„Fiule, daca niste pacatosi vor sa te amageasca, nu te lasa castigat de ei!” (Proverbe 1.10)
Violenta si sexul, prezente si abundente in filme, au fost si sunt incriminate deoarece genereaza efecte psiho-sociale negative. Dar acestea cred ca sunt doar copilaria, o perioada inocenta fata de ce se iveste la orizontul productiilor umane de divertisment si „culturale” sau de socializare – jocuri, in cazul carora nu se poate vorbi „doar” de delegare mintala si emotionala, ci si de una actionala.
Un articol de saptamana trecuta, aparut in „A” si preluat si de alte site-uri de indexare stiri, viza o noua modalitate disputabila (a se citi condamnabila) de divertisment: un joc virtual, lansat pe piata de o companie japoneza, permite utilizatorilor sa comita violuri, fara a fi sanctionati in vreun fel.
Unii, adulti sau minori, specialisti sau nespecialisti, ar spune – „E doar un joc!” Nu, nu e doar un joc. Este o actiune, prin intermediul unor mijloace de lucru, in mediul pe care noi il numim virtual, dar care este construit de si in care intervine un om real.
Jocul amintit, interzis in Europa, dar accesibil pe Internet, a starnit controverse si proteste in Italia. Unul dintre critici, ministrul tineretului din Italia, Giorgia Meloni a facut urmatoarea remarca: „Este inutil sa spunem ca cei care joaca un astfel de joc nu vor recurge la viol in realitate.” Doamna Giorgia Meloni, sunteti sigura ca asa va fi?
Desi doamna cu functie face declaratii si afirmatii cu autoritate, totusi, acestea sunt doar in parte adevarate. Pentru ca acele actiuni premeditate, acele fapte mai mult sau mai putin exersate, fara a fi sanctionate (cel putin nu in spatiul virtual), este foarte posibil sa fie repetate, atata timp cat s-au format anumite conexiuni neuronale si tipare comportamentale. Fruct oprit, fruct oprit, dar daca am intins mana, l-am luat, m-am hranit, bun a fost, iar moartea, cu privire la care am fost avertizat, nu m-a lovit, de ce nu as mai repeta fapta? Pentru ca jucatorii fac distinctie intre viata reala si cea virtuala?
Copiii deprind prin joc rolurile sociale si adultii le deprind in acelasi mod. Daca femeia este privita ca obiect, daca eu sunt atotputernic, invulnerabil, destept, pana la urma jocul e proiectat de oameni, e jucat de oameni, rolurile sunt transpuse in joc din viata reala si pot fi readuse aici si exprimate in aceeasi viata reala, in viata personala. Un rationament tacit, in mod cert de multi insusit si ale carui consecinte, deloc pozitive, probabil asteapta sa fie scrise.
Ca jocul e rau – de acord; si asupra acestui aspect multe pesoane publice au convenit. Dar ca ziarele, prin modul in care l-au mediatizat, au gresit, de acest lucru nimeni nu a pomenit. Si cine sa pomeneasca: cei care la sfarsitul articolelor care contineau declaratiile condamnatoare au inserat si filmuletele „educationale”? In felul acesta, raul, aparent condamnat, in loc sa fie ingropat este multiplicat.
Sper ca, prin acest articol, nu am repetat acest act, caci cu totul altceva am intentionat: si anume sa ii constienzez pe cititori ca nu exista lucru care sa nu vina de la Dumnezeu, sa nu aiba de a face cu El si sa fie totusi „nevinovat”. Ceea ce contrazice Cuvantul Lui, subtil sau flagrant, nu trebuie in niciun caz incercat. Raul, odata asumat, nu este usor de lepadat, iar consecintele, chiar daca nu sunt facute publice, nu inseamna ca nu exista. Chiar daca pe eticheta/prospect nu scrie, agurida strepezeste dintii…