„A Ta este ziua, a Ta este si noaptea” (Psalmul 74.16)
Schimbarea orei m-a dat peste cap – si nu putin. O schimbare brusca a programului de lucru si odihna este pentru mine – si nu doar pentru mine – cam dramatica, dat fiind ca nu ma pot adapta „din mers”. Nu sunt, in niciun caz, genul de persoana care ar putea calatori fara probleme pe distante mari, adaptandu-se rapid la schimbarile climatice si la cele de fus orar. Si niciuna care ar putea emigra in orice tara prospera de pe glob. Nu as putea trai, de exemplu, intr-o tara nordica, pentru ca, in afara de raceala climei si a relatiilor, in acele tarisoare exista si mult intuneric (fizic si moral), iar daca frigul ma imbolnaveste fizic, intunericul „prematur” imi afecteaza tonusul psihic. O zi cernita si cu intuneric pana pe la 10 a.m si apoi cam dupa 16 p.m (iarna chiar si mai tarziu, respectiv mai devreme) nu mi-ar oferi prea mult apetit pentru viata.
E adevarat, acum am revenit la „ora normala”. Dar nu ora ma deranjeza cel mai tare sau faptul ca innopteaza mai rapid, pentru ca, dat fiind ca nu este chiar ca la vecinii de planeta mai nordici, mai bogati si mai civilizati, innoptatul devreme iti poate oferi chiar impresia de refugiu „in cuib, la caldurica”. Dupa cum am mai mentionat, ceea ce mi se pare cu adevarat deranjant este schimbarea rapida. Asa ca, daca s-ar face un referendum pentru a lasa populatia sa decida pentru sau contra schimbarilor de ora, eu as vota „NU!”. Daca Dumnezeu a facut ziua si noaptea si le-a facut „foarte bune” (Genesa 1.31), de ce intervine omul cu schimbari – nu stiu! Daca ziua si noaptea sunt ale lui Dumnezeu, sa le lasam sa fie ale Lui in continuare, caci El in mod cert le-a facut si le gestioneaza mai bine!