„Nu judecati dupa infatisare, ci judecati dupa dreptate.” (Ioan.7:24)
Diferenta pe care o creioneaza Scripturile intre contemporanii lui Isus si crestini este determinata de modul in care acestia se raporteaza la Persoana Sa, verbal si actional: evreii, in mare parte, L-au repudiat ca Fiu al Lui Dumnezeu, iar ca fiinta umana nu L-au recunoscut ca prototip, ca Mijlocitor. Crestinii cred si declara ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, in ambele moduri, si verbal si actional. Si cred si ca a avut natura umana, dar, in ceea ce priveste modul in care El se raporteaza la fiecare fiinta umana si se identifica cu ea, referitor la faptul ca in El toti suntem la fel si suntem frati, aici suntem deficitari.
In mintile noastre exista inca diferente – si nu mici. Din aceasta perspectiva, suntem deficitari in intelegerea modului in care, venind in intampinarea unor nevoi sociale si personale, venim, de fapt, in intampinarea nevoilor Lui. Dar nu intelegerea este problema de baza. Pentru ca si cei de la dreapta si cei de la stanga au actionat fara sa inteleaga ca, facand sau nefacand un lucru, actioneaza – sau nu – pentru El. Nu intelegerea este vitala, in acest caz, ci modul in care ma raportez la celalalt si de ce o fac in modul in care o fac. Mai exact: motivatia! Adica daca o fac „pentru Domnul”, dar dau inapoi daca apare in ecuatie omul, nu are sens, pentru ca acest Domn a trait si a murit pentru om, S-a identificat pentru totdeauna cu el. Daca Avraam i-ar fi invitat pe trecatori doar daca stia ca sunt ingeri, cum ar fi trecut binecuvantarile pe langa el… Si cum ar fi ars Lot si toata familia lui in cetate, daca ar fi dovedit ospitalitate doar „pentru Domnul”.
Problema crestinului nu este, deci, viata de inchinare si de „slujire” (cu popularitate), ci pentru cine si de ce o face. Am auzit de multe ori refrenul: „Pentru Domnul!”. Culmea, s-ar putea ca in Imparatia acestui Domn, cei care actioneaza doar pentru a ajunge la acea destinatie, sa esueze in a atinge tinta, iar „acolo” sa ajunga cei care au avut in vedere omul, fara a-L ignora pe Domnul. Adica este foarte posibil ca de acolo sa lipseasca multi crestini cu „stele” grele, leviti si preoti grabiti si piosi, si – surpriza! – de vorba cu „tata Avraam” sa stea samariteanul acela pacatos, dar milos, care nu a intrebat nici de stare sociala, nici de pregatire universitara, ci, pur si simplu, s-a aplecat asupra celui afectat. A actionat, nu pentru un Dumnezeu Sfant si facand lucruri extraordinare, ci pentru un om ca si el, afectat de pacat si de consecintele acestuia, caruia nu face altceva decat sa ii panseze rana care doare… Fara sa il intereseze date sociale sau personale, el stie doar ca omul acela are o rana si, daca el nu intervine, mai devreme sau mai tarziu, omul acela moare. Atat – si nimic mai mult. Dar un „atat” pe care daca l-am face, noi, cei care ne rugam „vie Imparatia Ta”, am construi „raiul pe pamant”!