Gala cartii crestine: Pe sub poduri sau Religia de strana

„Caci am fost flamand, si Mi-ati dat de mancat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine.” (Matei 25.35-36)

Pe sub poduri. O aventura a credintei pe strazile Americii, de Mike Yankoski  prezinta odiseea a doi tineri crestini, americani, cu un status socio-economic bun, dar cu o parere mai putin buna despre propria credinta si despre crestinism. Doi tineri care vor sa probeze, in conditii extreme de viata, credinciosia lui Dumnzeu si credinciosia lor. Incercarile si le asuma in mod voluntar, nu este vorba de un mare necaz care s-a abatut asupra lor. Din acest punct de vedere, unii „drept-credinciosi” ar considera ca fiind neveridica experienta lor si, mai mult, ca fiind contrara voii lui Dumnezeu, un mod de a-L duce in ispita. Acestora li se poate obiecta:  conditiile  de viata pentru care eroii cartii opteaza, pentru o perioada limitata, este intocmai cel al oamenilor  de pe strada, tinerii nu fac niciun rabat pentru a se proteja si a deturna sensul si invataturile experientei pe care si-o asuma; o a doua obiectie se poate formula in raport cu sustinerile de ducere in ispita, prin propria alegere a unei situatii problematice: cei doi tineri au facut alegerile solicitand calauzire atat de la Dumnezeu, cat si de la oameni si, in plus, oare nu Duhul l-a dus pe Isus in pustie, unde a fost ispitit?

Am citit cartea, de curand, si mi-a placut foarte mult. Este o provocare pentru crestinismul nostru caldut, plin de predici si de „activitati” misionare, care se fereste insa de omul cu probleme, pentru ca asta ar insemna actiune; un crestinism lanced, obisnuit cu afirmatii de genul „Ma voi ruga pentru tine”, fara insa sa intervina, chiar daca este vorba de un semen in nevoie crancena. Citind cartea si experientele relatate, nu am putut sa nu constientiezez ca ne erijam in judecatori foarte usor, uitand: ca El a venit nu sa judece lumea, ci sa o mantuiasca, sa o salveze; uitand ca, in Fata Lui, in pacatele noastre, am fi tot atat de rai si neplacuti ca si cei de care ne ferim chiar si privirile. Am realizat cata suficienta si aroganta si insensibilitate poate sa dospeasca in spatele piosului mers la biserica.

Am vazut odata, intr-un tramvai, o scena care m-a uimit – si nu a fost singura de acest gen: un copil al strazii, care cersea, a primit bani si mancare de la alti oameni ai strazii. Noi, oamenii respectabili, nu interveneam, pentru a nu sustine cersetoria care, intr-adevar, este o mafie in Romania, dar si pentru ca oamenii doresc sa se tina la distanta de durere. Dar, nu am putut insa nu imi dau seama, dupa ce am citit si aceasta carte, ca mintile noastre parca s-au dogit, iar inimile s-au batatorit, atat de neintelegatori si de nesimititori am devenit la problemele celor din jur, transformand crestinismul in dogme si ritualuri. Era mult constrast intre scena din tramvai si cea la care am asistat la iesirea de la o evanghelizare, cand, stand de vorba cu o „doamna mare”, adica prospera din punct de vedere financiar, am auzit-o spunand unui copil care cersea: „Nu am!” Asta m-a surpins – si nu putin. Nu spun ca ar fi trebuit musai sa dea bani acelui copil, dar cred ca raspunsul nu „o prindea”, mai ales ca era dat de fata cu oameni care stiau de ce dispune doamna.

Experientele relatate seamana, in anumite puncte, cu cele din cartea Cel mai bogat om al pesterilor, de Marilyn Tooker, o biografie a vietii dezradacinate pe care a dus-o Doug Batchelor, inainte convertirea sa, ceea ce conduce la viziunea asemanatoare, asupra bisericii, a celor doi „pacatosi”.

Dupa lectura cartii, m-am gandit ca as vrea sa fac si eu un test: nu sa incerc conditiile de viata ale celor fara adapost, asta nu imi doresc. Dar as vrea sa ma pot deghiza si sa pot vedea cu cata iubire as fi intampinat in bisericile din Romania.

Criza este o realitate si efectele ei sunt certe. Pentru multi sau pentru unii, asta inseamna pierderea locurilor de munca si chiar a locuintelor, aruncarea intr-un stil de viata pe care nu si l-au dorit, de care s-au temut si pe care l-au crezut intotdeauna doar pentru altii, de parca acei „altii” nu ar fi oameni si nu ar suferi. Chiar daca nu voi putea sa ma deghizez, pentru a urmari reactiile membrilor bisericii, in raport cu oamenii deficitari social si financiar, voi putea, cred, sa vad care va fi atitudinea bisericii, atat la nivel institutional, cat si personal, pentru ameliorarea situatiei din vietile celor afectati de meandrele istoriei, ale prezentului istoric numit „criza”.

