„Izbaveste-ma, dupa fagaduinta Ta!” (Ps.119:170)
Daca Dumnezeu nu izbaveste, sunt si crestini piosi, revizionisti, buni descendenti ai prietenilor lui Iov, care cauta nu solutii, ci asa-zise explicatii, in fapt noduri in papura:
daca nu esti izbavit, poate nu te-a condus El in acest foc si atunci te lasa sa suporti consecintele (cei care fac astfel de afirmatii probabil nu au citit psalmul 107, in care se precizeaza ca niste „nebuni”, „prin purtarea lor vinovata”, au ajuns langa „portile mortii” si, in situatia disperata in care se aflau, au „strigat” catre Dumnezeu, iar El i-a izbavit); sau te-a condus aici ca te pedepseasca pentru anumite pacate si inca nu te izbaveste, pentru ca nu te-ai „pocait” de ele; sau ca sa iti descopere ca inima ta nu este suficient de buna, nu ai suficienta rabdare, nu te rogi suficient sau nu o faci cum trebuie, nu ai incredere in El (te temi sau nu ai credinta ca se va intampla ce astepti – de parca credinta ar echivala cu apasarea unui buton de tonomat) si nu te va scoate din necaz decat cand iti inveti aceste lectii sau altele, nementionate aici, dar cat se poate de biblice si de crestinesti; sau incercarea are un rol pedagogic de neintuit imediat, dar care se va descifra in timp sau in Imparatia Sa; sau aceasta incercare face parte dintr-un spectacol cosmic care dovedeste cine este „Baiatul bun” si cine este „baiatul rau” in Marea Lupta si de care parte esti tu, care nu trebuie sa ii dai termene lui Dumnezeu …. sau… sau… sau…
Daca cel in suferinta are alta parere, se vaita, pune intrebari, se disculpa, cum a facut si Iov, atunci procedam exact ca si „prietenii” lui sau chiar mai rau:
– Cat mai multe predici si mustrari;
– Cat mai multe trimiteri la divinitate, fara empatie si suport, cu o eleganta intoarcere de spate si o necurata spalare pe maini;
– Asigurari fade: ma voi ruga pentru tine/voi, care nu sunt acoperite de realitate sau, si mai crestinesc, o trimitere a celui in necaz sa se roage – si gata;
– Alte actiuni firesti, cu justificari dumnezeesti.
Este acesta un mod de a-l baga la fund pe cel deja in noroi sau, cum spunea Iov, „da branci cui aluneca cu piciorul” (Iov 12.5).
Pentru Iov, izbavirea a venit, dupa o perioada neconsemnata si necunoscuta de timp, dar a venit. Pentru unii, insa, izbavirea asteptata nu se stie daca si cand si cum va veni. Iar atunci cand acestia se „vaita” si nu par suficient de multumiti si, in opinia noastra, nu dovedesc suficient crestinism, nu trebuie sa ii convingem sau constrangem sa „apuce pe drumul cel bun”. Daca suntem tentati sa facem acest lucru, poate ca ar trebui sa citim si sa ne insusim cuvintele celui care, desi este standard de rabdare in suferinta, nu a vorbit mereu „chibzuit” – cel despre care Dumnezeu a spus, totusi, ca a vorbit despre El mai drept decat „prietenii” sai piosi si apologeti. Iar daca izbavirea asteptata nu va mai veni, atunci „nevoiasii” sa aiba macar ceea ce acelasi Iov ne sfatuieste sa oferim: „Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar daca paraseste frica de Cel Atotputernic.” (Iov 6.14)