„Cum puteti crede voi care umblati dupa slava pe care v-o dati unii altora, si nu cautati slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5.44)
Multi oameni religiosi considera ca si in sfera trairii religiei trebuie sa existe extraordinar. Mai precis, ma refer la manifestarile pe care unii crestini le considera ca fiind semne ale consacrarii lor, ale primirii de catre Dumnezeu si ale binecuvantarii divine. Astfel ca, daca nu exista „minuni” de un anumit tip, atunci nu se poate vorbi de Dumnezeu. Oare?
Din cate imi aduc eu aminte, in Matei 7 sunt redate cateva cuvinte ale Mantuitorului in care minunile sunt invalidate ca semne ale unei „lucrari divine” sau ca semne ale unui mantuiri certe, desi convingerea facatorului de minune este aceea ca extraordinarul care se realizeaza prin el nu poate veni decat de la Dumnezeu si nu poate fi decat lucrarea unui anumit Duh. Daca „a avea Duhul” este corelat cu anumite manifestari si ridicat la rang de dogma, atunci multi fie vor mima respectivele manifestari intr-un mod dubios si caraghios, fie chiar le vor avea, dar paternitatea, in acest caz, poate fi la fel de dubioasa ca si trucajul, insa mult mai periculoasa.
Isus nu a spus ca religia nu inseamna lucruri extraordinare, dar astfel de lucruri doreste sa faca El pentru noi, in noi si prin noi. Si ceea ce da pe fata, in mod cert, aceasta lucrare, nu este chiar asa cum asteapta muritorul dornic de glorie, nu stiu ce minune mare care va dovedi ce „om mare” a devenit – nu! Nu minuni de genul celor care sunt asteptate de oameni si care au de-a face cu orgoliul poarta marca divina – nu! Cand i-a vorbit lui Ilie, Dumnezeu nu a fost nici in vantul puternic, nici in cutremurul de pamant, ci in susurul bland. Dumnezeu cred ca este la originea comportamentului bland si nu (mereu) a zelosului, exorcistului si poliglotului sfant.
Isus a fost destul de transant (ca intotdeauna) atunci cand a stabilit care este criteriul de demarcatie dintre ai Lui si ai celuilalt: „roada” (Matei 7.20)! Iar „roada” aceasta, spun apostolii, este mult mai modesta decat ceea ce vrem noi sa credem si sa impunem. „Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor” (Galateni 5.22-23), „Caci roada luminii sta in orice bunatate, in neprihanire si in adevar” (Efeseni 5.9).
Statul „la dreapta”, pe care revendicativii fii ai lui Zebedei l-au solicitat anticipat, nu depinde, se pare, de ceea ce noi numim lucruri extraordinare, ci are de a face cu manifestari mult mai „muritoare” si mai putin la ochi batatoare…