Ca aceste probabilitati sunt, in general, medii, dupa cum sustin previziunile, este adevarat, insa analizand mesajul institutiei internationale descoperim ca prabusirea noastra ar veni in cazul in care si Europa se prabuseste, iar ceea ce este considerat coloana vertebrala a sistemului financiar actual – sistemul bancar – se frange. Nu cumva cronica aceasta este una a unei morti anuntate pentru o lume intreaga? Caci, daca Europa cade, nu se clatina, din temelii, intreaga lume? Si, intr-un astfel de scenariu, este posibil sa supravietuiasca o tarisoara, care si pe vremuri bune schiopateaza?
Romania se afla in risc de colaps – si asta nu este nevoie sa ne spuna specialistii FMI, caci exista suficienti analisti locali care clameaza acest lucru. Insa anunturile venite din partea colosului financiar au un „atu” in plus, acela de a putea genera chiar situatia pe care o vestesc (ca, apoi, reprezentantii FMI sa afirme ca au avut dreptate si, vezi bine, pe viitor, sa poata pretinde si mai multa credibilitate). Adica populatia sau organizatiile care, pentru ca au credite in valuta sau economii in moneda locala ori din diverse alte motive, vor sa se asigure pentru viitor, cand aud astfel de previziuni, pot decide sa achizitioneze euro si pot determina, astfel, aprecierea acestei monede, prin cresterea cererii; ceea ce, bineinteles, ar aduce dupa sine si o implinire a fatidicei profetii privind cursul de schimb al monedei europene. Dar, daca Romania se prabuseste in urma Europei, cat de sigura mai poate fi moneda europeana si cat de garantate mai sunt investitiile in aceasta moneda? Se pare ca prea sigure nu sunt aceste investitii, din moment ce bancile investesc masiv in aur, considerat moneda de rezerva a institutiilor bancare[2]. De ce investesc intens bancile intr-o moneda de rezerva, se pregatesc pentru o prabusire a monedelor actuale? Ar trebui sa ne pregatim si noi? Corect ar fi sa stim, caci daca Noe stia ca vine potopul si a construit corabia, nu a pastrat informatia si salvarea doar pentru sine, ci a vestit-o lumii intregi, ca sa nu piara nimeni. Insa, bancile centrale stiu ca o stire de acest tip ar grabi si ar face sigur temutul sfarsit, deoarece panica ar determina retrageri masive din banci, stoparea consumului si a investitiilor sau investitii care, oricum, in caz de prabusire economico-financiara, nu ar mai putea fi valorificate. Caci, daca bancile investesc in aur, populatia s-ar putea orienta investitional catre aur, pretul acestuia ar exploda, iar, in caz de mare criza financiara, pe piata aurul si-ar pierde valoarea si poate chiar nimeni nu l-ar mai cumpara, pentru ca nu ar vrea sau nu ar putea. Acest lucu s-a intamplat si in Marea Criza din perioada interbelica, cand investitiile populatiei in aur s-au dovedit tot atat de nesigure ca si cele in actiuni, caci pretul metalului pretios devenise cat se poate de ridicol, oamenii vanzand, pentru a supravietui, pe sume derizoririi, bijuterii si chiar lingouri. Ce este valabil pe piata bancara, pentru „zeii” financiari (dar nu foarte sigur nici pentru aceasta piata, in caz de apocalipsa financiara), nu functioneaza decat prea putin si rareori in raporturile comerciale dintre muritori. Ceea ce azi valorizam, maine s-ar putea sa nu putem sa valorificam.
Revenind la conditiile de implinire a profeticei vestiri, acestea sunt corelate cu instabilitatea economiei europene si a sistemului bancar. Deci, ingrijorarile si masurile de preventie ar trebui focalizate catre factorii cauzatori, nu catre consecinte. Caci, in ceea ce priveste stabilitatea bancara, aici, potrivit unor analisti, chiar exista motive de ingrijorare. Si, chiar daca specialistii nu ar spune-o, anumite actiuni si declaratii ale institutiilor financiare sunt de natura sa provoace ingrijorare. Astfel, in afara de investitiile majore in aur ale bancilor, declaratiile anumitor bancheri starnesc fiori: Viceguvernatorul Bancii Angliei, Paul Tucker, avertizeaza bacile din Marea Britanie ca ar trebui sa fie pregatite pentru riscuri de tipul „sfarsitul lumii”, caci ce este mai rau nu a trecut, ci se poate ivi oricand[3]. Ca apele marii financiare sunt tulburi si amenintatoare, britanicii o spun, iar elvetienii o demonstreaza. In toamna acestui an, Elvetia, tara neutra si in conflagratii mondiale, a facut manevre militare! De ce? Pentru ca Elvetia este un centru al lumii financiare, iar paraitul temeliilor acestei lumi poate pune sub semnul intrebarii si al tensionarii relatiile dintre aceasta tara si alte tari sau raporturile cu persoane influente si organizatii care au relatii financiare cu organizatii bancare elvetiene. Ministrul Apararii din Elvetia, Ueli Maurer, considera ca actuala criza va conduce la intensificarea violentelor in Europa, deoarece criza nu va mai putea fi, pentru mult timp, „calmata doar cu bani”[4]. In curand, criza nu va mai putea fi mascata, iar protestele sociale si neintelegerile interstatale nu vor mai putea fi „calmate” cu promisiuni, masuri nesustenabile sau cu bani fara valoare si, daca prin vorbe, fapte si monede gonflate, tensiunile nu vor putea fi temperate, este posibil sa fie reprimate sau anihilate chiar si pe cale armata. Daca Elvetia face astfel de afirmatii, atunci lucrurile stau cu adevarat rau. Dar cat de rau?
