Critici

„Vai de cei ce numesc raul bine, si binele, rau, care spun ca intunericul este lumina, si lumina, intuneric, care dau amaraciunea in loc de dulceata, si dulceata in loc de amaraciune!” (Isaia 5.20)

„Nu stiu altii cum sunt, dar eu…”, scria Creanga in Amintiri… si scriu si eu azi, nu in amintiri, ci in Critici. Dar critici pe baza unor amintiri, pe care ti le pot procura titlurile unor buletine de stiri sau ziarele de scandal, rasfoite in mijloacele de transport in comun sau prin parcuri.

Cel mai mult ma deranjeaza alertele la care m-am abonat, doar pentru ca furnizorul de media a stiut sa bifeze toate optiunile, iar eu nu am fost suficient de atenta sa le debifez. Si ce este si mai suparator, nici macar nu te poti dezabona! Pentru a scapa de stirile fara insemnatate, dar deocheate, am incercat de mai multe ori sa ma dezabonez, dar fara succes. Si, uite-asa, primesc in continuare stiri pe care nu le-am solicitat si pe care nu le astept. Un astfel de „buletin fulger” am primit nu cu prea multe zile in urma si acesta continea, pe langa alte stiri de scandal si de interes national, si o stire despre o anumita vedeta care si-a recunoscut orientarea sexuala, diferita de cea pe care o numim normala. Culmea-culmilor, dar in ton cu moda si firescul vremurilor: respectivul idol nu se rusina cu pacatul sau, ci il numea „binecuvantare”. Daca oamenii respectivi numesc raul bine – si nu dintr-o perspectiva seculara, ci dintr-una religioasa – atunci este clar ca nu mai poti invoca autoritatea Scripturii pentru a delimita ce este normal de ce este in afara normalitatii. Pentru ca, vezi bine, si ei se raporteaza la religie si folosesc un limbaj religios, dar intr-un mod diferit – pentru a legitima comportamentul pacatos.

Ce mi se pare primejdios este ca, in timp ce aceste persoane isi clameaza viciul fara rusine si lupta pentru „drepturile” lor, treptat, cei care vor sa numeasca, in continuare, raul-rau si binele-bine, sunt numiti intoleranti sau anormali si limitati in drepturile lor…

Nu m-ar mira deloc daca marsurile si campaniile pentru „egalitate” si din ce in ce mai raspanditele procese pentru „dreptate” s-ar transforma in presiuni publice pentru uniformitate. Nu cred ca sunt foarte departe si, in niciun caz imposibile, acele vremuri in care acel Ut unum sint, intru religie, s-ar transforma intr-un Ut unum sint, intru pacat, dar sub masca unui „pacat binecuvantat”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *