„Pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotararea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de dorinta sa faca rau. Totusi, macar ca pacatosul face de o suta de ori raul si staruie multa vreme in el, eu stiu ca fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu si au frica de El.” (Ecl. 8:11-12)
Intr-o viata in care binele este hulit si chiar pedepsit, cine mai este doritor sa actioneze corect? In jungla urbana, in care oamenii fura, inseala si mint, cine mai vrea si mai poate sa fie cinstit? Cand cei care au resursele pe mana traiesc conform preceptului „cine imparte, isi face parte”, daca mai marii lumii urmeaza o astfel de cale, nu recomanda si nu rasplatesc buna purtare, de ce sa mai actionezi ca la Carte?
Undeva, pe planeta aceasta, in zilele noastre, un om a dovedit insa ca este unul dintre cei care aleg binele, indiferent de imprejurari si de ce ceea ce „altii” fac si zic. Billy Ray Harris, un om din Kansas, SUA, care isi ducea existenta pe strada si se intretinea din cersit, a primit, intr-o zi, de la o doamna, o podoaba cu „margarit”, un inel de logodna cu diamante, de o valoare impresionanta: 160.000 de dolari. Numai ca doamna nu i-a oferit acest inel in mod voit, iar cand a devenit constienta ca a gresit si l-a „superplatit” pe cersetor, a incercat sa isi recupereze paguba colosala, care nu era doar materiala, ci si sentimentala. Omul, cinstit, a recunoscut ca a primit respectivul dar si chiar l-a inapoiat, desi putea sa nege ca l-a vazut sau sa il declare pierdut ori furat. Si povestea ar fi putut sa se incheie aici, cu un gest frumos, numai de Dumnzeu si de protagonisti cunoscut si apreciat. Dar povestea nu se incheie aici: doamna, impresionata, a crezut de cuviinta ca fapta respectiva trebuie sa fie si mediatizata si recompensata. Doamna Sarah Darling, cea cu inelul pierdut si regasit, s-a gandit sa faca o strangere de fonduri si a si actionat, astfel incat si omul cinstit sa poata trai intr-un adapost regasit. Oamenii care au aflat de gestul frumos s-au mobilizat si au daruit, intr-un numar destul de mare – 7000 de persoane si, astfel, s-a ajuns la o suma la care bietul om al strazii nici nu s-ar fi gandit: 150.000 de dolari, adica i s-a dat cam tot cat a returnat.
Ce lectii pot fi desprinse de aici?
In primul rand, ca actiunile noastre au urmari si, apoi, ca binele poate aduce mari realizari, chiar daca acestea nu pot fi anticipate in momentul realizarii faptelor curate. S-a gandit doamna Sarah Darling ca bunavointa sa, de a baga mana in portofel sa ofere ceva, va deveni inceputul unei povesti in care multe alte mii de oameni vor lua decizia de a da? S-a gandit Billy Ray Harris, in momentul in care a restituit inelul, ca va castiga o casa, ca se va reintoarce la o viata normala, un vis in care, dupa popriile sale declaratii, nu mai credea? (Poate ca exista si minti si voci cartitoare care ar sugera ca a „clocit” omul acela ceva, ca nu a inapoiat el inelul degeaba. Dar de ce ar fi dat Billy „vrabia din mana pe cioara de pe gard?” Nu e retardat si putea sa isi dea seama, mai ales ca strada are „scoala” ei, ca, daca femeia se intorsese dupa obiectul dat, lucrul revendicat era unul important si care putea fi valorificat – de ce l-ar fi inapoiat? E clar ca omul acela nu a avut in vedere decat ce trebuie sa faca si nimic altceva sau pe cineva care l-ar fi putut recompensa). Billy a ales sa procedeze corect nu pentru ca s-a gandit la rasplata, ci pentru ca asa a invatat in copilarie, de la bunicul sau. Si de aici se desprind alte lectii.
Stia credinciosul bunic al lui Billy ca sfaturile sale bune si exemplul sau pozitiv il vor ajuta pe nepot sa iasa dintr-un mare si poate lung impas si, mai mult, ca mii de oameni vor primi si isi vor insusi, peste ani, o lectie de onestitate si bunatate? Stia Lot, cand i-a invitat in casa pe oamenii de la poarta Sodomei ca, in acest fel, ii primeste pe trimisii lui Dumnezeu si isi salveaza viata din focul ce urma sa distruga cetatea necredincioasa (Gen. 19:1-24)? Stia copilul care si-a pus painile si pestii la dispozitia ucenicilor ca alimentele acestea vor fi hrana pentru mii de oameni, ca firimiturile vor fi chiar mai multe cantitativ decat hrana initiala, iar fapta sa exemplu pentru milioane de fapturi umane, fiind mentionata in Scripturi (Ioan 6.8-13)? Stia Rut, cand a decis sa Il urmeze pe Dumnezeu si sa isi sustina soacra care Il reprezenta pe El, ce va insemna alegerea sa, ca, in acest fel, nu doar va gasi un nou sot si o viata mai tihnita, dar, mai important, ca va deveni „stramoasa” unei dinastii in Israel (Rut. 1-4) si, cel mai important, ca va fi, astfel, si parte din arborele genealogic al familiei pamantesti a Imparatului imparatilor (Mat. 1:5-16)?
