„Spalati-va deci si curatati-va! Luati dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-ati facut! Incetati sa mai faceti raul!” (Isa. 1:16)
Au venit caldurile si igiena precara inseamna acum disconfort nu doar pentru propria persoana (daca aceasta il mai simte), ci si pentru cei alaturi de care traiesti sau calatoresti, cu care vii in contact pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp. Dar, daca mari conducatori nu s-au sinchisit de acest lucru, in cursul vremurilor, de ce sa se prapadeasca, facand uz de apa si sapun, sarmanii muritori din ziua de astazi?
Citesc, in prezent, un ciclu de carti istorice, pentru a caror parcurgere ai nevoie de curaj, ca sa poti face fata evocarilor de violenta cumplita, desfrau si uluitoare lipsa de igiena. Dar acestea nu au avut loc doar in Evul Mediu: in alt mod si la alta scara, problemele evocate fac parte si din societatea actuala. Daca atunci existau imparati si curteni nespalati, care isi ascundeau mirosurile pestilentiale facand uz excesiv de parfumuri, si astazi exista persoane, mai mult sau mai putin publice, cu mai multa sau mai putina putere in spatiul public, care isi mascheaza lipsa de igiena cu parfum, asa cum si faptele murdare sunt camuflate „cu bani buni” (oferiti ca mita sau sub forma de donatii). Principul medieval ca murdaria este buna si chiar necesara, iar curatenia poate fi mortala, se pastreaza si astazi, si in sferele inalte, si nu doar in aspectele igienico-sanitare ale vietii (sau poate mai putin aici), ci si in cele morale (as spune ca aici cu predilectie).
Am citit, zilele acestea, despre regele Henric al IV-lea de Bourbon, care, pe cat de inconsecvent a fost in plan religios, pe atat de consecvent a fost in privinta igienei: religia si-a schimbat-o de cateva ori, dar obiceiul de a nu se spala a ramas toata viata! Acest rege, care a ridicat standardele de viata in plan economic, le-a coborat substantial in plan sanitar – balanta trebuia echilibrata, nu-i asa? Chiar si in acea epoca, in care lipsa de igiena era ceva obisnuit, curtenii si ambasadorii erau terorizati olfactiv de prezenta acestui rege cu mirosuri puternice, incat unii il comparau cu animalele cele mai urat mirositoare si faceau descrieri foarte „colorate”, pentru a reda cat mai fidel diferite situatii neplacut parfumate. Bineinteles, astfel de vorbe nu erau rostite in prezenta sa, caci despre conducatori trebuie sa vorbesti numai de bine in prezenta lor, chiar daca miros sau fac rau!
Dar puternicul rege al Frantei nu este singura personalitate dintre cele care pot fi detestate, in galeria persoanelor potentate, mai putin sau chiar deloc spalate. Unul dintre descendentii sai, Ludovic al XIV-lea, cunoscut si ca Regele Soare, in acelasi regat, a fost foarte fidel obiceiurilor de nespalare, si chiar straluceste ca un soare in lumea persoanelor murdare… Nici peste granite, „povestea” nu era alta. Filip al II-lea, regele Spaniei, contemporan cu Henric al IV-lea al Frantei, concura cu acesta nu doar pentru primat in Europa, ci si pentru castigarea primului loc in topul regilor cu cel mai urat miros. Baile nu erau permise decat celor bolnavi si doar in anumite conditii. In fapt, ceea ce oamenii din respectiva perioada ar fi numit baie, nu ar putea fi numit de noi astfel.
Mizeria era nu doar personala, ci generala, mai ales in capitala. Strazile erau pline de gunoaie, zoaie si dejectii umane, iar apele, care constituiau si surse de alimentare, deveneau, mai ales in zilele caniculare, o sursa de poluare, dat fiind ca erau pline de resturi de orice fel, inclusiv de cadavre. In zilele toride, damful devenea de nesuportat si chiar si nobilii nespalati ii faceau fata cu greu, fiind nevoiti sa poarte batiste, puternic parfumate, la nas. Desi, nici in castele si nici in palate, culoarele si camerele, somptuos decorate si abundent parfumate, nu erau curate si nu ofereau un ambient placut – pentru locuit, trait, mirosit… Pe culoare, dupa draperii si pe sub scari, de jur-imprejurul cladirilor, acolo unde se adunau si grupurile de barfa sau cele de „iubitori”, existau si wc-uri constituite ad-hoc sau spatii deja consacrate ca locuri de usurare sau deversare a resturilor umane. Parazitii umani si bolile, generate de murdarie si desfrau, erau foarte raspandite si deloc sau prost gestionate. Adica se putea intampla ca persoanele, care aveau diferite leziuni dermatologice sau oftalmogice, sa fie tratate cu dejectii de provenienta animala si chiar umane! Iar prin locuinte, chiar si prin cele mai bogate, se lafaiaiu rozatoarele, unele dintre ele de dimensiuni impresionante. In aceste conditii, nu este de mirat ca istoria medievala este atat de bogata in epidemii.
