„Calea oamenilor fara prihana este sa se fereasca de rau”. (Proverbe 16.17).
Spre sfarsitul lunii care se incheie, rasfoind presa in cautare de stiri relevante pentru cititorii baruc.ro, am dat peste o sumedenie de stiri, care de care cu titluri mai socante, despre tot felul de violente si aberatii sexuale comise de indivizi mutanti psihic. In aproape toate ziarele ma impiedicam de cuvantul „viol”. Stiam ca daca un caine musca un om nu e o stire, ci daca un om musca un caine – acesta poate fi subiectul unei stiri. Dar ca sa dai cu privirea de muuuulte cuvinte si informatii socante, asta seamana a tratament pentru imbolnaviri de tot felul – inclusiv spirituale. Nu spun sa nu mai citim presa, dar e destul de greu sa faci slalom printre capcanele puse cu atata iscusinta.
Vreau sa aflu pe ce lume traiesc – si parca intru in nu stiu ce tinut al umbrelor. Cu ani in urma, am intrat in mina de la Slanic Prahova, pentru a iesi dupa doar cateva minute: putina claustrofobie, dar si multa teama inspirata de acel tinut subpamantean, care mi-a amintit instataneu de lecturile din copilarie, de imparatia subpamanteana guvernata de Hades. Cam asta simt, dar mai mult in plan psihic, si cand intru in acea lume murdara si bolnava pe care media o construieste. Da, o construieste. Caci selectand stirile in acest mod, organizatiile de presa si nu doar, contribuie la transformarea unor plagi morale, din benigne, in maligne, atat la nivel individual, cat si social. Dar, se pare ca aceasta este o boala veche a presei: in romanul Idiotul, Dostoievski, prin intermediul unuia din personajele sale, sustine ca presa, prin mediatizarea intensiva a raului, poate contribui la raspandirea si amplificarea acestuia. Si pe vremea aceea nu existau media vizuale, cele cu un atat de mare impact!
Dar oamenii nu doar se informeza, ci se si recreeaza. Si cel mai facil mijloc de recreere pentru „cei mari” – filmele, iar pentru copii – desenele animate. Dar si aici – mare, mare bataie de cap, pentru a gasi o productie care sa nu ne sape principiile crestine. Cu oamenii adulti, ca pot sa inteleaga si sa aleaga, in responsabilitate de cauza, mai sta treaba cum sta, dar ce faci, oare, cu cei mai mici sau mai mari, dar nu suficient de mari pentru a diferentia binele de rau? Bine – si aici pot fi aplicate, cu mai multa sau mai putina intelepciune, ori cu mai mult ori mai putin succes, diferite metode de coordonare a celor mici sau mai mari. Insa, ce faci daca la scoala, acolo unde copilul se duce sa invete lucruri bune, afla, inca din clasele I-IV sau poate de la gradinita („primii pasi”), ca se poate autosatisface, ca pe lume exista, pentru uzul omului, afrodisiace, iar la gimnaziu, ca a pastra o sarcina este ceva optional. Si toate acestea prezentate fara a face vreo distinctie bine-rau! Despre asta am citit spre sfarsitul saptamanii trecute, cu stupoare si oroare si mai mare mi-a fost indignarea, cand am descoperit ca demersul „educational” se vrea a fi initiat de ONU si sprijinit de UNESCO! Stiam ca si autoritatile din Romania intentionau, cu niste ani in urma, sa introduca ore obligatorii de sexologie, iar cotinutul manualului propus, dupa cum se vehicula in presa, ar fi „ajutat” tinerii sa fie mai „lipsiti de prejudecati”, mai „dezinhibati”, initindu-i in tainele a ceea ce crestinii considera a fi „perversiuni sexuale”. Poate ca asa au fost scolite si fetele lui Lot, care au optat pentru perpetuarea neamului prin incest.
Nu ca as fi impotriva educatiei sexuale, dar cred ca aceasta trebuie facuta, in primul rand, de parinti, la biserica si in scolile crestine, la o varsta corespunzatoare si cu o demarcatie clara intre „negru” si „alb”. Altfel, ma tem ca si copiii crestini ar putea opta poate nu neaparat pentru acele fapte condamnate de societate si prezentate in presa ca fiind rele (desi se poate intampla), ci pentru faptele masluite de o societate a carei suprema tinta parca a devenit instilarea raului, prin uniformizarea valorilor.