„Eu nu umblu dupa slava care vine dela oameni” (Ioan.5:41).
Aproape toate personajele romanului dostoioevskian Idiotul sunt dominate de „morala” ipocrita a vremii evocate. Unele dintre ele pun mare pret pe „capatuire” si pe ascensiunea sociala, altele, cele care au deja un status socio-economic, cel putin acceptabil, se chinuie – da, efectiv se chinuie, dupa parerea mea – daca nu inainteaza, cel putin sa ramana acolo unde sunt, tinand cont in aproape tot ceea ce fac si poate deveni public, de aprobarea altora, cu aceeasi pozitie sociala sau cu una superioara.
Nu e de mirare ca, in acest context, generalul Ivolghin (in retragere si ajuns in mizerie prin propriile alegeri) incearca sa „se inalte” in ochii membrilor familiei si inaintea tuturor cunoscutilor, istorisind intamplari inchipuite, al caror erou, bineinteles, este sau invocand relatii cu persoane sus-puse ori chiar cu personalitati istorice de seama. Asa se face ca generalul mitoman se prezinta ca fiind fostul paj al lui Napoleon!
Dar cele scrise in romanul dostoievskian nu pot fi incadrate doar intr-o epoca si o anumita societate. In niciun caz. „Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare” (Eclesiastul 1.9). Nu doar atunci si acolo si nu doar acei oameni, in fapt doar personaje de roman, au fost dependenti de opiniile altora, au manifestat dorinta de a accede in sfere sociale superioare sau au incercat sa castige aprecierea si admiratia altora, prin orice mijloc, inclusiv prin minciuna. Nu! Si azi putem citi in vietile altora – sau chiar in propriile vieti – scenarii asemanatoare. Imi aduc aminte ca in facultate aveam o colega care invoca o relatie de familie cu defunctul dictator. Si nu era singura minciuna cu care ne surprindea. Dar, chiar daca nu ne dedam la astfel de minciuni, chiar daca nu ajungem la „fapte extreme”, totusi, „cu moderatie”, ne complacem in a ne calauzi dupa opiniile „celor mari” (si uneori imorali), in a le castiga prietenia si favorurile sau cel putin cunostinta, in a mentiona (cu cat mai mult public) raporturile noastre cu anumiti sus-pusi sau pozitia sociala pe care o avem, pentru care suntem calificati sau catre care doar tindem samd. Nu are rost sa mai insir multele faptele „merituoase” la care oamenii se pot deda pentru niste foloase derizorii.
Cert este ca o astfel de atitudine contravine moralei crestine. Isus a fost oaspetele unor vamesi si a stat de vorba cu femei de moravuri usoare. Nu si-a adaptat nici discursurile, nici actiunile si nici nu si-a selectat ucenicii sau prietenii in functie de opiniile celor mari in vremea sa: conducatorii religiosi si politici evrei, conducatorii romani. Viata sa a fost orientata in folosul altora si spre onoarea Altuia, iar pentru a face alegeri de natura sa obiectiveze aceste scopuri, a tinut cont de o singura Opinie: cea suveran exprimata in Cuvant.