„Cine, ce, cum, cu ce rezultate” … sau „de ce face”?

„Izbaveste pe cei tarati la moarte si scapa pe cei ce sunt aproape sa fie injunghiati. Daca zici: ‚Ah! N-am stiut!’… Crezi ca nu vede Cel ce cantareste inimile si Cel ce vegheaza asupra sufletului tau? Si nu va rasplati El fiecaruia dupa faptele lui?” (Proverbe 24.11-12)

 E frumos si bine sa te implici in strangerea de ajutoare pentru actiuni caritabile. Dar nu e nici bine si nici frumos sa o faci pompos, dand cu surla, ca sa se stie in tara (si peste hotare, daca se poate) cat de implicat esti si cum nu mai prididesti in a-i ajuta pe altii, cat de mult a contat sprijinul pe care l-ai acordat.

Pe plaiurile noastre (si nu doar), vedetele organizeaza sau doar participa la tot felul de spectacole si emisiuni, pentru „a-i ajuta pe altii”. Una din ele se plangea, la finele anului trecut, ca, in loc sa stea acasa cu fetita, se chinuie, nu stiu cate ore pe zi, la repetitiile emisiunii „X”, pentru un partener care nu ii pretuieste sacrificiile. Trecand peste faptul ca respectiva vedeta oricum nu sta cu fetita-accesoriu si pastrand obiectivul doar asupra acelei emisiuni, din punctul meu de vedere, majoritatea participantilor-vedete sunt interesati, de fapt, in a-si etala calitatile profesionale, respectiv virtutile artistice, mai mult sau mai putin existente, dar si in a impresiona publicul prin solicitudine si solidaritate, trasaturi morale care, in cazul multora dintre participantii celebri, opinez ca nu sunt foarte pertinente.

Dar nu este vorba numai de acea emisiune, ci si de multe emisiuni teledon si campanii de strangere de fonduri, initiate sau promovate prin persoane bine cunoscute. Doar ca, in timp ce faciliteaza strangerea de sume importante, multe celebritati – nu cred ca trebuie sa generalizam – sunt implicate, prin aceleasi campanii, in a strange puncte importante pentru propria popularitate. In felul acesta, strang nu doar capital finaciar, ci si unul de imagine, dar cu destinatii diferite…

Prin acest articol nu am intentionat sa spun si nu imi doresc sa se inteleaga ca nu trebuie sa actionam, ca persoane sau ca organizatii, in a initia/sustine/promova diferite actiuni sociale si/sau umanitare, ca nu trebuie sa mai apelam la sustinerea unor persoane cu vizibilitate in spatiul public si/sau ca nu mai este nevoie sa facem o evaluare a implicarii noastre sau referiri care sa o evidentieze. In anumite privinte, acestea pot ajuta foarte mult – si nu doar prin efecte. Astfel, evaluarile permit initiatorilor si participantilor sa isi stabileasca/revizuiasca propriile modalitati de actiune in viitor, iar popularizarea rezultatelor poate facilita implicarea altora, evidentiind impactul pozitiv al propriei implicari. Insa, intre caracterul pozitiv si cel negativ al cuantificarii rezultatatelor unei actiuni si promovarii acestora (sau a actiunii in sine), limita este foarte fragila. Iar aceasta limita este determinata de un criteriu „simplu”: motivatia. Nu conteaza doar cine, ce si cum face sau cu ce rezultate, important, cu adevarat, este DE CE!

Numai ca noi, ca muritori limitati in ale cunoasterii inimii omului, nu putem formula, pe baza criteriului mentionat anterior, evaluari cu privire la sinceritatea implicarii unora sau altora; si nici testul roadelor nu ne-ar ajuta. Cred ca, in cazuri de acest gen, singurul criteriu functionabil este cel al laudelor: cand sar calul si se centreaza foarte mult pe propria persoana, atunci, in mod cert, poti distinge, fara a fi prea spiritual sau destept, ca acel mult auto-trambitat spirit umanitar este, in fapt, un cal troian.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *