„Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai inainte ca sa-i cereti voi”. (Matei 6. 7-8)
Cand am citit un studiu al rugaciunii Tatal nostru, pe la „inceputuri”, am fost uimita sa constat ca si altii realizasera ce si eu singurica descoperisem, si anume ca rugaciunea trebuie sa inceapa si sa se termine cu Dumnezeu.
Partea cu preamarirea Lui la inceputul rugaciunii si racordarea acesteia la realitatile vesnice, reusesc ca nu am reusit-o prea des. Sunt o fire destul de pripita si tot acest protocol nu il puteam respecta. Cu timpul, mi-am dat seama ca a-ti indrepta gandul la Dumnezeu, in prima parte a rugaciunii, te poate ajuta sa realizezi cu Cine vorbesti si sa eviti pericolul monologului sau al rugaciunilor care parca nu vor sa se inalte mai sus de tavan. Dar, e adevarat, nu mereu rugaciunea va urma aceeasi structura. Psalmii incep uneori cu cereri disperate de ajutor. Nu cred ca exista o reteta standard pentru rugaciune, iar ceea ce Isus a oferit in Biblie este doar un model.
Imi aduc aminte ca, in facultate, aveam un profesor destul de pedant care, dincolo de toate instructiunile necesare pentru realizarea lucrarilor, insista intr-un mod care mi se parea uneori – si nu doar mie – exasperant. Si, bineinteles, ca apoi „taia pe capete”, in conformitate cu exigentele formulate. Intr-o ocazie in care ma simteam destul de sacaita si speriata de respectivele cereri, i-am spus unei colege/prietene: „De ce nu scoate o Carte de bucate pentru referate? Si sa o treaca la bibliografia obligatorie, care oricum parca nu se mai termina.” Pe acelasi profesor l-am visat intr-o noapte ca ne poruncea (da, era cam dictator) sa ne facem haine exact ca ale lui. Cred ca visele erau inspirate de convingerea mea ca omul respectiv vrea sa ne modeleze pe toti dupa tiparul mintii lui si nu poate niciodata sa se puna in papucii altuia.
Dumnezeu nu cred ca este asa. El ne-a dat doar un model care contine idei pretioase pentru viata de devotiune. Tatal nostru nu este o prescriptie pentru rugaciunea desavarsita care ne face sau ne dovedeste crestini desavarsiti si nici o mantra cu ajutorul careia se deschid portile cerului si „desagii” Lui cu daruri; nu este rugaciunea-fisa care face sa vina binecuvantarea, de orice fel ar fi ea, ca la bancomat!
Rugaciunea este expresia si garantia unei Relatii si aceasta nu poate si nu trebuie sa fie decat sincera. El nu ne vrea pe toti modelati dupa acelasi calapod. Daca dorea acest lucru, nu ne facea atat de diferiti. Sunt sigura ca Cel care ne-a creat astfel vrea ca rugaciunile pe care I le inaltam sa fie expresia unicitatii ce caracterizeaza personalitatea, viata si relatia noastra cu El.