Sari la conținut

baruc.ro

Si printii pot deveni robi, si cei bogati pot pierde tot (I)

„Caci cine este scutit?” (Eclesiastul 9.4 pp)

Cand ne gandim la Daniel, avem in vedere un personaj biblic a carui viata pare din plin binecuvantata, atat in ce priveste existenta spirituala, cat si cea materiala. Daniel a fost un profet, un om „preaiubit de Dumnezeu” (Daniel 10.19) si un demnitar de prim rang la curtea unora dintre cei mai mari imparati ai lumii antice. Atat am vedea noi, lumina stralucitoare din viata acestui muritor sau izbavirile din genuni, minunile extraordinare precum izbavirea din groapa cu lei. Dar, viata lui Daniel, daca am analiza-o cu mai mult aluare-aminte, a fost una din care durerea si problemele nu au lipsit.

Citește mai mult »Si printii pot deveni robi, si cei bogati pot pierde tot (I)

Si eu pentru cine donez?

Ca si Cetateanul turmentat, din piesa de teatru O scrisoare pierduta, scrisa de Ion Luca Caragiale, ne intrebam si intrebam, mai ales, pe altii, ce sa decidem, considerand, probabil, ca noi nu avem toate informatiile necesare pentru a lua o decizie corecta sau nu suntem capabilli sa luam o astfel de decizie.

Ce ar trebui sa avem in vedere, cand facem donatii (inclusiv cei 2%):

Citește mai mult »Si eu pentru cine donez?

Regele a murit, traieste Regele!

„Regele a murit, traiasca regele!” De cate ori nu s-a auzit acest anunt, urmat de un indemn, in istoria omenirii!… Un rege era eliberat din functie, prin deces, si altul ii lua locul. Dar, in cazul Regelui, moartea nu a presupus succesiune la Tron, ci permanenta. „Regele a murit, traieste Regele!”, nu se poate rosti decat in legatura cu o singura Persoana, a carei domnie este pe durata nedeterminata.

Citește mai mult »Regele a murit, traieste Regele!

Desert si fel principal: stiri de scandal

„Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun.” (Eclesiastul 7.21)

De cateva saptamani, nu exista publicatie, post de radio sau de televiziune, care sa nu caute sa valorifice divortul anului, pentru cat mai mult rating, disecand in 4 si, apoi, in 16 si in 32 de parti, tot ce fac cei doi – inca soti – Columbeanu. Fie ca suntem sau nu ocupati, presa ne ocupa sau ne distrage imediat.

Citește mai mult »Desert si fel principal: stiri de scandal

Oglinda, oglinjoara, cine este cea mai operata din tara?

„Voi judecati dupa infatisare, Eu nu judec pe nimeni”. (Ioan 8.15)

Celor care doresc sa recurga la operatii estetice li se recomanda ca, inainte de apela la o astfel de operatie, sa realizeze, pe langa investigatiile medicale necesare, si o vizita la psiholog. Nu stiu ce discuta oamenii aceia cu psihologul, dar nu inteleg de ce merg mai departe. Si unii merg foarte departe…

Citește mai mult »Oglinda, oglinjoara, cine este cea mai operata din tara?