Noi nu cunoastem viitorul si nici vasta tesatura a istoriei umane, cu nenumaratele si nevazutele ei fire care se intretes. Nu stim ce urmari vor avea deciziile noastre, nici in timpurile apropiate, cu atat mai mult peste decenii sau veacuri. Nu stim viitorul si nu cunoastem imprejurarile si, ca atare, nu putem nici sa controlam viata aceasta, decat intr-o masura limitata si cu o mare rata de imprevizbilitate – ceea ce credem ca am „aranjat”, asa cum ne-am dorit, se poate intoarce impotriva noastra cum niciodata nu ne-am dorit si nici macar nu ne-am gandit. Caci nu doar faptele bune au urmari, ci si cele rele. Davis a comis adulter cu Bat-Seba si, apoi, cand a auzit ca nevasta aproapelui sau a ramas insarcinata a cautat, poate din zel pentru Dumnezeu, sa isi stearga urmele, dar, incercand sa spele urmele pacatului (si nu sa se pocaiasca de el), nu a facut decat un mai mare rau, aducand focul in chiar caminul sau (2 Sam. 11:2-12.14). Foc care s-a intetit in timpul imparatului Solomon care, ca si tatal sau, s-a increzut mai mult in „inima” si in planurile sale si, care, astfel, a adus imparatia in prag de dezbinare (1 Imp. 12.4). Separare care a devenit totala in timpul lui Roboam, fiul care si-a urmat tatal, ascultand mai mult de cugetul sau si de sfatuitorii rai, decat de Dumnezeu (1 Imp. 12:6-24).
„Apele furate sunt dulci si painea luata pe ascuns este placuta!”, spun Proverbele (Prov. 9:17). Fie ca este vorba de furt, minciuna sau adulter, pacatul pare „dulce” inainte de a-l comite, pacatul promite placere, dar aceasta placere este nu doar trecatoare, ci si inselatoare. Pacatul este inselator, efectul sau este rau si urat, atat pentru savarsitor, cat si pentru cei din jurul sau si pentru multi oameni care nici nu au intrat in cugetul si planul sau. Amnon s-a uitat si s-a gandit cum nu se cuvine la o fata, pe care nu trebuia sa o priveasca altfel decat ca fiind sora sa. Tanarul fiu de imparat a sfarsit prin a fi indragostit si, cum a fost prost sfatuit, a siluit-o pe Tamar, obiectul pasiunii sale, inchipuindu-si probabil cine stie ce trairi senzationale; dar ceea ce a urmat nu era nici pe departe planificat si nici macar visat: ura a luat locul iubirii, Tamar a devenit o violata deprimata si insingurata, fratele victimei a fost cuprins de sentimente amare, si-a facut si a pus in aplicare crancene planuri de razbunare, casa lui David a ajuns la dezbinare si la uneltiri pe care patimasul Amnon nu le putea banui cand a tolerat, in inima sa, la inceput doar ganduri picante, dar considerate „nevinovate” (2 Sam. 13:1-18.33). Primul pas in jos nu stim niciodata unde ne va duce, nu stim niciodata la ce actiuni rele ne poate duce gandul pacatos, pe care azi l-am cocolosit si pe care maine il vom infaptui, cand ocazia se va ivi sau o vom „potrivi”.
Biblia spune: „Cine se increde in inima lui este un nebun” (Prov. 28:26), dar si „Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii.” (Prov. 4:23). Nimeni nu poate spune: „Mi-am curatat inima, sunt curat de pacatul meu” (Prov.20:9), nimeni nu poate si nu trebuie sa se increada in sine si in alt om, decat daca invaturile sunt dupa Cuvantul lui Dumnezeu. Nu putem si nu trebuie sa ne incredem in om (Ier. 17:5), ci doar in Dumnezeu si, cand ascultam, traim si promovam invataturile Cuvantului Sau, doar pentru ca asa a spus Dumnezeu si nu pentru lauda si rasplata, rezultatele, cunoscute si administrate de El, vor fi dincolo de orice posibilitate imaginata, dar aratate nu neaparat in aceasta lume, ci poate, mai curand, in lumea cea noua, care este anticipata si asteptata. Iar faptul ca, in general, in aceasta lume, binele este dispretuit, iar raul ramane nepedepsit, nu trebuie sa ne abata de la calea cea dreapta. Dupa cum si experienta lui Billy Ray Harris, din Kansas, SUA, omul strazii care acum are casa si despre care tocmai am scris, ne arata.