Care sunt cauzele unui suicid?
La aceasta intrebare, crestinii, care au tendinta de a explica totul doar prin raportarea la divinitate si la relatia om-Dumnezeu, ar raspunde, cred ca aproape invariabil: Diavolul, prin despartirea de Dumnezeu si neincrederea in El. Pare un raspuns simplist, dar doar pare. De ce?
Cei care nu Il introduc pe Dumnezeu in explicatiile lor incearca sa explice gestul suicidal din perspectiva psihologica sau sociologica, combinand insa frecvent cele doua perspective, bineinteles, cu preponderenta uneia: cauzele au de-a face fie mai mult cu individul, fie cu societatea.
Problemele launtrice sau externe exista, nu pot fi negate si acestea pot determina gesturi disperate atunci cand capata o anumita intensitate. Sinuciderea, ca act voluntar si constient, reprezinta insa hotararea individului, in raport cu aceste probleme si exprima dorinta acestuia de a scapa de ele si chiar de viata, in conditiile in care dificultatile sunt extrapolate si asimilate cu viata insasi. Perspectiva crestina il ajuta pe individ sa respinga suicidul ca solutie temporara, pentru a scapa de probleme sau generala, pentru a scapa de viata care, in momente de criza, este perceputa doar ca o mare problema. Astfel privind lucrurile, pentru actiunea suicidala prima cauza devine cea reala.
Daca decizia de a renunta la propria viata depinde doar de cel ce initiaza acest act, atunci eu nu sunt responsabil pentru ce face X sau Y. Nu? Ba da.
Nu am negat mai inainte ca acele cauze exista si pot fi deosebit de presante. Émile Durkheim, in Despre sinucidere, analizeaza si subliniaza rolul societatii in determinarea mortii voluntare. Sociologul francez coreleaza sinuciderea cu slaba integrare sociala a grupurilor si cu dezagregarea valorilor ?i normelor morale. Iar, pentru acest lucru, bisericile nu sunt responsabile, prin conducatorii si membrii lor? Pentru ca, prin factorii mentionati mai sus, noi facem ca presiunea asupra individului sa sporeasca si nu intervenim nici prin alte mijloace pentru atenuarea acestei presiuni. Personal, consider ca orice crestin ar trebui sa aiba in vedere pe semenul sau, atat pentru a slabi presiunea launtrica si pe cea exterioara, cat si pentru a-L sustine in relatia cu Dumnezeu. Un caz poate fi rezolvat, oricat ar parea de disperat: o persoana cazuta in deznadejde poate fi „adusa la viata”, daca noi Il chemam pe Dumnezeu sa intervina si pregatim calea inaintea Lui. Lazar a fost inviat, dar pentru ca surorile lui L-au chemat pe Hristos sa intervina si alte persoane prezente au dat piatra la o parte. „Cine stie sa fac un bine si nu-l face, savarseste un pacat.”
Unii chiar au probleme si mai ales cand familia nu e alaturi… De exemplu eu,mama tot imi repeta ca o bag in pamant desi nu ma ajutat niciodata cu nimic,ce sa mai inteleg? Daca ai mei nu ma sustin la straini la ce sa ma astept. Curaj imi trebuie ca motive am destule.
cred ca sunt multi „buni” crestini care se „sinucid” in mod inconstient prin modul lor de viata necumpatat. de exemplu un bun crestin care detine 130 kg e un sinucigas, sau altul care e trist mereu (din piosenie???), sau altul care conduce cu viteza si netent si face accident … s-ar putea ca acei crestini care aleg sa se sinucida constient o fac din autopedepsire si probabil cu cainta pentru esecurile lor
eu m-as sinucide pentru ca nu am o solutie la a iesi din groapa in care am cazut …. mi-as fi dorit tare mult sa nu cad, dar ce sa fac daca am cazut??? genul de cazatura are consecinte extrem de dureroase pentru cativa din jurul meu
Articolul de mai sus nu a fost conceput si cred ca nu este un indemn la suicid. Pentru persoanele care se confrunta cu diferite probleme si cu ganduri de suicid, ca potentiale solutii, orice aducere in discutie a subiectului le reactiveaza insa aceste ganduri. Dar, oricat de multe si de grele ar fi problemele cu care ne confruntam, Dumnezeu are solutia pentru ele; indiferent daca este vorba de probleme pe care altii ni le-au facut sau pe care noi ni le-am pricinuit sau le-am cauzat altora, indiferent daca beneficiem sau nu de suportul familiei sau, dimpotriva, noi i-am abandonat sau ranit pe cei dragi, Dumnezeu ne poate ierta, sustine si ajuta sa trecem prin sau sa scapam din situatia aceea. Exista viata si dupa cadere, oricat de greu am cazut! Oricat de mare ar fi o problema si oricat de adanca ar fi rana pricinuita de aceasta, Dumnezeu este mai mare si are puterea de a vindeca! Trebuie doar sa Il lasam sa ne ia in mana SA!