Promisiuni si minuni

„Iata ce mai gandesc in inima mea si iata ce ma face sa mai trag nadejde: bunatatile Domnului nu s-au sfarsit, indurarile Lui nu sunt la capat, ci se innoiesc in fiecare dimineata. Si credinciosia Ta este atat de mare!” (Plangeri 3.21-23)

 Toti vrem „binecuvantari”, intelegand, prin acest termen, in mod deosebit si frecvent, binecuvantari materiale. Si toti, sau aproape toti, vrem ca aceste binecuvantari sa se reverse asupra noastra prin minuni – mari, bruste, indiscutabile.

Imi aduc aminte ca, in urma cu ceva ani, intr-o biserica ortodoxa, am auzit un preot care isi sfatuia enoriasii sa nu mai ceara, in acatistele pe care le depun, „fericire, bani, noroc”, ci neprihanire si sfintire, pentru ca acestea sunt de dorit, mai intai, si, apoi, vom primi de la Dumnezeu toate celelalte pe deasupra (Matei 6.33). Iar dintr-o alta predica, in alta biserica si multi ani mai tarziu, am aflat ca Dumnezeu ne asculta si rugaciunile pentru cele pamantesti, dar asteapta sa ne rugam mai mult pentru altfel de binecuvantari; mai mult, Dumnezeu doreste sa venim la El pentru a ne intalni cu El, de dragul Lui si nu doar pentru ce ne ofera sau ne poate oferi. Iar in privinta minunilor, am invatat, de-a lungul anilor, din Carte si din lectiile Providentei, ca „minune” nu inseamna doar ce ne intoarce existenta pe dos, in mod pozitiv, aducand rasturnari senzationale de situatie. Minune, in sens biblic, inseamna si ca traim, ne miscam, respiram.

La trecerea dintre ani, dupa bunul obicei – chiar cred ca este bun – dobandit de ceva timp incoace, am mers la biserica, pregatita – sau doar crezand ca sunt – pentru a lua o promisiune. Si am luat, dar nu am fost foarte multumita (din pacate).

Si am inceput si eu sa cer, in sinea mea, cum cerea Esau, in gura mare: „N-ai decat aceasta singura binecuvantare, tata?” (Genesa 27.38). Asta deoarece promisiunea pe care am primit-o nu mi se parea foarte potrivita cu situatia mea prezenta, nu puteam sa vad in ea raspunsurile la nevoile, dorintele si rugaciunile mele, decat intr-un mod care nu semana cu binecuvantarea prin minuni, pe care o asteptam.

Si, desi incetul cu incetul am inceput sa o accept si sa o vad ca pe o binecuvantare, m-am rugat in continuare pentru alta. Iar astazi, cand am deschis email-ul, am primit o promisiune de la o familie care imi multumea pentru o felicitare de „La multi ani!”, trimisa in 2009. Am luat-o ca pe promisiunea mult ceruta, dar nu am putut sa nu imi dau seama ca perseverenta mea cerere cam dadea la iveala nitica sau mai multa necredinta. Si, cand stai si te gandesti ca tocmai pentru o astfel de „nevointa” am primit nesocotita si neapreciata „fagaduinta”!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *