O judecata neanticipata

„Caci pentru orice lucru este o vreme si o judecata.” (Ecles.8.6)

Cineva spunea ca, si cand urci, si cand cobori, intalnesti aceiasi oameni. Nu chiar aceiasi sau nu mereu aceiasi. Exista drumuri in jos sau prabusiri, in urma carora poti intalni oameni despre ale caror existente, chiar daca aveai habar, nu banuiai si nu puteai sa iti imaginezi, nici in cele mai sumbre ganduri, ca vor fi similare cu a ta, la un moment dat. Nici chiar in cosmaruri poate nu ti-a trecut prin minte ca vei impartasi „soarta” unor oameni pe care ii considerai decazuti si demni de toate desaprecierea ta.

Nu ca asta ti s-ar fi intamplat sau ti s-ar putea intampla tie, cititorule! E un mod al celor care scriu de a se exprima, la persoana a doua singular, dar care nu te vizeaza, ci doar te ajuta sa intelegi mai bine ideile expuse. Si totusi, se intampla asa ceva unora si se poate intampla si altora.

Istoria ofera exemple de oameni sus-pusi, care au ajuns in situatii foarte jos-puse, intr-o conditie sub-umana chiar. Biblia (considerand Biblia si un document istoric) aminteste de imparatul babilonian Nebucadnetar, care, dupa ce s-a sumetit foarte, a ajuns intr-o stare de incredibila degradare, fara ratiune si in compania fiintelor necuvantatoare (Daniel 4.29-37). Dar, acest imparat, dupa greaua incercare, nu s-a sinucis si nici nu a mimat gestul de suicid, ci s-a smerit si L-a inaltat pe Dumnezeu, ca Suveran absolut – al sau si al intregului pamant.

In zilele si pe plaiurile noastre, nu un imparat, ci un fost prim-ministru glorios si aratos, foarte bogat si foarte mediatizat, a devenit, de ceva timp, expus si in aspecte deloc demne de glorificare. Aceasta persoana prea publica, in vremuri de sublima inaltare, a comis, se pare, fapte de furtisag, care, in limbajul juridic, au denumiri mai putin injositoare pentru persoanele faptuitoare si mai greu de inteles pentru publicul cel mare. Pai de ce le-a facut domnul, nu se gandea ca va fi prins? Cum s-ar fi gandit la asa ceva, cum ar fi putut sa isi inchipuie asta o persoana care cunoastea, preda, comenta, ocolea, incalca si incaleca legea, situandu-se mereu deasupra ei si strunind-o, dupa bunul plac si egoistul interes? „Statul sunt eu”, a spus Regele Soare, si acelasi lucru il credea, probabil, si Prim-ministrul dumnezeu. Dar, iata ca si cei care se cred zei apun, si stelele se prabusesc in mare. Si, atunci cand se intampla, nici prieteniile castigate cu ajutorul bogatiilor nedrepte nu ajung, nimic nu ajuta nicicum.

E trist ca, atunci cand traim zile pe care le consideram glorioase, uitam de Dumnezeu si ne alocam o marire pe care nu o meritam si facem fapte prin care nu doar ca Il dezonoram, ci, totodata, ne ruinam. Poate ca prabusirea nu vine imediat, dupa cum nici pieirea parintilor nostri nu s-a produs imediat. Iar acest lucru ii incurajeaza pe unii oameni la rau, asa cum s-a intamplat si cu primele generatii de oameni, de dupa caderea in pacat. Cum spune Eclesiastul, „pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotarea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de dorinta sa faca rau” (Ecles. 8.11). Bietul muritor, obisnuit cu drumul sau rau, nici nu se gandeste ca il asteapta condamnarea dupa colt. Daca plata pacatului intarzie, asta nu inseamna ca nu se va mai face. Dumnezeu lucreaza si peste program, iar la banca cerului se fac viramente oricand.

Chiar si atunci cand stau la carma, nu oamenii conduc istoria. Ca si ucenicii invinsi de ape si vant, aceste plamadiri de lut pot fi oricand smerite, pentru a invata ca Dumnezeu este Conducatorul, dar si Judecatorului intregului pamant. Azi poti sa mergi pe ape si maine sa te scufunzi. Daca nu privesti mereu la Dumnezeu si nu asculti glasul Sau, drumul tau poate sa ajunga oricand in zone umbrite, pasul iti poate aluneca oricand – de pe culmi, in genuni. De aceea, adu-ti aminte de Dumnezeu si in zilele (sau mai ales in acestea) bunastarii tale, caci „peste cel mare vegheaza altul mai mare, si peste ei toti Cel Prea inalt” (Ecles. 5.8) – Cel care nu numeste raul bine si binele rau si care va aduce la lumina si la judecata si om si dumnezeu, si gand si vorba si fapta. In general, Dumnezeu nu face plata imediata, dar nici nu ramane dator: achita tuturor, dupa cele scrise in rabojul Sau, la timpul si in modul pregatite de El: „Caci pentru orice lucru este o vreme si o judecata” (Ecles.8.6), care va fi aplicata, chiar daca este neanticipata, ignorata sau uitata.

Un comentariu la „O judecata neanticipata”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *