„Cine este aproapele meu?” (Luca 10.29)
Atunci cand punem sau ne punem aceasta intrebare dorim un raspuns care sa ne multumeasca in neprihanirea noastra, unul care sa nu ne provoace la schimbare. Iar cel biblic, daca il luam potrivit interpretarilor, pe care ne-am obisnuit sa le dam si sa le colportam in discuri si in publicatii, o sa ne multumeasca: pentru ca nu este greu sa il iubesti pe cel care nu iti este atat de aproape, iar daca te impiedici uneori de el, pe un anumit drum, este mai lesne sa te apropii si sa ii oferi ajutor, decat sa ii fii aproape si sprijin celui cu care mergi pe acelasi drum.
Problema nu se pune doar in acest mod: „Cine este aproapele meu?”, ci si „Cum sa il iubesc pe acest aproape”. In 1 Corinteni 13, „Imnul iubirii”, ni se spune ca „dragostea acopera totul”, iar Inteleptul Solomon afirma ca „dragostea acopera toate greselile”. (Proverbe 10.12)
Da, este mult mai greu sa fim buni, samariteni milosi cu cei cu care interactionam frecvent – familia, prietenii, colegii sau vecinii. Potrivit rabojului nostru, acestia ne gresesc mai des si este in firea noastra sa nu iertam decat pana la un numar pe care il consideram acceptabil si care, uneori sau frecvent, depinde de gresit si iertator, nu ajunge nici macar pana la cifra 7. Da, sa ierti nu este usor si mai ales de 70 de ori cate 7, in fapt, sa ierti toate. Iertarea, care se practica in general, inseamna, pentru cei mai multi dintre noi, o iertare care ne-ar inspaimanta daca am sti ca ne este acordata de Dumnezeu: „Te iert, dar nu te uit! R?bojul înc? îl ?in ?i data viitoare ‚te frig’!” Trist dar adevarat!
Dar si mai trist este ca nu intelegem ca aceasta iertare este, uneori sau frecvent, ceva care nici nu ar trebui acordat, pentru ca si greselile de care se fac vinovati cei care cu care relationam sunt greseli inchipuite de noi. Oare cei implicati intr-o disputa nu se acuza reciproc de culpa si nu considera fiecare ca celalalt a gresit si el are dreptate? Ba da! Si daca fiecare tine la „dreptatea mea” si sustine ca el este cel care vede si face bine, atunci unde este greseala? Putem presupune fie ca nu exista si atunci nu avem ce ierta si sa il acceptam pe celalalt si situatia, fie exista si atunci chiar trebuie sa iertam, dar nu in modul nostru si cu masura noastra de 5 ml, ci cu acea masura imbelsugata cu care vrem sa primim, atunci cand venim inaintea Cerului si cerem „frumos” si cu patos: „si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri” (Matei 6.12). Cam asa ar trebui sa il iubim pe fiecare semen, pe care, intr-un pios limbaj scripturistic, il numim „aproape”, dar in acest mod ar trebui sa ii iubim, in mod deosebit, pe cei pe care Dumnezeu, in aceasta viata, ni i-a adus cu adevarat aproape!…