„Bucura-te, tinere, in tineretea ta, fii cu inima vesela cat esti tanar, umbla pe caile alese de inima ta si placute ochilor tai; dar sa stii ca pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecata. Goneste orice necaz din inima ta, si departeaza raul din trupul tau; caci tinereta si zorile vietii sunt trecatoare”. (Eclesiastul 11. 9-10)
Care erau acestea in copilaria noastra, a celor trecuti de 30? Pai „joaca”, cred ca in primul rand, fie ca era vorba de jucat carti sau remy, fie „ascunsa”, „castel” sau „cate oua are gasca?”. Iar iarna, cand erau zapezi, nu ca acum, stiam ce inseamna sa ne dam cu sania unii pe altii ore in sir.
Oricum, eram destul de ocupati, inovativi si creativi, pentru ca foarte multe resurse nu aveam la dispozitie, dar faceam „ceva” si ceva destul de bun, din „nimic”. Si, mai ales, eram veseli, desi nu aveam la dispozitie atat de multe lucruri (nici pe departe), pornind de la mancare si haine, la cele recreative sau educative. Da, eram veseli, pentru ca nu stateam toata ziua in fata unui calculator vorbind cu oameni fara chip, ci relationam mult unii cu altii, vorbeam, povesteam, glumeam. Si, mai ales, nu ne imbuibam cu dulciuri, fast-food-uri si cafeina (fara numar, fara numar), lancezind apoi in asteptarea a ceva care sa ne scoata din letargie (de ce nu ii scoate cafeina asta?). Noi ne mobilizam singuri si faceam cat se poate de multa miscare, ne chemam unii pe altii la poarta, folosind diferite semnale si, apoi, desi eram obositi-franti de atata alergatura, ne cainam si incercam sa mai negociem „inca putin”, cand, pe inserat (nu la miezul noptii), eram chemati in case. Am jucat „castel” si „ascunsa” pana la 12 ani si jumatate trecuti si jucam ore si ore, pana nu mai stiam pe unde nu ma doare corpul supus efortului indelungat. Spune asta unui puber din zilele acestea. Cred ca ar rade tinandu-se de burta… poate nu toti, dar majoritatea – da. Cel putin asta e parerea mea.
Iar atunci cand nu ne jucam, citeam, eu personal faceam asta destul de mult (in anumite etape sau perioade, preferam cititul oricarei alte ocupatii). Nu aveam la ce sa ma uit la televizor si tare bine mai era. Si imi faceam in felul acesta multi prieteni virtuali, dar nu agramati, obsedati sau cu cine stie ce demoni in cap. Erau lecturi care efectiv ma ajutau sa imi insusesc multe principii si valori, care astazi sunt, in mod cert, desuete. Nu ca nu ar mai fi intrat si neghina pe langa grau, dar calitativ, incarcatura era net superioara a ceea ce tinerii preiau astazi de pe Internet.
Ca veni vorba de Internet, de ce preiau tinerii din mediul respectiv si cum socializeaza in lumea vituala, am citit aseara, uimita si putin zis nemultumita, o stire in care se mentiona ca Doi minori si-au planuit sinuciderea pe internet dar au fost opriti in ultimul moment de politistii din Romania si Serbia.. Deci, iata cu ce se ocupa copiii si tinerii minori in zilele noastre. Am fost mirata foarte ca unul dintre ei era roman, dat fiind ca inca ma incapatanam sa cred ca „tinerii/copiii nostri sunt mai buni decat ai lor”. Dar, cum in prezent se adapa toti din aceeasi fantana, nu-i de mirare ca „necheaza” aproximativ la fel.
Acum ma incapatanez totusi sa cred ca nu toti petrec ore in sir pe Internet sau daca au de-a face si cu lumea virtuala, stiu de ce o fac si o fac intr-un mod ordonat dupa anumite principii. Sper si ma incapatanez sa cred asta. Si sper si cred si ca exista inca generatii care nu si-au pierdut inocenta si tonusul fizic si psihic si care, prin Internet, se pregatesc pentru viata, nu pentru moarte. Si nu doar pentru aceasta viaata, ci si pentru cea care va veni si care va aduce cu sine roadele alegerilor de acum si aici.