Sari la conținut

Satire

Istorioare inspaimantatoare cu „raposati nedecedati”

„S-ajunga rugaciunea mea inaintea Ta! Ia aminte la cererile mele; caci mi s-a saturat sufletul de rele si mi se apropie viata de Locuinta mortilor. Sunt pus in randul celor ce se coboara in groapa, sunt ca un om care nu mai are putere. Stau intins printre cei morti, ca cei ucisi si culcati in mormant, de care nu-Ti mai aduci aminte si care sunt despartiti de mana Ta. (…) Oare pentru morti faci tu minuni sau se scoala mortii sa te laude?” (Ps. 88:2-5, 10)

Am auzit, in copilarie, povesti „de groaza” despre oameni care, fiind declarati decedati, erau ingropati, desi ei nu erau „morti de-a binelea” si, astfel, bietii oameni se trezeau, mai tarziu, in mormant, unde, evident, mureau a doua oara, o moarte inspaimantatoare. Aceste istorisiri, unele cu date exacte, le credeam atunci, cu speranta, insa, ca poate nu sunt chiar adevarate, ca oamenii aceia au murit „de-adevaratelea” de prima data. Si mai speram si ca, in zilele noastre, medicina fiind mai avansata, riscurile acestea ar fi eliminate. Cum sa mai fie astfel de incidente posibile in zilele in care medicii sunt de-multe-stiutori si, chiar daca nu au drept sau putere de viata si de moarte, pot macar, cu instrumentele lor, sa faca in asa fel incat aceste doua stari sa fie fara niciun dubiu delimitate? Si ca om adult, asta credeam pana mai ieri, cand o stire mi-a aruncat convingerea la pamant.

Citind presa deunazi, un titlu mi-a atras atentia, caci mi-a amintit de temerile mele de altadata, care, in niciun caz, nu se vroiau confirmate si reactivate, dar si pentru ca saptamana aceasta am avut o mai mare sensibilitate la subiectul „moarte”, dupa ce, in week-end-ul trecut, intr-un discret si nu foarte populat parc bucurestean, un batran cardiac a murit in fata noastra, a putinilor trecatori. Am dat click pe link-ul „atragator” Citește mai mult »Istorioare inspaimantatoare cu „raposati nedecedati”

Cum sa daruiesti fara sa primesti

„Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi! Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamant.” (Eclesiastul 11.1-2)

Am o fire destul de caritabila, dar m-am ferit, totusi, de implicarea in anumite actiuni de binefacere din biserica, mai ales daca acestea erau initiate si realizate de oameni dornici sa impleteasca binefacerea cu misiunea de convertire. Probabil pentru ca nu am destula credinta si dragoste pentru Dumnezeu, ar spune unii, iar eu as raspunde categoric ca, de tipul celei pe care o manifesta ei, sigur nu am si nici nu imi doresc. Caci imi place sa daruiesc, oferind cu adevarat in dar, nu facand din ceea ce „ofer” o moneda prin care incerc sa obtin, in schimbul a ceva efemer, un suflet. Imi place sa ofer inaltandu-L pe Dumnezeu, fara a-i face beneficiarului capul „calendar”, incercand sa il constrang sa adere la ce cred eu…

Eclesiastul, inspirat de Dumnezeu, indeamna: „Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi! Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamant.” (Eclesiastul 11.1-2) Ce spune Eclesiastul? Citesc bine? – „Arunca”! Ce inseamna acest lucru? Inseamna sa dai neconditionat, sa dai fara a incerca sa mai tii sub diverse forme darul, sa pierzi controlul. Adica nu in felul in care ofera multi crestini:Citește mai mult »Cum sa daruiesti fara sa primesti

Hristos a fost vandut si cumparat! Adevarat!…

„Fara plata ati fost vanduti si nu veti fi rascumparati cu pret de argint.” (Isa. 52:3)

Mult lemn din crucea lui Iisus s-a mai vandut pe lumea aceasta, ca de s-ar strange toate fragmentele comercializate, s-ar face nu o cruce, ci o padure de astfel de exponate. Daca imi amintesc bine, si Hagi Tudose descoperise depozitul cu fragmente din crucea mult cautata si disputata, iar descoperirea aceasta chiar il imbogatise (in fapt, „buna credinta” a celor pe care ii prostise). Incepand de la Iuda, pana in prezent, comertul cu Iisus „prinde” – si pe cei ce cumpara si pe cei ce vand.

Citește mai mult »Hristos a fost vandut si cumparat! Adevarat!…

Vrei sa fii un „bun” terorist? Acum ai si ghid…

„Inceteaza, fiule, sa mai asculti invatatura, daca ea te departeaza de invataturile intelepte.” (Prov.19:27)

Trainingurile si workshop-urile s-au dovedit insuficiente pentru cei care doreau sa transmita mai multe informatii necesare pentru o buna executare (de oameni), dar si pentru cei care doreau sa faca lucrurile intr-un mod cu adevarat calificat.

Ca ucenic, esti inscris la un curs de aruncat oameni in aer si afli ca profesorul tau fie a fost arestat, fie s-a catapultat, intr-un proiect urgent sau intr-un impuls evident neprogramat. Si, asa, posibilitatea de a invata cum sa ajungi mai repede in rai, aruncandu-i pe altii in infern, se tot intarzie. Sau cand vrei sa inveti ceva practic, constati ba ca explozivul este expirat, ba ca invatatorul, din greseala si fara nicio victima adiacenta, deci in mod inutil, s-a dinamitat. Accident de munca, se mai intampla… Citește mai mult »Vrei sa fii un „bun” terorist? Acum ai si ghid…

Un discurs halucinant, dar amuzant: real sau regizat?

Articolul ar mai putea avea si titlul: „Cum nu a vorbit Isus niciodata”. Pentru ca Isus niciodata nu a dorit sa uimeasca masele printr-un limbaj bombastic si declamatii (fals) erudite. Desi era Cuvantul, a folosit cuvinte simple, si, desi El este Intelepciunea, nu a dorit sa ascunda Adevarul si Viata dupa fraze desarte, ci a lasat Calea deschisa printr-o vorbire simpla si clara. Asta pentru ca El nu cauta slava oamenilor, asa cum fac cei ale caror discursuri uimeau in acele vremuri si uimesc si astazi. Citește mai mult »Un discurs halucinant, dar amuzant: real sau regizat?

Desert si fel principal: stiri de scandal

„Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun.” (Eclesiastul 7.21)

De cateva saptamani, nu exista publicatie, post de radio sau de televiziune, care sa nu caute sa valorifice divortul anului, pentru cat mai mult rating, disecand in 4 si, apoi, in 16 si in 32 de parti, tot ce fac cei doi – inca soti – Columbeanu. Fie ca suntem sau nu ocupati, presa ne ocupa sau ne distrage imediat.

Citește mai mult »Desert si fel principal: stiri de scandal