„El imi deprinde mainile la lupta, asa ca bratele mele intind arcul de arama. Tu imi dai scutul mantuirii Tale, dreapta Ta ma sprijina, si indurarea Ta ma face mare. (…) Tu ma incingi cu putere pentru lupta si rapui pe potrivnicii mei sub picioarele mele.” (Ps. 18.34-35, 39)
Jocurile Olimpice – motiv de bucurie sau de tristete pentru sportivi si pentru tarile pe care acesti sportivi le reprezinta. Competitii numeroase si de multe feluri, in sporturi despre care nici nu stiai ca sunt pe lume si care pe unii nu ii intereseaza, dar care, pentru cei ce concureaza, au insemnat ani multi de munca si renuntari. Dupa cum remarca si apostolul Pavel, „Toti cei ce se lupta la jocurile de obste, se supun la tot felul de infranari” (1 Cor. 6.25), iar atunci cand ajung efectiv la acele jocuri, in fata multimilor si sub privirile arbitrilor, isi doresc sa poata castiga „cununa” – astazi, „medalia”.
Pentru mine, ca intotdeauna, competitiile preferate la Jocurile Olimpice sunt gimnastica feminina si scrima. Dar ambele tipuri de competitii m-au intristat in acest an. Daca, la gimnastica feminina, as putea suspecta si ceva prea mult patriotism, in aceasta tristete prilejuita de ceea ce am considerat a fi o favorizare a gimnastelor americane, la scrima, nu puteam suspecta niciun sentiment egoist ca determinand o mai putin pozitiva stare de spirit, dar si o depreciere a parerii despre onestitatea, impartialitatea si profesionalismul arbitrilor de la Jocurile Olimpice, dar si despre fair-play-ul competitorilor. Am putut sa o vad in direct pe sportiva sud-coreeana Shin A-Lam plangand, socata, abatuta, cu o disperare diminuata doar de speranta ca demersul oficialilor sud-coreeni, care au facut contestatie, o va ajuta, precum si faptul ca a refuzat sa coboare de pe plansa, ceea ce inseamna ca nu a vrut sa se recunoasca invinsa. Victoria, in aceasta confruntare, i-a fost alocata pe nedrept, cu scuza unui cronometru nepornit, Brittei Heidemann, sportiva germana (mai multe despre aceasta infamie, puteti citi aici si aici). Dupa zeci de minute inlacrimate, sperantele i-au fost crunt spulberate, cand oficiali ai Jocurilor Olimpice i-au adus la cunostinta ca rezultatul ramane acelasi, contestatia fiind respinsa. Ca s-a defectat cronometrul, se poate accepta, ca au uitat sa-l reporneasca – mai greu de crezut. Dar ca arbitra care a facilitat atacurile Brittei Heidemann nu si-a dat seama ca secunda care mai e la dispozitie e prea lunga pentru patru asalturi, asta e de domeniul fictiunii. Numai copiii traiesc, la varste mici-mici, cand nu au habar de ceas, secunde de acestea homerice. Dar celor mari nu li se poate intampla, decat daca discutam de un arbitraj austriac intr-o confruntare dintre o sportiva germana si una sud-coreeana. Mai aproape e camasa decat haina, nu e asa? E mai aproape Germania de Austria decat Coreea de Sud si, unde mai pui, ca tarile vecine vorbesc aceeasi limba ariana! Cel mai mult m-a indignat insa – si nu doar pe mine – ca arbitrii necinstiti (nu gresiti, in opinia mea) au refuzat sa revada inregistrarea video a confruntarii, nu din infumurare, pentru a nu se detrona recunoscandu-si greseala, ci pentru a nu lasa sa se vada (ceea ce, oricum, era evident pentru o lume intreaga), ca au avut habar ca rezultatul a fost contrafacut. E greu sa ti se puna coarnele in fata si sa mai spui ca este ciuta vaca – e greu sa vezi, impreuna cu cel pagubit, dovada si sa mai sustii acel rezultat si, mai mult, sa poti sa mai joci rolul arbitrului cinstit, dar gresit. Cand a aflat ca rezultatul, care a jefuit-o nu doar de un titlu olimpic, ci si de patru ani de munca, a ramas acelasi, sportiva parca a cedat emotional si rezultatul din urmatoarea confruntare a dovedit ca resursele sale launtrice, necesare pentru mobilizare, se epuizasera. Spadasina a fost doborata emotional, insa ma intreb ce a simtit tatal ei, care a fost nu doar martor in aceasta lupta, ci si parte implicata, caci ii este antrenor! Cat de mare trebuie sa fi fost suferinta lui, cand a vazut rezultatul si cum a fost sporita aceasta suferinta de lacrimile fiicei sale!… Nu a fost doar durerea pierderii, la care s-a adaugat cea a nedreptatii, ci si cea pe care o simti cand iti vezi copilul suferind – si nu din orice cauza, ci pentru ca este lovit!
Ca si competitoarea sud-coreeana, noi avem de dus o lupta in aceasta lume, o lupta pe care o putem pierde uneori, daca nu Il lasam pe Dumnezeu sa lupte in locul nostru. Iar atunci cand, aparent, suntem infranti, pentru ca vrajmasul cu care luptam nu este cinstit si, ca dumnezeu al acestui veac, isi asuma si rolul de arbitru, Tatal nostru, care este si antrenorul nostru, nu ne lasa sa suferim singuri. El plange impreuna cu noi, dar face chiar mai mult, vrea sa ne smulga din aceasta suferinta. El contesta rezultatele pentru ucenicii Sai, care ii sunt si copii, si ii sfatuieste sa nu paraseasca platforma confruntarii, sa nu se recunoasca invinsi. Daca Ii permitem, El este langa noi, El lupta pentru noi si este gata oricand sa ne reabiliteze in fata lumii intregi. Dovada pe baza careia o poate face nu este cea a confruntarii dintre noi si lume si nu se afla in mainile unui arbitru nedrept si corupt, ci este scena de pe Golgota, iar aceasta dovada este chiar in mainile Celui care a luptat, lupta si vrea sa lupte pentru noi si in locul nostru. Daca ii cerem iertare, rezultatele sunt contestate, iar noi suntem declarati castigatori in fata intregului univers.
Sterge-ti lacrimile infrangerii si cere-I sa duca luptele tale chiar de astazi! Poti fi si tu un invingator, in aceasta Mare Lupta, in care este angrenat tot universul si care se desfasoara nu in capitala Angliei, ci pe o planeta numita Pamant, care va fi recreata curand si va deveni capitala universului intreg. Increde-te in El, lasa-L sa puna mainile Lui puternice pe mainile tale si vei avea parte de biruinta aici si acum si de incoronare pe Noul Pamant, in acea zi mare!