„Omul lesne crezator crede orice vorba, dar omul chibzuit ia seama bine cum merge”. (Prov. 14.15)
Filmul „Inocenta musulmanilor” a starnit o furtuna de proteste in Orientul Mijlociu – in Yemen, Sudan, Tunisia, Libia, Liban, Somalia, Irak, Pakistan, Turcia, Bangladesh, Maroc si Afganistan. In unele tari, precum Libia si Yemen, au avut loc demonstratii care au escaladat cu violente de neanticipat, inclusiv cu pierderi de vieti omenesti. Mai multi diplomati americani au fost ucisi si, pentru a evita producerea de noi victime, SUA au decis evacuarea personalului diplomatic neesential din alte ambasade (Sudan si Tunisia) si detasarea unor efective de puscasi marini, in tarile cu un potential de risc mai ridicat pentru personal. Masura Statelor Unite, de a pune la adapost personalul diplomatic, prin evacuare sau sporirea protectiei, nu poate sa evite pe deplin consecintele manifestarii unei furii care se crede indreptatita si este nepotolita. Incotro se va indrepta aceasta in continuare, ce victime va mai cauta? Raspunsul la aceasta intrebare s-a ivit deja: O femeie din Marea Britanie a fost ucisa in Afganistan, impreuna cu alti 11 colegi de munca, acestia devenind victime ale unui atentat sinucigas revendicat de gruparea islamista Hezb-e-Islami, care a prezentat actul ca razbunare pentru publicarea filmului blasfemator. Si seria victimelor nu se va incheia aici. Un imam egiptean considera ca toti cei implicati in realizarea si promovarea filmului – regizorul, producatorul, actorii si toti cei „care au contribuit la film si au facut promovarea” – sunt vrednici de moarte, iar executarea sentintei revine, conform imamului justitiar, tinerilor musulmani din Europa si America. Conducatori si oameni de rand, din Orient, cer pedepsirea celor care au realizat filmul, pe care musulmanii il considera o „crima”. Si, avand in vedere consecintele, asa si este, caci vinovati nu sunt doar cei care lovesc, ci si cei care jignesc.
Crestinii care stau in spatele filmului nu au facut niciun bine, prin aceasta pelicula, dar au facut foarte mult rau. In conditiile in care Orientul Mijlociu sta pe un butoi de pulbere, relatiile dintre Israel si Iran sunt inflamate, iar SUA sunt, in mod frecvent, vizate de mesaje neprietenoase venite din aceasta parte a lumii, a face un astfel de film poate echivala cu a arunca o torta aprinsa intr-un vas cu combustibil inflamant. In plus, manifestarile cu care s-au soldat alte „creatii” antiislamiste ar fi putut oferi o lectie. Au ajuns la vreun rezultat pozitiv danezii de la Jyllands-Posten, prin publicarea, in 2006, a unor caricaturi cu Mahomed? Au fost mai bune rezultatele republicarilor din 2008, ale acestor caricaturi, sau cele obtinute de revista franceza Charlie Hebdo, care a publicat, in mod repetat, imagini satirice ale profetului Mahomed? Nu – doar proteste si violente pe scara larga, inclusiv in sfera informatica, amenintari, distrugeri si crize diplomatice. Ce a obtinut pastorul american Terry Jones, prin incendierea Coranului si prin recurentele sale atacuri antiislamiste? Nimic mai bun decat jurnalistii si cineastii care invoca libertatea de exprimare. Bineinteles ca libertatea de exprimare trebuie cultivata si respectata, dar, in aceeasi masura, trebuie respectata si libertatea de constiinta, iar aceasta presupune sa nu instigi la dispret sau ura impotriva niciunui om sau popor, din motive de credinta. In anumite privinte, este mai bine sa taci – si nu de frica, ci din respect, pentru ca, desi destul de des isi apara religia cu sabia si ii ucid pe crestini si se „razboiesc” cu evreii, musulmanii nu formuleaza jigniri impotriva lui Dumnezeu si nici mesaje profanatoare pentru cei pe care aceste religii ii postuleaza drept lideri. Un proverb spune: „A gresi e omeneste, dar a persista in greseala este diavoleste”. Daca avem in vedere actiunile unor „crestini” si efectele lor, cred ca este greu de spus prin cine lucreaza Diavolul.
