Transplant

Dragostea nu are culoare si nu face discriminare

„Daca zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si uraste pe fratele sau, este un mincinos; caci, cine nu iubeste pe fratele sau, pe care-l vede, cum poate sa iubeasca pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Si aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau.” (1 Ioan 4.20-21)

„Noi suntem tigani, doamna. Si am invatat sa impartim cu altii ce ne prisoseste”, a spus indureratul tata al unei tinere de numai 23 de ani, ucisa de cel despre care victima credea ca nu i-ar face asa ceva (chiar daca spunea), pentru ca o iubea. Moartea Alexandrei Parsa a devenit insa sansa la viata a unor persoane care asteptau un transplant, prin hotararea parintilor care, oricat au fost de indurerati, au donat organele pe care trei persoane, cu suferinte implacabile, atat de mult – si uneori poate fara speranta – le-au asteptat. Ar fi putut sa spuna „Nu!”, asa cum spun atatia altii in tara aceasta, mai ales ca unele fete bisericesti pot obiecta fata de ingroparea ca persoane „incomplete”, insa ei au spus „DA!”. Ei nu au stat pe ganduri si au facut ce au invatat si considerau ca „trebuia”: au donat organele care, dat fiind ca moartea deja lovea, fetei ii „prisoseau”. Citește mai mult »Dragostea nu are culoare si nu face discriminare

Dragostea in vremea incercarilor – o fascinanta poveste contemporana de dragoste

„Apele cele mari nu pot sa stinga dragostea, si raurile n-ar putea s-o inece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decat dispret.” (Cant. Cant. 8:7)

Ziua Indragostitilor – o zi cu declaratii de mare iubire si cu multa daruire. Dar oare cat o fi de mare si, mai ales, cat de statornica este dragostea aceasta care, in zile declarate de societate ca fiind dedicate dragostei, se vrea cu ardoare manifestata, iar in celelalte zile, mai profane pentru iubire, este sub pres maturata si acolo uitata. Cei care nu au trecut pe la altar, pentru aceasta zi s-au scormonit in buzunar, dar au ezitat si poate vor mai ezita mult si rau sa isi dea inima si viata in dar. In timp ce, multe dintre cuplurile casatorite, care azi isi daruiesc inimioare de plus si isi jura o viata impreuna in puf, maine vor uita de juraminte sau se vor uita dupa vant si nori, daca li se va aduce aminte. Cand dragostea este manifestata doar „la zile sfinte”, nu e de mirare ca Citește mai mult »Dragostea in vremea incercarilor – o fascinanta poveste contemporana de dragoste