Credulitatea – o moda din care sarlatanii fac multa moneda

„Caci se vor scula hristosi mincinosi si prooroci mincinosi. Ei vor face semne si minuni, ca sa insele, daca ar fi cu putinta, si pe cei alesi.” (Marcu13.22)

Suntem in secolul XXI, dar moda vrajitoarelor nu a apus. Oamenii inca au probleme grele, pentru care cauta solutii cu orice pret. Da, cu orice pret. Este incredibil cum, la ananghie, unii pot accepta solutii stupide, gen baut zapada topita pentru vindecarea epilepsiei – si sa plateasca pentru asta „tarife” incredibile.

Dar incredibil este si ca, intr-o tara europeana, aceste cazuri de inselaciune nu pot fi si nu sunt sanctionate. Adica daca pagubitul este jefuit efectiv prin santaj si amenintari, chiar daca ai inregistrari – video sau audio – e in zadar, asa ca pagubitorul are liber sa insele iar.

Ca sa nu mai spunem de evaziune fiscala, ca „doamnele” nu concep sa plateasca impozit pe „har”, pe „facut bine” si pe sume despre care dumnealor declara ca nu sunt importante, desi pagubitii considera ca miile de euro pierdute sunt sume considerabil de mari… Poate ca banii castigati din pacaleli nu au aceeasi valoare…

Dar asta nu se intampla numai in „lumea mare”, ci si in cea mai mica a protestantilor. Fara a generaliza, exista persoane apartinatoare unor culte harismatice, pe care anumiti lideri ii pot pacali de minune. Si, daca e sa te iei dupa unele filmulete youtube, desi nu se poate face o apreciere numerica, in mod cert este vorba de un numar considerabil de oameni pacaliti.

Astfel, am vazut de curand, pe youtube, niste inregistrari cu un personaj disputat si in lumea harismatica, dl. Benny Hinn, care provoaca pe scena mai multe cascadorii si scene penibile decat Benny Hill. Cu privire la cat de veridice sunt minunile pe care dumnealui declara ca le face, exista dubii puternice, bazate pe marturii si dovezi incontestabile. Presupunand insa ca aceste minuni ar fi reale, paternitatea lor este, de asemenea, disputata. Exista multi crestini protestanti, chiar printre harismatici, care considera ca manifestarile respective, cat si puterea supranaturala prin care evanghelistul incearca sa se legitimeze, nu au de-a face cu Dumnezeu, ci doar cu „dumnezeul acestui veac”.

Gustave Le Bon corela credulitatea cu credinta, in general: „Credulitatea fara margini constituie starea naturala de care noi toti putem fi atinsi si de care suntem grabnic atinsi de indata ce, iesind din ciclul cunoasterii, patrundem in acela al credintei.” (Gustave Le Bon, Opiniile si credintele, Bucuresti, Editura Stiintifica, 1995, p. 216) Crestinii insa nu pot fi de acord cu aceasta afirmatie, nu credinta in sine te face credul. Parafrazand citatul de mai sus, din perspectiva crestina, corecta ar fi urmatoare afirmatie: „Credulitatea fara margini constituie starea naturala de care noi toti putem fi atinsi si de care suntem grabnic atinsi de indata ce, iesind din sfera Scripturii, patrundem in cea a credintei nefundamentata biblic.” Nu credinta in sine este problema, ci pe ce se bazeaza aceasta credinta si cu Cine are de-a face. Dupa Le Bon si savantii pot fi victimele unor iluzii, fiind „obisnuiti sa creada marturiile simturilor lor, completate de precizia unor instrumente.” (Ibidem, p. 201) Si crestinii „echilibrati” sau „rationali” pot „cadea”, daca se bizuie pe orice altceva decat pe Scriptura si pe Dumnezeul care a inspirat-o.

Este adevarat ca se poate obiecta: dar acei crestini care il urmeaza pe Benni Hinn nu se bizuie pe Scriptura? Nu! Nu este prea greu sa iti dai seama, doar vizionand acele filme, ca respectivele persoane au o religie fundamentata empiric, o religie bazata nu pe convingeri, ci pe expectatii si trairi care trebuie sa fie extraordinare, zguduitoare, imediate si „izbavitoare” din necazuri uneori reale si, alteori (frecvent), inventate, cum ar fi cele de posedare. Asta cred ca este problema: oamenii respectivi cauta musai semne exterioare, manifestari extraordinare ale unei „forte” si abandoneaza, la nivel faptic, ceea ce sustin declarativ, respectiv credinta intr-o Persoana, care, pe drumul spre Emaus, pentru a-si „intari” ucenicii, nu a facut minuni, ci a deschis Scripturile. Cuvantul este inlocuit cu simtirea, una care trebuie sa fie, pentru a fi considerat divina, cat mai „smintita”, iar religia, pentru a fi „reala”, trebuie sa fie cat mai tangibila, sa ofere raspunsuri care se potrivesc asteptarilor aderentilor.

„Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute si isi vor da invatatori dupa poftele lor.” (2 Timotei 4.3) Pofte avem toti, depinde de noi daca vom lasa ca asteptarile si dorintele noastre sa devina criterii de eligibilitate pentru invataturile/invatatorii/puterile acestei lumi. Dumnezeu ne-a dat in Scriptura suficiente criterii pentru diferentiere si este bine sa le avem in vedere, mai ales ca aceasta lume, care se apropie de sfarsit, va deveni scena nu doar a unei crize de natura financiara, ci si de natura spirituala.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *