Sari la conținut

Educatie

Copilul meu „cere bataie” – ce sa ii dau?

„Cine este omul acela dintre voi care, daca-i cere fiul sau o paine, sa-i dea o piatra? Sau, daca-i cere un peste, sa-i dea un sarpe? Deci, daca voi, care sunteti rai, stiti sa dati daruri bune copiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru care este in ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!. Tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel; caci in aceasta este cuprinsa Legea si Prorocii. (Mat. 7.9-12)

Cand un copil te supara – si unii au chiar potential in a-ti scoate sufletul si zbura mintile – ce poti sa faci? Sa il bati? Pai iti vine sa il perciunesti sau sa ii dai doua la spate, ca sa ii vina la cap mintea care, ti se pare tie, cel suparat, este „plecata”, cand, de fapt, mintea micului vinovat este unde trebuie si a fost chiar exersata – si tu esti cel cu mintea „plecata”. Pentru ca nu ai inteles ca ai fost o persoana testata, sa vada omul in devenire cat rezisti si cum sa se raporteze la tine, dar sa si invete cum sa se poarte la manie. O manie care, chiar daca este indreptatita, trebuie stapanita si, chiar daca micutul va fi pedepsit, este bine sa se faca acest lucru nici cu isterie, nici din razbunare, ci doar pentru invatare si nu aplicand o sanctiune disproportionat de mare.

Citește mai mult »Copilul meu „cere bataie” – ce sa ii dau?

Analiza unui discurs, rostit pentru anul scolar in curs

„Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.” (Prov.22:6)

In timp ce ministrul Educatiei vrea sa coboare standardele, astfel incat si elevii lenesi sa obtina o diploma (prin BAC-ul profesional), alte persoane publice, nedelegate sa se ocupe de aceste probleme, dar dovedind mai multa pricepere si responsabilitate, sunt de alta parere. Prin afirmatiile lor, acestia sugereaza ca problemele trebuie rezolvate, nu camuflate, ca, intai, trebuie identificate problemele si, apoi, cautate solutii pentru rezolvarea lor, prin eradicarea cauzelor. Astfel, in mesajul rostit sambata, cu ocazia inceperii noului an scolar, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a recomandat o analiza riguroasa si onesta a situatiei, care este una deplorabila in invatamantul romanesc, lucru pe care rezultatele foarte slabe, obtinute la examenul de bacalaureat din acest an, o dovedesc cu prisosinta. Citește mai mult »Analiza unui discurs, rostit pentru anul scolar in curs

De ce nu sunt recomandate scolile private

„Nebunului nu-i este de invatatura, ci vrea sa arate ce stie el.” (Prov.18:2)

Marea Britanie. O tara civilizata, una dintre marile puteri ale lumii. O imagine glorioasa. Insa cartea O fata de preot rupe acest „tapet”, pentru a descoperi un perete murdar si deteriorat, plin de mucegaiuri morale si sociale.

Romanul lui Orwell aduce in atentie un sistem educational putred, ce ofera o falsa educatie, singura motivatie a instituitorilor scolilor private fiind banii, iar intentia parintilor, unii de o spiritualitate obtuza, aceea de a proteja copiii de ispita sau „cunostinte inutile” ori suprasaturare intelectuala, pastrandu-i, astfel, in ignoranta.
Citește mai mult »De ce nu sunt recomandate scolile private

Transsexualitate infantila

„Dar pentru oricine va face sa pacatuiasca pe unul din acesti micuti, cari cred in Mine, ar fi mai de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara, si sa fie inecat in adancul marii”. (Matei 18.6)

Am fost si socata, dar si revoltata, cand am citit in presa ca doi baieti britanici au devenit peste vara fete. Asta a fost optiunea lor? Schimbarile mentionate in presa au necesitat, in mod cert, concursul familiei care a dovedit multa intelegere, nu-i asa?

Citește mai mult »Transsexualitate infantila