„Bucurati-va totdeauna in Domnul! Iarasi zic: Bucurati-va!” (Filipeni 4.4)
In ultima perioada, Baruc este trist, pentru ca a fost parasit – in parte. A fost primul nostru copil online, dar, pentru ca intre timp a aparut si un altul, iar problemele vietii merg inainte, Baruc a fost cam ignorat. Nu voit, ci nevoit. In ultima saptamana, de exemplu, a intrat in vacanta fortata, pentru ca parintii au fost in concediu medical (bine ca nu a intrat in carantina pentru gripa porcina). Dar, in acest concediu nedorit nici de parinti, acestia au putut insa sa castige unele resurse, necesare pentru alimentarea adolescentului Baruc. Astfel, au putut avea lecturi, atat spirituale, cat si seculare. Dintre cele seculare, as vrea sa ma opresc la Robinson Crusoe, de Daniel Defoe. O lectura infantila, ati spune. Ei bine, dar pe „vremea lui Ceausescu”, atunci cand noi eram copii, Robinson Crusoe nu prea era de gasit. Eu, una, nu am gasit-o. Si, dupa ce am citit-o zilele acestea, mi-am dat seama si de ce cartea cu pricina era inaccesibila in perioada mai sus mentionata: pai cum sa popularizezi un personaj rebel si aventurier si, apoi, evlavios nevoie mare? In oricare etapa a vietii sale, acest fiu risipitor si ratacitor pe mari si prin ostrovoale ei, nu putea constitui un exemplu pozitiv si un indemn la ascultare si supunere neconditionata pentru tineretul socialist. In plus, cartea contine si relatari mai „sangeroase”, pentru care si eu as cam trece-o sub interdictie de lectura pentru copii.
M-am bucurat insa ca am citit-o macar acum si mi-au placut atat intoarcerea personajului catre Dumnezeu, cat si reflectiile pe care autorul le atribuie acestuia si care constituie un indemn la multumire si recunostinta pentru starea in care ne aflam si pe care – ce pacat! – nu o apreciem decat dupa ce o pierdem.
M-am bucurat ca am gasit intr-o carte „profana” lectii „sacre” si ca, in boala sau naufragiu, Dumnezeu are pregatit ceva pentru noi. Am incercat, ca si Robinson, sa vad partea buna a naufragiului meu fiziologic. Si, una din aceste parti bune mi se pare chiar si faptul ca, in acest fel, Baruc a fost reimprospatat, iar noi, cititor si scriitor, iarasi, dupa ceva timp, am dialogat.