Daca dezagreau religia musulmana si modul in care unii dintre adeptii ei se raporteaza la crezurile lor, „bunii” realizatori ai peliculei si predecesorii lor, excesiv si iresponsabil de liberi in ale cugetarii si cuvantarii, puteau – si era indicat – sa isi fi formulat si exprimat opinia discordanta altfel, nu in acest mod ofensator. Pentru ca, pe de o parte, nimeni nu raspunde pozitiv la critica acida si, cu atat mai putin la ofensa si, pe de alta parte, daca unii credinciosi islamisti sunt violenti, dupa cum si filmul sugereaza si realitatea, uneori, o demonstreaza (mai ales prin reactiile la alte „opere” de acest fel), producatorii filmului ar fi trebuit sa se gandeasca ce rezultate va avea produsul finit, cum va afecta acesta vietile lor si ale altor oameni din jurul lor. Pentru ca, dat fiind ca ei nu si-au declinat identitatea de la inceput, culpa a fost alocata statului in care filmul a fost facut si reprezentantilor acestora si, dupa cum evenimentele ulterioare o dovedesc, chiar mai mult – alocata Occidentului. Deoarece un credincios musulman, fiind format si traind prin paradigma unei alte lumi, abordeaza lucrurile altfel – nu poate intelege de ce sunt realizate astfel de actiuni, de ce sunt tolerate si nesanctionate, de ce oamenii nu trebuie priviti in solidar, de ce religia trebuie disociata de sfera politica. Asta nu inseamna un mod de a „privi” lucrurile „radical” sau terorist, ci unul diferit, dar care, este adevarat, nu exclude riscul ca un asemenea „sol” sa fie insamantat si fertilizat cu idei si interpretari gresite, care sa determine atitudini extremiste si actiuni teroriste.
Dar iata ca, in tabara „baietilor rai”, se petrec si lucruri bune, care nu sunt insa la fel de bine cunoscute si pomenite, precum cele mai putin bune. Astfel, in ciuda incandescentului oprobiu din tarile musulmane, unele publicatii (chiar din tari ai caror reprezentanti au un discurs radical, precum Iran) respecta normele deontologice ale meseriei si, poate, si alte norme, general universale, ale omeniei. Aceste jurnale au adus la cunostinta opiniei publice declaratiile actritei Anna Gurji, care a intruchipat-o pe eroina filmului disputat. Daca avem in vedere aceste declaratii si le credibilizam, atunci ne putem intoarce si in tabara crestinilor producatori, sa vedem cat de buni sunt acesti „judecatori”. Daca luam in considerare ce spune tanara actrita, atunci acestia apar ca inselatori si ucigasi (indirect), buni de condamnat in instanta. Anna Gurji a declarat ca ea a avut cu totul alte informatii referitoare la scopul productiei si la natura acesteia, deoarece script-ul pe care l-a primit era total diferit de ceea ce, apoi, filmul a devenit. Actrita a fost informata ca scenariul este pentru un film numit „Razboinicul desertului” si ca „nu s-a pus niciodata problema unui film politic sau religios”. Sotul pe care il avea in film se numea George, nu Mahomed si, ca si alti colegi de platou, stia ca „filmul trebuia sa fie despre o cometa care cade pe Pamant”. Chiar daca actrita admite ca a fost naiva, ceea ce a facut ii va schimba sau chiar pierde viata – si cine va raspunde pentru asta? Este aproape o certitudine ca acest film ii va afecta viata in mod negativ, daca nu prin cine stie ce agresiuni, cel putin in plan profesional, fiind usor de banuit ca nu multi producatori vor dori un actor astfel disputat in peliculele lor. Intrebarea care se poate pune si chiar ar trebui pusa, in raport cu cele de mai sus: Daca musulmanii sunt niste animale salbatice sau niste posedati, cum cred si prezinta unii lucrurile (nu legitimez ideea), atunci cei care ii folosesc pe semenii lor ca momeala si ii arunca in calea „violentilor” nu sunt cu mult mai vinovati, pentru ca, pe de o parte, sunt mai „luminati” decat cei incriminati si discreditati si, pe de alta parte, pentru ca baga in „ciorba” lor si oameni nevinovati, care nu au fost instiintati si nu au incuviintat acest mod de actiune prin acordul lor?
