Dor de inaltimi

„Imi ridic ochii spre munti… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul imi vine dela Domnul, care a facut cerurile si pamantul”. (Psalmul 121. 1-2)

La orice as lua seama, fie la media, fie la „glasul poporului”, tot derutata sunt si, in anumite cazuri, frustrata. Se intampla parca atat de multe si unele atat de urate, incat parca „fuga la munti” pare o solutie convenabila.

Stiu ca „uraciunea pustiirii” din Scriptura si refugiul in locuri montane vizeaza cu totul altceva decat fuga din fata unei realitati care nu este foarte agreabila in anumite aspecte… Dar, criza aceasta globala, nu doar economica, ci si morala, parca mi se pare ca, efectiv, pustieste – si nu „frumos”. Ca sa nu mai spun ca noi, romanii, avem criza cu supliment…

In aceste conditii, dorinta de a beneficia de mai multa liniste si curatenie (din toate punctele de vedere), undeva intr-o zona nu foarte populatata de munte, mi se pare nu doar justificata, ci foarte-foarte indicata.

Cum, insa, aici si acum nu avem mereu resurse pentru iesirile pe care le dorim – fie fizice, fie de timp, fie financiare – dorul nostru de „iesire” poate fi „sublimat” intr-un dor mai inalt. E o solutie nu convenabila, ci, as spune eu , una foarte dezirabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *