„Si Dumnezeu nu va face dreptate alesilor Lui, cari striga zi si noapte catre El, macar ca zaboveste fata de ei? Va spun ca le va face dreptate in curand”. (Luca 18.7)
Dupa 73 de ani, Federatia Germana de Atletism a hotarat sa recunoasca in sfarsit recordul national obtinut de Gretel Bergmann in proba de saritura in inaltime. Atleta a sarit 1,60 m la Stuttgart, in 30 iunie 1936, cu putin timp inainte de inceperea Jocurilor Olimpice de la Berlin, dar recordul sau nu a fost omologat si a fost data afara din echipa. De ce? Era evreica si nazistii nu aveau de gand sa lase o evreica sa concureze si mai ales sa castige la JO. Solutia gasita de nazisti a fost sa o inlocuiasca pe Bergmann cu un baiat deghizat in femeie.
Dar daca aceasta fosta campioana nu ar fi apucat venerabila varsta de 95 de ani, nu-i asa ca nu ar mai fi apucat sa isi vada reabilitarea atat de tarzie? Cati altii insa nu au parte de astfel de momente, daca nu foarte fericite, cel putin multumitoare? Cati altii nu au murit acoperiti de blam si, apoi, nimanui nu i-a mai pasat de memoria lor? Si, oricum, nu stiu cat de mult mai are rost „buna pomenire”, daca omului i-a fost „servita”, in viata, o proasta pretuire… Dar, daca stii ca, macar dupa moarte, esti „reabilitat”, parca nedreptatea trecuta e mai usor de uitat. Doamna din stirea partial citata mai sus a trait insa „ca sa vada cu ochii si sa auda cu urechile” ca mai exista pe lumea aceasta si dreptate, chiar daca aceasta isi face greu loc, printre ani, si atunci „dand din coate”.
Stirea aceasta m-a dus cu gandul la Cineva care a fost si inca mai este contestat si denigrat. „Dispretuit si parasit de oameni” (Isaia 53.3), „o pricina de groaza” pentru cei din vremea lui (si nu doar), Isus a fost ucis ca raufacator (Isaia 53.12). A existat insa cineva care, in acele momente, in care suferea „dispretuit si parasit”, sa ii recunoasca Suveranitatea, numindu-l Domn (Luca 23.42). Chiar daca nu ar fi inviat si nu ar fi vazut astfel „o samanta de urmasi” (Isaia 53.10), Isus a avut aceasta palida mangaiere inainte de moarte – a recunoasterii Persoanei si lucrarii Sale.
Dar, aceste recunoasteri, fie ca vin din partea unor persoane sau organizatii, mai devreme sau mai tarziu, nu pot insa repara consecintele nedreptatilor. Va veni insa o vreme cand, nedreptatile pe care oamenii le-au suferit vor fi nu doar „carpite”, ci, pentru totdeauna, inlocuite.