P.S. Cartea este disponibila la Libraria Baruc, cu reducere in perioada vacantei, in limita stocurilor disponibile.

2 comentarii la „Gala cartii crestine: Pe sub poduri sau Religia de strana”

  1. ghiculescu luminita

    Da, aici vreau sa aduc pe cei mai multi dintre noi avand in vedere ca in lume sintem inconjurati de frati si multi lucram traim si socializam zilnic intre noi, dar cind e vorba de sustinere mai mult sau mai putin ..ma rog ..in orice fel ..atunci toti ne dam la fund ..
    Nu fac apel la persoana cu bani care a zis n-am .
    E urit sa fii folosit pt ca ai fi bogat sau sarac, dar fiind mirosit daca se poate zice asa
    de catre acesti asa zis cersetori si tilharit..
    Nu mai credeti in ideea de cersetor si chestii de astea cind vedeti tineri buni de munca
    si mai ales femei ce pot face ceva ..dar aleg sa profite de toti prin tramvai.
    Nu va mai simtiti vinovati ca n-ati dat bani unor oameni de Profesie cersitori.
    Am dat ani de zile cu sutele la astfel de clienti ..
    Ne putem simti vinovati pt ce facem in sinul nostru adica ne ignora, fratii in nevoi dar ce vina sa ai cind un viclean tinar bun de munca te vineaza sa te tilhareasca financiar pt ca stie ca sari cu banu?
    Vorba aia: cel intelept ia seama bine cum merge .
    Eu m-am ars in ce priveste si multi ani, mergind pe ideea „asa trebuie sa fii crestin” ..
    Ei, adica hotii cersitori, pe asta mizeaza/jocul psihic de-a falsa vinovatie ..
    Asa se fac banii. Si in timp ce le facem banu’, ne simtim vinovati fara a sti ca ne folosesc?
    Doar am citit Biblia: cine e intelept, are grija cum umbla….
    Aveti grija, cind va simtiti vinovati. S-ar putea sa fie excroci.
    Eu vorbesc din pura experienta ..

  2. Nu contest fenomenul cersetoriei ca industrie, mai bine-zis ca mafie, si manipularea la care recurg „profesionistii”. Am amintit lucrul acesta in articol, tangential. De asemenea, am mentionat ca nu sustin ca, in situatia relatata, femeia respectiva trebuia neaparat sa dea bani: nu faptul ca nu a dat m-a uimit, ci raspunsul, mincinos si ridicol – „Nu am!” Putea sa spuna altceva sau sa dea altceva, ceea se sugereaza si in cartea amintita: mancare sau produsul care lipseste, in mod evident, petitionarului.
    Pe de alta parte, in ceea ce priveste aportul nostru financiar in sustinerea unor situatii deplorabile in mod evident, pot afirma (ceea ce si cartea amintita sustine) ca multi dintre oamenii strazii, care par intregi, au probleme psihice, poate mai putin evidente, dar prezente. Sau provin din familii cu probleme, iar situatia in care se afla nu reflecta neaparat o alegere, ci este o consecinta a unor circumstante mai putin favorabile in care au fost plasati. Unii poate ca au facut si alegeri gresite si, dupa ce au ajuns in strada, intr-o situatie jalnica, cine le mai da o sansa, chiar si una insemnand munca, dat fiind ca nimeni nu isi doreste sa acorde timp, rabdare, incredere si companie unor persoane urat mirositoare si cu obiceiuri deloc imbietoare?
    Sambata trecuta, seara, ma intorceam din parc si ma grabeam sa ma pun la adapost, sa ajung mai repede acasa, ca sa nu ma prinda furtuna. Cand am coborat din autobuz, am vazut un om al strazii – el nu se grabea, nu avea unde sa se duca. Nu cersea, dar am vazut in ochii lui resemnarea: avea acea privire anesteziata a omului care „isi trece mintea pe pasiv”, ca sa nu mai sufere, a omului care a suferit mult, ca intensitate si ca timp si traieste, de la o zi la alta, fara sa mai spere. Nu am putut sa trec mai departe fara sa imi spun ca ne grabim sa judecam, dar nu sa ajutam si, in situatii de genul acesta, nu in toate, dar in unele da, se poate face ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *