„Nicio faptura nu este ascunsa de El, ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” (Evrei 4.13)
In filmul „Dumnezeu pentru o zi”, personajul principal capata atat puteri, cat si prerogative pe care Hollywood-ul le prezinta ca fiind divine. Pentru crestini – si nu doar pentru ei – filmul este o blasfemie si o prezentare mult zis caricaturizata a divinitatii. Daca ne raportam la cum Il prezinta Biblia pe Dumnezeu, puterile din respectivul film (si modul in care sunt exercitate) amintesc mai curand de „celalalt” – as putea spune nimic comun cu Dumnezeul iudeo-crestin. Dar asta nu inseamna ca filmul nu are nimic comun cu modul in care fiintele umane isi imagineaza ca este si actioneaza Dumnezeu (sau si-ar dori sa fie si sa actioneze).
Daca in respectivul film, eroul, devenit o simbioza suspecta divinitate-om, primeste rugaciunile online si ofera raspunsuri pe aceeasi cale, oare nu ar fi posibil acelasi lucru si in realitate? Sau ceva „pe aproape”… De ce nu? Nu stiu daca ideea a fost preluata din respectiva productie cinematografica, dar stiu ca „baietii destepti” pot inventa noi metode de comunicare cu Dumnezeu. Sau mai curand acestia ne pot invata ca mijloacele de comunicare actuale sunt folositoare nu doar pentru comunicarea pe orizontala, ci si pentru cea pe verticala. Adica, ne spune un student israelian care a deschis o pagina pe Twitter, Dumnezeu nu mai poate fi accesat direct, sistemul de comunicatii cer-pamant s-a defectat si rugaciunile nu mai pot ajunge la El decat via Ierusalim. Pana acolo ajung online si apoi, de acolo pana la Zidul Plangerii, calatoresc pe suport de hartie, iar omul, adica studentasul evreu, este si el indispensabil pentru buna circulatie si ajungere la destinatie a rugaciunilor. Uuuups! Adica destinatia finala = Zidul Plangerii? Cine mai raspunde de primirea lor de acolo? Niciun raspuns. Si cine sa il dea si pentru ce sa il dea. Pentru ca nu stiu daca cei care expediaza mesajele astfel isi pun aceasta intrebare.
Nu stiu daca cei ce „se roaga” astfel isi pun vreo intrebare, dar eu imi pun multe. A devenit Dumnezeu lenes, a imbatranit sau s-a imbolnavit? A devenit Dumnezeu surd si nu imi mai aude rugaciunile? Nu mai poate decat sa le citeasca? Si de ce doar de pe hartie? Daca e omniscient, nu mi le poate citi si de pe scoarta cerebrala? Iar daca este omnipotent (si de aia ma rog Lui – nu? – ca e omnipotent si ma poate ajuta in orice), atunci de ce atata ocol si atata truda ca sa ajung la El, cand El poate foarte bine sa preia rugaciunile direct? Are cumva probleme locomotorii? Sau poate ca o fi ceva cu acel zid al plangerii. Dar daca Dumnezeu favorizeaza anumiti oameni si anumite zone, cand vine vorba de rugaciuni, de ce ar tine seama acest Dumnezeu partinitor de „rugatori” cand e vorba de ascultarea lor? Daca nu se deplaseaza pentru „culegerea” unor cereri, si trebuie sa munceasca atatia omeni si sa fie implicate atatea resurse, de ce ar face aceasta divinitate (comoda, batrana sau bolnava) lucrurile mult mai grele, chiar imposibile, pe care i le cerem?
Dupa citirea articolului din „Gindul”, nu stiam daca sa spun „saracul om” sau „saracul Dumnezeu”. Un om sarac la minte si la moravuri si-l inchipuie si il prezinta pe Dumnezeu ca fiind la fel de „sarac” sau chiar mai rau – si e crezut. „Saracii oameni!” Te pomenesti ca, in curand, Dumnezeu va avea nevoie si de ochelari, pentru a citi rugaciunile pe hartie si va deveni un Mos Craciun bonom si hohotitor, caruia o sa ii scriem scrisori de Paste la Zidul Plangerii (alea de Craciun se trimit la Polul Nord) si cu font de 20. Prin comparatie, divinitatea din filmul amintit la inceputul acestui articol pare, de departe, mult mai buna si mai „capabila”: macar interactioneza direct cu oamenii si nu e depasita de lucrul pe calculator.