Pentru cine nu se va mai canta „La multi ani!” si ce putem invata din asta

 „Hainele sa-ti fie albe in orice vreme, si untdelemnul sa nu-ti lipseasca de pe cap. Gusta viata cu nevasta pe care o iubesti, in tot timpul vietii tale desarte pe care ti-a dat-o Dumnezeu sub soare, in aceasta vreme trecatoare; caci aceasta iti este partea in viata in mijlocul trudei cu care te ostenesti sub soare. Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta!” (Eclesiastul 9.8-10 p.p.)

Newsletter-ul de pranz 9 am continea astazi o stire care m-a socat: un actor din echipa Carcotasilor, in varsta de doar 37 de ani, a murit din cauza unor complicatii determinate de gripa porcina. Nu pot sa spun ca sunt fan „Carcotasii”, dar moartea unui om, in mod subit si la o varsta tanara, iti ridica multe intrebari si iti provoaca multe nelinisti: 

  1. In primul rand, mi-am dat seama ca omul respectiv a MURIT, nu mai poate face nimic si nu se mai poate face nimic pentru el. Si nu am putut sa nu ma intreb care era relatia lui cu Dumnezeu la momentul respectiv.
  2. In al doilea rand, mi-am dat seama ca pericolele care confrunta aceasta lume nu au de-a face doar cu oameni necunoscuti, ci si cu persoane pe care le cunoastem si care ne pot fi chiar foarte apropiate; mai mult, problemele acestei lumi au de a face si cu noi, cu mine, atat ca victime potentiale, cat si ca solutii posibile.
  3. In al reilea rand, am realizat (pentru a cata oara), ca omul face planuri, in functie de variabilele pe care le cunoaste, iar viata lui ia intorsaturi (sau se sfarseste) in functie de cele de care habar nu are (sau de care nu vrea sa aiba habar). Ca, de exemplu, aseara, eram intr-o vizita foarte scurta la sora mea (nici nu ne-am dat cojoacele si incaltarile jos) si nepotelul meu, care ne auzise „guritele”, a aparut in fuga dinspre dormitor, bucuros tare de vizita noastra. Doar ca intr-o parte a holului era putin ud si nepotelul nu a mai ajuns la noi, ci a cazut, dupa care s-a reintors in dormitor in bratele mamicutei. Bine, ca nu a ramas nici macar cu un cucui… Dar m-am mirat cate lucruri mici si neinsemnate se pot intalni, la un moment dat, pentru a-ti schimba planurile si directia…
  4. In al patrulea rand, am mai constientizat ca nici varsta, nici statusul social, nici prosperitatea fizica sau financiara nu iti ofera protectie in fata mortii. Chiar acum doua zile, dupa ce m-am culcat, pentru ca nu ma simteam prea bine fizic si mai era si perioada de rascruce temporala, m-am gandit la sfarsitul individual. Nu pot sa spun ca era prima data cand gandul ma ducea intr-acolo, dar, de obicei, consider fie ca sunt prea tanara, fie ca am multe planuri in derulare, care nu suporta intrerupere sau amanare; cert este ca, intotdeauna, ma conving ca „acel lucru” nu mi se poate intampla mie acum sau curand si, in orice caz, chiar daca mi-ar fi rau, as face ceva ca sa imi revin si „inevitabilul”, care nu e poate chiar atat de inevitabil, nu s-ar mai produce. In fond, am mai avut probleme de sanatate si chiar serioase, dar traiesc si, astfel, m-am obisnuit cu a-ti reveni si a trai in ciuda problemelor. Adica, in mintea mea, se tesuse deja un scenariu in care problemele care ar putea sa iti provoace sfarsitul, in fapt, daca nu trec pe langa tine, vin si pleaca, dar omul, indeosebi eu si cei dragi, intotdeauna scapa.
  5. In al cincilea rand, am remarcat ca nimic dramatic nu s-a intamplat in istoria pamantului si, in ciuda socului, de diferite feluri, pe care unii sau altii il resimt la aflarea acestei stiri, viata merge inainte. Si cate miliarde de oameni nici macar nu au stiut si nici nu vor sti cine este acest domn Toni. Si cum nici nu le pasa acestor miliarde, cum, de altfel nu le va mai pasa nici celor care l-au cunoscut. Pentru cei mai multi, Toni „Carcotasul” a fost doar un actor, iar, in show-ul vietii, altii ii vor lua locul. Ca a murit un om, poate doar celor dragi sau prietenilor foarte apropiati le pasa…
  6. In ultimul rand, m-am gandit la bilantul vietii unui muritor, pentru cine si pentru ce traim, ce inseamna viata noastra, pe „verticala” si pe „orizontala”.

Ca o concluzie: Este bine sa fim prudenti, evitand situatiile riscante fara a cadea in paranoia sau ipohondrie, dar constienti ca sfarsitul nu il putem gestiona asa cum am reusit sa ne gestionam – sau doar am crezut ca o facem – viata, cel putin in mediile virtuale. E bine sa fim pregatiti in orice vreme, dar nu intr-o asteptare incordata a mortii, ci traind viata in mod responsabil si cu bucurie, pentru cine si pentru ce trebuie, cu gandul la ce va fi „dupa”, atat aici, cat si „acolo”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *