„Nu zice: ‚Cum se face ca zilele de mai inainte erau mai bune decat acestea?’, caci nu din intelepciune intrebi asa”. (Eclesiastul 7.10)
Sau cum se face ca anul pe care il asteptam trebuie sa fie „mai bun”?
„Mai bun”, pentru ca acum este rau, sau oricat de bine ar fi de bine, la o evaluare obiectiva, noi insa nu suntem multumiti cu situatia prezenta… Nu asta inseamna aceasta urare?
Aproape toata lumea asteapta inceputul de an ca pe un moment in care nu se stie cine sau ce, daca nu Dumnezeu, atunci hazardul, sa determine o schimbare majora, radicala chiar, bineinteles pozitiva, in propria viata si, da, si in vietile celor cu care avem de-a face mai mult sau mai putin, la care tinem mai mult sau mai putin, in mod special in vietile celor pe care ne place tare mult sa ii numim „cei dragi”.
Dorintele noastre tin de „mai bine”, dar un „mai bine” care are de-a face atat de mult cu noi insine si, in mod special, cu ceea ce primim…
Poate ca ar fi „mai bine” daca, pentru anul care vine, ne-am dori si ne-am propune nu doar sa ne fie „mai bine”, sa avem un an „mai bun”, adica unul in care sa primim tot ce ne dorim sau nici macar nu gandim, ci sa avem un an in care sa fim „mai buni”, un an in care sa ne raportam mai putin la ce primim si traim noi insine si mai mult la ceea ce suntem si daruim.
Ciudat.. ne dorim ani mai buni, dar trecutul intotdeauna a fost … mai bun. Nu asa reiese din rememorarile noastre? Oare cand ne pacalim? Cand asteptam un viitor „mai bun” sau cand preamarim trecutul „mai bun”? „Mai bun” este ceea ce nu ne afecteaza acum, iar noi suntem mai putin intelepti cand uitam sa traim si sa multumim pentru orice timp, care e foarte bun, daca e in mana Lui…