„Omul lesne crezator crede orice vorba”. Femeia aceea a crezut in ce i-au spus realizatorii filmului, altii cred ce spun realizatorii filmului, prin pelicula propriu-zisa, si altii ceea media difuzeaza despre acei „barbari inumani musulmani”. Lumea este plina de informatii, care au legatura cu existentele noastre, in mod direct sau intr-unul cu totul de nebanuit. Insa, fata de aceste informatii, ar trebui sa fim selectivi si critici, atat cand vine vorba de „afacerile personale”, ca in cazul actritei, cat si in ceea ce priveste stirile internationale. Dupa cum spune Inteleptul Solomon, „Cel care vorbeste intai in pricina lui, pare ca are dreptate, dar vine celalalt si-l ia la cercetare.” (Prov. 18.17) Nu va lasati momiti si inselati de primele informatii, indreptati-va si catre alte izvoare de informare, care il iau pe primul „la cercetare” – sau faceti chiar voi insiva aceasta cercetare, cat mai critic posibil si din perspectiva Bibliei, dar nu inteleasa si abordata la modul in care au facut-o realizatorii filmului dinamitant. De exemplu, urmand sfatul autorului „Proverbelor”, se poate constata ca nu toti musulmanii sunt niste oameni violenti, ucigasi in numele divinitatii si al crezului lor (de parca istoria crestinismului nu ar fi plina de atrocitati, de personaje inspaimantatoare, de criminali veritabili si victime cu milioane). Astfel, o stire aparuta in „Mediafax” atesta ca unii dintre cei prezenti la ambasada Libiei erau probabil protestatari pasnici sau chiar oameni veniti sa atenueze intensitatea nedorita a evenimentelor, unii chiar „buni samariteni”. Ziarul mentionat aduce informatii care contrazic imaginea „crudului musulman” si o propun mai curand pe cea a „bunului samaritean”: „Martorii au declarat ca locuitorii au fortat fereastra si l-au gasit pe Stevens, pe care l-au scos afara si l-au dus la spital. In inregistrare, nimeni nu spune nimic care sa indice rea-vointa. ‚Va jur, este mort’, se aude un libian care il examineaza. ‚Scoate-l afara, omule! Scoate-l afara’, spune altul. ‚Barbatul este viu. Dati-va la o parte’, striga altii. ‚Scoate-l afara, omule’. ‚Miscati-va, miscati-va, este in viata!’, se aude ulterior. ‚Viu, viu! Allah este mare’, scandeaza multimea, in timp ce cineva cere ca Stevens sa fie dus la o masina.” O atare stire demonteaza multe din stereotipurile noastre – sau cel putin asa ar trebui sa faca, astfel incat sa nu ii mai concepem pe acei oameni, dintr-un loc departat, cu o religie si cultura diferita (dar si de alta culoare – si cred ca si rasa alimenteaza prejudecatile), ca fiind, toti, oameni de rea crezare, de rea intentie, de rea glasuire si de rea faptuire. Chiar daca exista si astfel de musulmani, nu toti sunt asa, exista si „buni samariteni”, insa si profilul acestora se poate deforma, daca toata lumea ii va demoniza. Desi, Dumnezeul, pe care unii dintre „bunii samariteni” Il slujesc fara sa isi dea seama, ii poate pastra, pentru a-I fi alaturi la masa din Imparatia Sa, din care multi buni si calomniatori crestini sau alte tipuri de sfinti, provocatori de violente si proteste (pentru care „aia rai” sunt condamnati), vor absenta.
Lumea crestina este de partea „baietilor buni”, care, bineinteles, sunt evrei si crestini. Pentru ca, in crestinism, abunda convingeri religioase ce exulta rolul Israelului in istoria „ultimelor zile” si ale caror sentimente sunt indiscutabil filoiudaice. Cei care au o astfel de perspectiva alimenteaza, sustin sau macar aproba actiunile sioniste sau pe cele antiislamiste, chiar daca acestea din urma nu au o legatura directa cu „Sionul” conceput de ei. Acestia ignora invatatura unui vechi proverb romanesc: „Orice padure are uscaturi.” Si in poporul Israel erau (si mai sunt) conducatori si oameni de rand (chiar fara capatai) care produceau tulburari; si Domnul Hristos a fost ucis pe baza depozitiilor si a tulburarilor induse in acest fel si chiar din motive similare, ucigasii Sai afirmand ca Isus a facut declaratii blasfematoare. Iar in acest caz este vorba de Israel, de poporul Sau, de acel popor pe care multi crestini il numesc si considera sfant, fie ca se refera la viitor, fie ca au in vedere prezentul, fie ca vorbesc despre trecut. Dincolo de ceea ce spun Biblia si istoria despre oameni si evaluarile lor, venind in fata Scripturii, care vorbeste de judecata lui Dumnezeu si de rasplatile Lui, citim ca vor veni multi de la Rasarit si Apus si vor sta la masa cu urmasii (fie dupa trup, fie dupa spirit) lui Avraam, Isaac si Iacov si, oare, nu cumva printre acestia vor fi si unii dintre cei pe care astazi, din lipsa de cunostinta si bunavointa, ii demonizam?
Unii musulmani sunt, cred, inocenti in fata lui Dumnezeu, chiar daca acest cuvant, „inocenta”, folosit in titlul filmului mentionat, este, din perspectiva continutului, utilizat in mod evident peiorativ, cu sensul de „credulitate” sau „nelegiuire”, adica opusul acelor trasaturi pe care „dreapta credinta” le-ar pretinde. Vinovati, insa, pentru anumite manifestari neinocente, pot fi cei care promoveaza stereotipuri maligne, dar si cei care le cred si, intr-un fel sau altul, contribuie la raspandirea si perpetuarea lor. Vinovati pentru actiuni neinocente sunt si cei care glasuiesc si actioneaza in virtutea unor norme si valori care contravin voiei lui Dumnezeu si dauneaza semenilor.
Atunci cand vine vorba de cuvinte si fapte, nu fiti lesne crezatori, nu mergeti orbeste, nu acceptati judecatile propuse, indiferent cine le-ar formula, promova sau urma – judecati, dar nu judecati dupa infatisare, ci judecati dupa dreptate (Ioan 7.24). Insa cand vine vorba de oameni si de popoare, lasati-L pe Cel care are judecata sa o faca; nu faceti nimic inainte de vreme si din ceea ce nu va revine – si nu doar cand este vorba de oameni dintr-o alta parte de lume!