Cat de rau este? Bate clopotul de sfarsit? Dupa doar 5 ani de la boom-ul economic din 2007, se fac declaratii catastrofale? In 2007, chiar daca, pe alte plaiuri, umbrele crizei se iveau, finantistii si aproape toti economistii negau si denigrau pe toti cei ce aveau ignoranta si cutezanta sa afirme ca „vine criza”. Iar dupa 5 ani, lumea, potrivit acelorasi finantisti si economisti, se afla in pragul unui cataclism financiar. Daca acum am vesti sfarsitul lumii, ar crede cineva? – Cu siguranta ca nu multe persoane! Si, cu toate acestea, cine stie daca nu cumva peste 5 ani nici nu vom mai fi pe planeta aceasta!
Cat de rau este daca si cei care, de obicei, rostesc discursuri linistitoare, pentru a nu atrage o prabusire prematura, vorbesc acum de prabusire? Cat de rau este daca britanicii, increzatori in sine si in sistemul lor financiar (care le aduce venituri mari la buget si nu doar), blazati din fire si sceptici in ceea ce priveste pericolele care ii pot atinge si, mai ales, iminenta si caracterul catastrofic al unor amenintari, vorbesc de riscuri si nu de orice fel de riscuri, nici macar de riscuri mari, ci de riscuri de tipul „sfarsitul lumii”?
Cat de rau este? Raul cel mai mare, se pare, inca nu a venit, ci a fost lasat la dospit! Dar, paradoxal, oamenii nu invata din experienta altora (si nici din cea proprie). Rusii, de exemplu, au accelerat creditarea, mai ales pe cea cu ipoteca. Poporul rus manifesta acum o apetenta ridicata pentru achizitia de locuinte cu credit ipoptecar, chiar si in conditiile in care dobanzile au crescut[5]. Cred rusii ca furtuna, daca va lovi, la granitele tarii lor se va opri? Este adevarat ca, pana acum, criza globala nu a zguduit economia rusa, dar nici de imunitate nu poate fi vorba si, in plus, rezervele si efectele unor masuri bune, luate in trecut, incep sa se disipeze. Intr-o lume globala, nicio economie nu este autonoma, iar in cazul in care o parte a lumii s-ar prabusi, cealalta nu ar putea trai, in continuare, „bine, merci”. Ploaia crizei care va veni va „potopi” toate economiile, nimeni nu mai poate cauta, in tara „X” sau pe meleagurile „Y”, un loc de refugiu. Increderea intr-o guvernare, in situatia actuala sau in orice altceva nu poate decat sa ne adoarma vigilenta, dar nu sa ne pregateasca pentru ce va urma.
Daca, intr-adevar, sfarsitul lumii vine, cum ne va gasi, cum te va gasi pe tine? Vom ignora in continuare, asa cum am facut in trecut si cum procedeaza rusii in prezent, avertizarile si toate celelalte semnale de scufundare a economiei globale? Vom putea sa ne chivernisim si sa investim in continuare, chiar daca suntem in pericol sa ne prabusim? Investitiile, de orice tip, s-ar putea dovedi, in caz de sfarsit, fara niciun folos, insa investitiile in viata spirituala si in activitati de ajutorare, de orice fel, a celor din jur, s-ar putea dovedi de nepretuit.
Daca tarile si bancile se pregatesc pentru o criza de mare amploare, cu cat mai mult ar trebui sa fim noi pregatiti? Si, chiar daca sfarsitul economiei si, in mod de consecinta, al intregii lumi, nu ar veni, pentru fiecare dintre noi poate sa bata, in orice clipa, dangatul de sfarsit si, de aceea, orice om trebuie sa fie pregatit.
Se aude dangat de sfarsit. Tu esti pregatit?
[1] Avertisment FMI pentru Romania: Leul ar putea scadea cu 15-20%. Care sunt cele cinci riscuri importante pentru tara, valabil la mediafax.ro, accesat la data de 25.10.2012.
[2] Este evident ca avem o moneda de rezerva: marile banci centrale investesc agresiv in aur!, valabil la wall-street.ro, accesat la data de 25.10.2012.
[3] Banca Angliei: Bancile sa se pregateasca pentru riscuri de tip „sfarsitul lumii”, valabil la mediafax.ro, accesat la data de 25.10.2012.
[4] Elvetia isi pregateste armata pentru efectele crizei din zona euro, valabil la stirileprotv.ro, accesat la data de 25.10.2012.
[5] Rusii invata ipoteca, in „Money magazine”, nr.11 – pana in 22 octombrie 2012, p. 56.