Calauzirea lui Dumnezeu catre infrangere

„Ingerul Domnului i S-a aratat si i-a zis: ‚Domnul este cu tine, viteazule!’ Ghedeon I-a zis: ‚Rogu-te, domnul meu, daca Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au intamplat toate aceste lucruri? (…) Domnul S-a uitat la el si a zis: ‚Du-te cu puterea aceasta pe care o ai si izbaveste pe Israel (…); oare nu te trimit Eu?’” (Judecatori 6.12-14)

Unul dintre cele mai inspaimantatoare pasaje din Biblie, pentru mine cel putin este astfel, si nu doar pentru mine, se afla in cartea Judecatorilor, capitolul 19. Nu am putut, citind acele randuri, sa nu ma cutremur in fata unor fapte abominabile si sa nu ma imi pun intrebari cu privire la divinitate. Dar nu despre grozavia scenelor descrise in capitolul amintit vreau sa scriu in acest articol, ci despre consecintele acestora, descrise in capitolul urmator, mai exact, despre sinuoasa si impredictibila calauzire divina a Israelului, in aplicarea justitiei.

Astfel, in capitolul 20.18, Israelul cere calauzirea lui Dumnezeu, cu privire la modul de incepere a luptei: „Si copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel si au intrebat pe Dumnezeu, zicand: ‚Cine din noi sa se suie intai ca sa lupte impotriva fiilor lui Beniamin?’ Domnul a raspuns: ‚Iuda sa se suie intai.’” (Judecatori 20.18). E adevarat ca nu l-au intrebat pe Dumnezeu daca sa se suie sau nu, considerand, de la sine inteles, ca trebuie sa se suie. Dar, daca, presupunand ca initiativa le-a apartinut si nu venea de la Dumnezeu, atunci de ce El nu i-a oprit, ci, mai mult le-a raspuns punctual la intrebare, nominalizand semintia care trebuia sa fie avangarda ostirii? Nu ar rezulta din acest raspuns ca El era de acord cu initiativa lor justitiara si razboinica si dorea chiar ca aceasta sa fie una garantat reusita? Cred ca cei mai multi dintre noi am considera ca, actionand dupa indicatiile divine, vom avea succes. Dar, inexplicabil, din Israel au murit, in acea lupta, 22.000 de oameni (Judecatori 20.21)!… In conditiile in care numarul de combatanti israelieni era, in respectiva confruntare, de 400.000 de oameni, „care scoteau sabia, toti barbati de razboi” (Judecatori 20.17), iar al celor din Beniamin de doar 26.700, „care scoteau sabia”, dintre care, intr-adevar, 700 erau luptatori de elita din Ghibea (Judecatori 20.15). Dar… era lupta omului sau lupta Domnului? In aceasta situatie, Israelitii l-au interogat din nou pe Dumnezeu: „’Sa ma mai sui la lupta impotriva fiilor fratelui meu Beniamin?’ Domnul a raspuns: ‚Suiti-va impotriva lui.’” (Judecatori 20.23).  Din modul in care au pus intrebarea, se poate deduce ca israelitii considerau ca infrangerea ar putea fi determinata de natura acestei lupte, respectiv de faptul ca ea se ducea impotriva „fratelui”, fiind un fel de fratricid. Dar, si de aceasta data, Dumnezeu le infirma suspiciunile si speculatiile, prin indemnul de a continua lupta. Rezultatul noii batalii: 18.000 de oameni din Israel au murit, toti razbonici (Judecatori 20.25). De partea cui era Dumnezeu? Cine trebuia sa moara: Beniamin sau Israel? De ce ii conducea El astfel, catre ceea ce, pana acum, se dovedea a fi infrangere si moarte sigura?  De aceasta data, Israel, la plans, adauga postul si rugaciunea. Si, pentru a treia oara, Il intreaba pe Dumnezeu, exprimand indoiala cu subliniere: „sa ma mai sui?” (la moarte?) „sau sa ma las” (ce rost are sa lupt daca sunt infrant?) Si Dumnezeu le raspunde: „‚Suiti-va, caci maine ii voi da in mainile voastre.’” (Judecatori 20.28). Citind acest verset, am realizat ca, in primul raspuns, Dumnezeu a raspuns punctual, oferind o indicatie cu privire la modul de a purta lupta; in al doilea caz, fata in fata cu sovaiala luptatorilor, a dat un indemn; dar, a treia oara, Dumnezeu a facut si o promisiune cu privire la rezultatele luptei: pana atunci El le-a zis doar ce sa faca, dar nimic de rezultate. La cea de a treia interogare, israelitii primesc si o promisiune: El le va da biruinta – El le-o va da, nu ei o vor castiga!

Sa insemne acest lucru ca „luptele Domnului” pot fi in mod repetat soldate cu infrangere si ca El nu ne conduce doar la biruinta, ci si la infrangere si ca, desi am experimentat in mod repetat infrangerea, nu trebuie sa abandonam, ci, dimpotriva, sa mergem mai departe, lasand in mainile Lui tot ceea ce tine de rezultate? Nu spunea profetul Ieremia „El m-a dus, m-a manat in intuneric, si nu in lumina.” (Plangeri 3.2), dar si „Cine cade si nu se mai scoala? Sau cine se abate fara sa se intoarca iarasi?” (Ieremia 8.4)?  Ca trebuie sa perseveram in incredere, supunere si dependenta de calauzirea si puterea divina, chiar daca rezultatele devotiunii si ascultarii noastre nu au fost, in trecut, cele asteptate? Sau sa insemne acest lucru ca, prin eforturi omenesti, nu putem obtine nimic, singur, Dumnezeu, fiind Cel care ne poate ajuta sa castigam luptele vietii? „’Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu’ – zice Domnul ostirilor!” (Zaharia 4.6). „Omul nu poate primi decat ce-i este dat din cer.” (Ioan 3.27), „orice ni se da bun si orice dar desavarsit este de sus, coborandu-se de la Tatal luminilor, in care nu este nici schimbare, nici umbra de mutare.” (Iacov 1.17). Ori ca intarzierea lui Dumnezeu nu inseamna anulare si nu trebuie sa conduca, in planurile omului, la abandonare?… Sau ca obisnuim sa cerem doar calauzirea si biruinta Lui, dar nu sa si cautam Prezenta Lui? Sau, de ce nu, poate insemna ca Dumnezeu ingaduie infrangerea, chiar moartea neprihanitilor, dand ragaz pentru pocainta celor care au gresit?

Tot ceea ce am mentionat reprezinta doar raspunsurile mele, la propriile interogari, dar, in mod cert, fragmentul biblic amintit poate naste si alte intrebari si, bineinteles, alte raspunsuri. Si cred ca nu putine, dat fiind ca Dumnezeul care vorbeste si actioneaza aici pare putin diferit de Cel despre care eu as vrea sa stiu ca e cu mine… Oricum, dincolo de toate intrebarile si raspunsurile, de toate pierderile amintite in fragmentul biblic, am retinut indemnul la perseverenta si tonul optimist, acela al biruintei, chiar daca amanate si, mai mult sau mai putin, indurerate…

Un comentariu la „Calauzirea lui Dumnezeu catre infrangere”

  1. Blenessy Adalbert Francisc

    Consider un articol interesant, incurajator. Nemai avand timp sa citesc am vrut s-o copiez cu control-C-V, cum fac altadata. Nu-mi permite. I-mi pare rau! Ori eu nu ma pricep? I-MI PARE RAU!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *