„Caci chiar daca smochinul nu va inflori, vita nu va da niciun rod, rodul maslinului va lipsi, si campiile nu vor da hrana, oile vor pieri din staule, si nu vor mai fi boi in grajduri, eu tot ma voi bucura in Domnul, ma voi bucura in Dumnezeul mantuirii mele!”. (Habacuc 3.17-18)
Mici la punga, mari la inima … Asa vom fi noi romanii, majoritatea, dupa ce aceasta criza va trece – daca va trece sau, ma rog, daca va trece cu bine…
In „Adevarul” de azi se mentioneaza ca sistemul cardiovascular este cel mai afectat de tulburarile psihice si, in conditiile in care, deja, „unu din patru romani sufera de depresie”, se poate spune ca un sfert din populatia Romaniei are „inima mare”. Asta e bine, dar nu la propriu. Sintagma „inima mare” era utilizata – si inca mai este, dar prea putin, poate pentru ca nu mai are ce desemna – pentru a caracteriza metaforic bunatatea/generozitatea unui individ. In curand, insa – daca e sa creditam statisticile care mentioneaza cresterea numarului de depresivi pe fondul crizei economice – cred ca sintagma amintita va fi folosita mai curand pentru a exprima o realitate medicala alimentata de cea sociala. Una care este posbil sa nu ne includa si pe noi, doar daca trecem prin criza cu Cine trebuie. Doar asa, „fie vremea cat de rea, mie nu mi se umfla inima”.