Daca, din secolul nostru, am putea sa ajungem in timpurile si spatiile evocate, cred ca acele imagini idealizate ale Evului Mediu s-ar dizolva instantaneu. Parisul ar oferi, pentru vizitatorii din viitor, un spectacol plin de orori, atat sanitare, cat si morale – si nici insorita Spanie nu ar fi mai departe. Bineinteles ca Germania, care intotdeauna si-a dorit si a luptat sa fie printre cei mai buni, nu putea lipsi din topul conducatorilor ilustri care nu au stiut nici de apa, daramite de sapun. Aici poate fi mentionat Frederic cel Mare, pentru care propria murdarie era necesara, dar nu suficienta, astfel incat a „decorat” spatiul locuintei sale si cu dejectii animale!…
Trist, dar adevarat: luxul si murdaria convietuiau la palat! Si convietuiesc si astazi, acolo unde poti intalni „fete inalte”, dar nu curate. Mi s-a intamplat sa vad persoane destul de sus-puse pranzind cu mainile murdare, dupa cum am auzit si de persoane ilustre care luau haine curate peste trupuri nespalate. O astfel de informatie cred ca este adevarata, caci si mie mi s-a intamplat sa trec pe langa un individ adulat, inaltat, dotat intelectual si profesional, si sa constat ca aerul din jurul sau, chiar daca nu foarte strident, era totusi „poluat”. Si mi s-a intamplat si sa vad un domn, mult si bine educat, facandu-si curat in nas intr-un loc public si intr-un mod neindicat!…
Dar, dincolo de exceptiile, inca destul de numeroase, din zilele noastre, care apar la cei mai putin dotati financiar si educati, dar si la cei „inalti”, putem sa afirmam ca, desi exista similaritati cu vremurile evocate, situatia este totusi putin mai departe, adica oamenii si locurile sunt mai curate – cel putin din punct de vedere fizic. Moral, situatia este schimbata, dar nu mai curata. Acum, si in acest plan, murdaria nu este indepartata, ci doar camuflata, se actioneaza cu manusile curate, dar cu mainile murdare.
Nici crestinii nu sunt lipsiti de probleme, in ambele planuri. Fara a face generalizari, exista oameni piosi care nu respecta reguli de igiena elementare, mancand, de exemplu, cu mainile nespalate, pentru ca, vezi bine, asta nu conteaza pentru sfintenie (de parca omul nu ar avea si un trup si nu exista si aspecte sanitare ale vietii sale), sau ca, daca multumesti lui Dumnezeu pentru bucate, Dumnezeu le face si curate, chiar daca tu nu le speli sau nu te speli (adica Duhul Sfant intra in actiune ca un fel de gel antibacterian – ce minune!). Ramanand in planul curateniei fizice, unii, foarte scupulosi in cele religioase, si pentru ca vor sa placa lui Dumnezeu, uita sa se gandeasca si la semenii lor, din perspectiva mirosurilor. In aceasta categorie pot fi mentionati cei care nu se spala in zilele de inchinare, fie pentru ca nu vor sa profaneze sfintenia zilei, fie ca sunt prea ocupati cu activitatile de consacrare.
Moral, unii crestini, si nu doar dintre cei care cred in „harul ieftin”, devin foarte mandri si siguri de statutul lor, de „copii ai lui Dumnezeu”, iar altii, mai modesti, nu isi inalta privirile atat de sus si multumirea cu statutul de membri ai bisericii X le este de ajuns, mai ales daca este vorba de copii nascuti in dinastii protestante si, mai ales, in familii care s-au remarcat prin functii ocupate sau prin donatii mult trambitate, din castiguri, uneori, evazionate sau in diferite alte moduri necinstit procurate. Aceasta constientizare a propriei prosperitati spirituale sau sociale pune omul deasupra notiunilor de bine si de rau, asa cum Dumnezeu le prezinta in Cuvantul Sau, si, de aici, decurg multe fapte deloc curate, dar bine si frumos parfumate.
Chiar daca vara calendaristica nu a venit, caldurile sigur au sosit. Ca membri buni ai societatii si ai bisericilor din care facem parte, ar trebui sa fim atenti cu trupurile noastre, sa fie nu doar parfumate, ci bine si in mod regulat spalate.
Canicula a sosit si in alt plan, moral, sufocand normele si valorile traditional-crestine, propunand un alt fel de „bine”, care este decis de fiecare, in functie de „ce apare” si de cum pare: chiar daca un perete este plin de lepra, daca este bine camuflat si aerul odorizat, „nu conteaza – bani sa iasa”.
In epoca despre care citesc in aceste zile, lipsa de igiena si de moralitate nu constituia o problema pentru cei care, ca si multi din zilele noastre, credeau ca apartin Domnului si tot ce fac se legitimeaza in Numele Lui. Astazi, insa, perspectiva asupra acelor vremuri este alta, iar raportul sumbru.
Fie ca vor mai exista dupa noi generatii, fie ca nu, vietile noastre traseaza o istorie care se consemneaza si care va fi judecata. Si nu modul in care ne pot privi potentialii descendenti este important, ci modul in care, pe baza celor notate in carte, se va decide daca putem fi primiti in acea viata si in acele locuri in care toate lucrurile sunt curate, nu doar parfumate.