„Dar el nu stie ce si cum se va intampla, caci n-are nici cine-i spune.” (Eclesiastul 8.7)
Inainte de ‘89, anul de dupa care multe lucruri s-au schimbat radical, in copilarie si chiar la pubertate, existau acele caiete numite „oracole”, cu intrebari multe si stupide si poze decupate din reviste si almanahuri. Pentru noi, erau importante, pentru ca, neoficial si fara nicio legatura cu evolutia biologica, ele marcau faptul ca am devenit „mari”, ca putem sa formulam intrebari si raspunsuri (care erau, in mare, copiate sau trucate), evaluari si preconizari. Dar cel mai mare interes, in completarea unui astfel de „oracol”, reprezentau preferintele si visele celor care completasera inaintea ta si pe care aveai liber, astfel, sa le citesti. Unii chiar scriau anume, pentru a spune cuiva (un el sau o ea) ca sunt placuti sau dimpotriva.
Dincolo de aceste jocuri (copilaresti, chiar daca se vroiau a fi o dovada de maturitate), de ce se numea acel caiet „oracol”, nu stiu, dar, de curand, mi-am dat seama (sau doar banuiesc) ca preferintele, antipatiile, visele – marturisirile noastre din acele caiete erau considerate jaloane ale evolutiei ulterioare.
Si, intr-un fel, asa era. Dupa cum eram si in conformitate cu ce nazuiam atunci (chiar daca marturisirea era falsa, demostra ce aparente dorim sa creem in dreptul nostru, care este imaginea pe care vrem sa ne-o construim), s-ar fi putut spune ca ne scriem un anumit viitor, mai precis un anumit mod de raportare la viitor si de pregatire pentru el.
Un viitor care, acum cand este in parte trait, ne dam seama ca nu ar fi fost, in mod cert, pe baza acelor „oracole” corect „profetit”. Eu, una, daca nu ar fi fost, de exemplu, evenimentul din ’89 si multe alte evenimente cu totul impredictibile (ca aparitie si efecte) in perioada in care completam oracole, nu as fi facut multe lucruri pe care le fac azi si, in niciun caz, nu cred ca as fi scris pe acest blog. Nici nu stiu cat de mult as fi avut acces la calculator sau daca PC-ul ar fi fost o necesitate in societatea fara ’89…
Ceea ce ma face sa cred ca nici azi nu pot sa imi scriu viitorul, doar pe baza unor date incomplete si a unor informatii incerte. Asa ca, mai bine, las predictiile la o parte si imi incredintez viitorul in mana lui Dumnezeu, care nu doar ca stie totul, dar si poate orandui totul, dincolo de orice apreciere umana.