„Nu trebuie sa te temi nici de groaza din timpul noptii, nici de sageata care sboara ziua, nici de ciuma, care umbla in intunerec, nici de molima, care bantuie ziua nameaza mare”. (Psalmul 91.5-6)
Dupa ce am citit (partial) un articol din „Adevarul” – „Istoria maladiilor care au decimat lumea”, parca mi-au mai disparut temerile legate de gripa porcina. Nu ca as fi fost prea inspaimantata, dar, dat fiind ca nu am un sistem imunitar imbatabil, am considerat ca este bine sa nu fiu sceptica si, implicit, imprudenta. De ce insa m-a linistit oarecum articolul cu pricina:
– mi-am dat seama ca „boale grele” au mai existat si in trecut – si inca mult mai grele;
– ca in acel trecut nu existau deloc remedii si, cu toate acestea, omenirea nu a disparut; e adevarat ca au murit muuulti oameni, milioane, dar uite ca au fost si supravietuitori;
– am realizat ca am avut si eu de-a face (la maturitate!) cu o maladie catalogata in articol ca fiind grava – variola – si, cu toate acestea, mai traiesc.
In concluzie, daca omenirea a supravietuit multor pandemii si, de asemenea, eu am scapat, fie prin neimbolnavire, fie prin „supravietuire” din diferite „boale grele”, atunci, de ce nu as crede ca si acum boala fie ma va ocoli (in primul rand ma voi asigura ca o ocolesc eu), fie, de ma va intalni, o voi „birui”? Dar, cu adevarat, nu aceste lectii din trecutul omenirii si din cel personal ma sustin in asteptarile mele pline de optimism; in fapt, altceva ma face „sa mai trag nadejde” – o promisiune scrisa demult, dar numai buna pentru vremuri ca acestea: „Pentruca zici: ‚Domnul este locul meu de adapost!’ si faci din Cel Prea Inalt turnul tau de scapare, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici o urgie nu se va apropia de cortul tau.” (Psalmul 91.9-10)