Bunul crestin care nu mai este samaritean

„Ascultati, acum, voi care ziceti: ‚Astazi sau maine ne vom duce in cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie si vom castiga!” (Iac.4:13) „Si ce ar folosi unui om sa castige toata lumea, daca si-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om in schimb pentru sufletul sau?” (Mat.16:26)

Max Weber, în „Etica protestanta si spiritul capitalismului”, afirma ca, odata cu Reforma, bogatia, respectiv acumularea de avere, nu mai sunt incriminate, ci sunt corelate cu harul divin si legitimate din perspectiva divinitatii. Lipsirea voluntara de mijloace matariale nu mai este aureolata, iar inmultirea banilor este prezentata, de pionierii protestantismului, ca decurgand din binecuvantare si devenind o binecuvantare pentru societate. Si Weber are dreptate.

Venita din mediul ortodox, in care privarea de anumite bunuri si asumarea unor limite, liber consimtite, sunt considerate ca recomandari divine, in protestantism am fost surprinsa de ceea ce eu consideram – si inca mai consider a fi – prea mult pragmatism. Desi noi punem foarte mult accent pe religie, pe viata spirituala si pe o alta lume, cea vesnica, prin modul in care ne raportam la sfera economica a existentei, putem fi – sau doar parea – chiar mercantili. Dar nu aceasta este marea problema a protestantului: cu adevarat o problema este, din punctul meu de vedere, asumarea de catre crestinul protestant a unor principii de afaceri, contrare acelor principii care sunt in mod clar enuntate in acea Carte pe care el o sustine, exclusivist, in declaratia sa: „Sola Scriptura!” Sa fie acest crez doar unul declarativ? In afara de principiile de afaceri asumate de crestin si disputabile din punct de vedere divin (daca admitem ca Biblia exprima perspectiva divina asupra oricarui aspect al existentei umane), ar mai fi de avut in vedere si atitudinea celui binecuvantat de Dumnezeu cu resurse, oportunitati si abilitati de a inmulti banii, fata de cei mai putin binecuvantati din acest punct de vedere. In mod cert, aici ar mai fi de invatat si de lucrat la capitolul modestie si de practicat la cel de impreuna-simtire.

Acest articol nu are nicio legatura speciala cu vreo persoana din lumea reala. Daca se simte cineva vizat, s-ar putea sa fie un semn ca Dumnezeu l-a binecuvantat, caci sentimentul ca esti „aratat” este, de fapt, un semn ca esti mustrat, de constiinta sau de Duhul lui Dumnezeu. Ceea ce nu este deloc rau…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *