„Atunci mi-am intors privirile spre intelepciune, prostie si nebunie. Caci ce va face omul care va veni dupa imparat? Ceeace s-a facut si mai inainte”. (Eclesiastul 2.12)
Nici nu mai stii ce este real si ce trucat, fie de autoritati, fie de media, fie de organizatia sau de specialistul X. Oricum, anul 2009 este bogat in crize, iar noi romanii ne putem lauda ca avem chiar mai multe decat altii. Pai ce, altii au doar criza economica si acum, hai, ca se vorbeste si de asta porcina. Dar la noi…o, sa vina si la noi, ca le dam si crize sanitare si politice, de care vor. Mai in gluma, mai in serios, mai razand, mai plangand, avem crize la oferta: 3 in 1!
De fapt, daca stau si ma gandesc si iau in considerare acea componenta cognitiva a sistemului psihic uman, numita memorie, cred ca incep sa cred – sau sa ma conving, mai degraba – ca noi, romanii, suntem intr-o criza aproape permanenta. De aceea ma si deprima istoria noastra, prea multe crize. Dar ce nu am trait eu si nu m-a afectat personal nu mi se pare chiar atat de negru. Insa ce am trait eu, dupa ’89 incoace, chiar mi se pare „de speriat” sau „deocheat”, cum se spune – o criza permanenta, imbracand forme diferite si multiple, uneori, si de intensitati diferite. O tranzitie interminabila si abominabila.
Dar, cum romanul este optimist, cred ca putem vedea si partea plina a paharului: crizele trecute ne-au antrenat pentru situatia actuala. Si, mai mult (pentru ca asa sunt oamenii, vor mai mult), speram nu doar sa suportam cu bine aceasta situatie, ci si sa iesim cu bine din ea. In ce mod – si daca alegerile de maine vor contribui la indeplinirea acestor asteptari – vom mai vedea. Insa, daca as privi lucrurile doar din perspectiva a ce pot si/sau vor sa faca oamenii, nu as mai spera intr-un „mai bine viitor”. Cred insa ca alegerile de maine nu vor avea de-a face doar cu oamenii si cu faptele lor indezirabile, ci si cu Dumnezeu. Dar ca sa fie asa, ar trebui si sa ne rugam sa intervina si sa conduca lucrurile El.