„Multe cai pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte”. (Prov.14:12)
„Si eu cu cine votez?”, intreba cetateanul turmentat din piesa de teatru O scrisoare pierduta, a lui Caragiale. In ciuda starii de ebrietate, omul respectiv isi dorea sincer sa voteze pentru binele obstesc.
Dar ma intreb: in ce stare erau cetatenii germani care, pe 19 august 1934, au oferit votul lor lui Hitler, in proportie de 89,9%, cat de turmentati erau acestia de discursurile si promisiunile celui pe care l-au ales, cu majoritate de voturi, Fuhrerul lor? Ar fi votat ei la fel, daca ar fi stiut ca Hitler a facut pierduta „scrisorica-testament” in care Hindenburg isi manifesta dorinta revenirii Germaniei la monarhia constitutionala? Ma tem ca da. Cred ca in perioada respectiva erau in Germania destul de multe „capete luminate” care au inteles ca modul in care Hitler a preluat puterea, dupa moartea lui Hindenburg, era disputabil legal. Dar procentele pozitive covarsitoare par sa spuna ca si cei care puteau sa discearna – sau cel putin o parte din ei – au dat un vot pozitiv pentru viitorul Fuhrer. Banuiau atunci votantii ca alegerile respective ii vor duce pe multi dintre ei – sau pe rudele lor – la moarte, iar tara in ruina si nicidecum catre prosperitate? Nu cred, pentru ca nu doreau sa creada! Erau „autoamagiti sinceri”!
Au trecut 75 de ani de atunci si noi stim ce au insemnat alegerile acelea pentru Germania. Dar nu stim si nici nu putem controla ce vor insemna, pentru noi si pentru ceilalti, alegerile pe care le facem zilnic – nu in totalitate. Si aceasta nici nu e treaba noastra. Treaba noastra este sa fim siguri ca alegerile noastre se indreapta intai catre Cineva si Scrisoarea Sa si apoi catre altcineva si/sau altceva.
[youtube]lhVM0HmGado[/youtube]