„Si daca-l va intreba cineva: ‚De unde vin aceste rani pe cari le ai la mani?’, El va raspunde: ‚In casa celor ce ma iubeau le-am primit.’” (Zaharia 13.6)
De curand, printr-un anumit concurs de imprejurari, am fost pusa in situatia de a relationa cu o persoana despre care, desi nu o cunosteam prea bine, nu aveam o foarte buna parere. Sotul meu, caruia i-am impartasit propriile pareri, pornind de la premisa de nevinovatie, nu agreea punctele mele de vedere, considerand ca argumentele pe care le invoc nu sunt bazate pe suficiente dovezi. Atunci, pentru ca aceste argumente, pe care le consideram cat se poate de rationale, nu erau considerate valide, am invocat „intuitia feminina”. Zadarnic insa…
Dar, nu au trecut nici trei zile si persoana respectiva a dovedit ca se poate ca, in cazurile in care nu ai o parere foarte pozitiva despre cineva, in fapt, sa fii, totusi, supraapreciativ. Da, se poate! Se poate ca, desi aveai o parere nu foarte buna despre X, sa constati ca, in fapt, ai fost prea inhibat si temator in a-ti inchipui o realitate mai bruna decat cea pe care banuielile ti-o infatisau… Si ca anumite rezerve pot fi binevenite, caci te pot feri de mai mari dezamagiri. Si, partea cea mai „frumoasa” in aceste lucruri este ca minunatele trasaturi de caracter se manifesta prin lovituri pe la spate si „foarte curate” de la cei care iti zambesc si te sfatuiesc de „bine”…
Este un proverb in popor: „Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc eu!” Da, avem nevoie de discernamant, pentru a putea aprecia, fara a judeca si de protectia Lui, dar in orice fel de relatie – nu doar cu „prietenii” – si in orice fel de conjunctura.