„Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, si nu sunt Eu si un Dumnezeu de departe?” (Ieremia 23.23)
„Domnul mi Se arata de departe: ‚Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea iti pastrez bunatatea Mea!’” (Ieremia 31.3)
„Caci El nici nu dispretuieste, nici nu uraste necazurile celui nenorocit si nu-Si ascunde fata de el, ci il asculta cand striga catre El.” (Ps. 22.24)
Criza a insemnat pentru numerosi oameni – si pentru cei mai putin cheltuitori si nechibzuiti – o lovitura dura, in plan finaciar si profesional si, din aceasta perspectiva, o zguduiala puternica a vietii personale si de familie si chiar a celei spirituale (pentru cei care aveau o viata de acest fel). O cotitura care nu aparea pe harta si, dupa colt, obstacole neanticipate si … inevitabila coliziune. Viata parca intra in descompunere si, ca in tot ce inseamna degradare, murdaria devine coplesitoare, nu doar prin provocarile problemelor exterioare, ci si prin raspunsul propriu la aceste probleme, marcat de teama, necredinta, tendinta spre compromis. Gustul unei experiente de acest fel este foarte amar, mai amar poate decat roscovele care constituiau hrana fiului rispitor…
In aceste conditii, viitorul devine intunecat de sentimentul de vinovatie pentru trecutul in mod real sau inchipuit vinovat, dar si de prezentul in care decaderea, deziluzia si durerea par sau devin totale. Incercarile esuate paralizeaza orice initiativa si orice speranta de reusita, iar sperantele se dilueaza tot mai mult, pana la disparitie… Nimic de care sa te prinzi nici in exterior si nici in tine, doar o amintire care parca se ridica peste tot acest infern… Amintirea unui Tata de care dorinta de independenta si aparenta bunastare ne-a instrainat… A acelui Tata care, ca si pe fiul ruinat din parabola, doreste si poate sa ne primeasca, pentru a ne oferi acele privilegii la care, in adancurile durerii, nu am mai sperat, nu le-am mai cerut si cautat. A acelui Tata care vrea si poate sa iasa inaintea noastra, pentru a ne oferi iertare si binecuvantare.
Inaintea acestui Tata, va invit sa veniti, chiar daca aveti un necaz foarte mare, chiar daca ati gresit si problemele cu care va confruntati sunt rezultatele unor alegeri gresite, pentru care, aparent, nu mai exista nici o sansa de „reparare”, chiar daca Tatal pare la o mare departare si nu „ a facut nimic pana acum”. El este la poarta si va asteapta, nu trebuie decat sa porniti la drum. Chiar daca nu mai aveti resursele necesare – spirituale, fizice sau materiale – El vi le poate da. Nu trebuie decat sa doriti sa veniti la El si … sa porniti… Si, in acest fel, esecul poate fi doar prilejul reintoarcerii, al unei vieti reinnoite, alaturi de El. Chiar daca nu il vedeti, Tatal deja alearga inaintea voastra.