„Asa vorbeste Domnul: ‚Cine cade si nu se mai scoala? Sau cine se abate fara sa se intoarca iarasi?’” (Ier 8.4)
Pentru echipa de gimnastica feminina a Romaniei, sigur existau sperante mari in acest an. Sperante au nutrit si gimnastele care au muncit mult si antrenorii acestora, dar si cei care au asistat la aceste jocuri din fata televizorului sau, mai privilegiati, din tribunele de la Londra. Insa, chiar daca o parte din sperante au fost implinite, o mare parte au fost spulberate, iar dezamagirile au venit pe masura asteptarilor, iar cel mai mult le-au resimtit cei care au muncit. Si spectatorii si telespectatorii s-au simtit frustrati si furati, dar cei care, ani de zile, au muncit enorm, cred ca au suferit mai mult decat noi putem estima. Doar unul dintre multele elemente, executate pe podium, implica exercitii pregatitoare si repetitii dureroase si obositoare. Pentru unul dintre elementele executate perfect la barna, Nadiei Comaneci i-au fost necesare 20.000 de repetari! Nu stiu daca este vorba de o cifra augmentata sau reusita ar fi fost posibila si cu mai putina straduinta, in cazul mentionat, insa ca perfectiunea, in sport, dar si in alte domenii, vine prin munca si, frecvent, prin munca repetitiva si de rutina, este adevarat. Spectacolul de cateva minute ascunde mii de ore de efort intens si lipsit de satisfactii. Sportivii „isi arunca painea pe ape”, sperand ca, „dupa multa vreme”, „o vor gasi iarasi”, in cadrul diferitelor competitii, impartita in mai multe medalii (Ecles. 11.1-2). Dar sperantele nu mereu se adeveresc si, atunci cand nu se intampla, dezamagirea este profunda. Iar dupa astfel de dezamagiri este greu sa te ridici si sa mai mergi mai departe. Dar aproape toti o fac, fie ca merg in acelasi domeniu de activitate, fie ca aleg sa mearga mai departe, pe un alt drum.
Viata sportivilor este grea, atat cat raman in lumea sportului, cat si dupa ce pleaca din acest univers, pentru ca nu este usor sa te reorientezi, dupa ce, atat de multi ani, viata ta, activitatea ta, aproape exclusiv, a insemnat sa faci sportul respectiv. Dar acesti oameni, caliti in focul incercarilor, reusite sau esuate, si in cel al durerilor, sunt obisnuiti sa stranga din dinti si sa mearga mai departe, chiar daca sunt accidentati sau furati. Au dovedit-o si gimnastele noastre, Sandra Izbasa si Catalina Ponor, ambele cu accidentari sau probleme de sanatate si reveniri, dupa perioade mai scurte sau mai lungi. Catalina Ponor a revenit in lumea sportului dupa patru ani de pauza, determinata de probleme la coloana vertebrala si inima, iar la Jocurile Olimpice, din acest an, a mers mai departe, cu tenacitate si o executie care a smuls admiratia unei sali intregi (chiar a unor specialisti si „profani” americani, care, in mod „normal”, ar fi trebuit sa o admire pe compatrioata lor „campioana”), chiar dupa ce a fost data de pe „tron”, in mod uzurpator.
Nu toti suntem sportivi de performanta, dar pentru toti viata inseamna provocari, tradari, dureri, caderi, in plan spiritual sau in orice alta sfera a existentei. Insa, chiar daca nu activam in lumea sportului, putem invata de la sportivii care cad si se ridica, se abat din drum si se intorc iarasi (Ier. 8.4), care renunta la multe dintre beneficiile curente si certe, pentru avantaje ipotetice viitoare. De la ei, putem invata sa ne ridicam, chiar si atunci cand acest lucru pare imposibil, precum in cazul Sandrei sau al Catalinei. Chiar daca suntem cazuti si cei din jur sau Diavolul ne spun asta, noi putem sa afirmam si sa actionam increzatori ca, in ciuda faptului ca, la un moment dat sau pentru o anumita perioada, suntem cazuti, ne vom ridica iarasi (Mica 7.8). Iar atunci cand nu putem sa o facem singuri, Dumnezeu ne va apuca de mana, pentru a ne sustine si ridica, dupa cum spune promisiunea Sa: „Domnul intareste pasii omului, cand Ii place calea lui; daca se intampla sa cada, nu este doborat de tot, caci Domnul il apuca de mana.” (Ps. 37.23-24). Biblia nu spune ca, daca ne incredem in El si Ii slujim, problemele acestei lumi si confruntarea cu ele nu ne vor dobori. Uneori, Dumnezeu alege sa ne fereasca de la a ne impiedica (Ps. 91.11-12), alteori ne va tine de brat, pentru a nu cadea (Ps. 145.14), iar, in alte situatii, va permite caderea, cu promisiunea de a ne ridica (Prov. 24.16) – bineinteles, facand acest lucru dupa voia Sa si fara a eluda (ba, chiar, asa cum este mentionat in Ioan 11.29, in anumite cazuri solicitand) colaborarea noastra si a altora (Ecles. 4.10).
Daca te-ai ratacit, daca te simti pierdut si confuz, daca ti se pare ca ai gresit si nu mai exista cale de intoarcere si posibilitate de a mai repara ceva, adu-ti aminte ca Dumnezeu a promis calauzirea si protectia Sa, chiar restaurarea Sa, pentru toata turma, nu doar pentru oile curate si performante (Ezech. 34.11-16). Oricare ar fi problema ta, azi sau in perioada aceasta, nu te mai uita la trecut, la ce ai facut sau nu ai facut, la temerile care te confrunta, in raport cu problemele care te „infunda”, nu te mai uita la tine si nu mai lua aminte la nimeni. Da, poate ca totul pare cazut si pierdut, dar, orice ar fi, Dumnezeul care va veni sa refaca acest pamant, cred ca este suficient de priceput la refacut, pentru a lucra cu tine si cu situatia ta, oricat de grea si fara de speranta ti s-ar parea. Da-i doar increderea, rugaciunea si dispozitia de a actiona – si sigur va lucra! Planuri abandonate sau amanate, incercari esuate, angajamente neonorate, probleme nerezolvate – orice ai avea in viata ta, da-I mana si mergi mai departe! In niciun caz, nu abandona, nicidecum nu te lasa!
„Cine cade si nu se mai scoala? Sau cine se abate fara sa se intoarca iarasi?” (Ier 8.4) Tu nu – si nimeni altcineva!