„Tot asa, si voi, cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul omului este aproape, este chiar la usi.” (Matei 24.33)
In cursul acestui an, mai multe cutremure de mare intensitate au retinut atentia publica si au suscitat discutii diverse, unele corelate cu sfarsitul istoriei acestui pamant. Adica oamenii coreleaza cresterea in frecventa si intensitate a cataclismelor cu punctul terminus al lumii. De ce? Stiu ei, „de undeva”, ca aceste semne prevestesc „sfarsitul lumii”. Unii nici macar nu fac aceasta corelatie introducandu-L in vreun fel pe Dumnezeu in ecuatie, altii, mai multi numeric, fac referiri la Divinitate, considerand ca aceste dezastre sunt pedepse aplicate umanitatii pentru imoralitate si ca, dat fiind ca omenirea nu se va schimba, lumea aceasta va inceta, printr-un cataclism sau mai multe, extinse la scara planetara. Aici, e ceva confuzie: ca e sau nu mana lui Dumnezeu la mijloc, nu se mai distinge in afirmatiile de acest tip. Nu e foarte clar daca istoria s-ar incheia pentru ca „nu ne mai rabda Dumnezeu” sau pentru ca „pamantul nu ne mai rabda”…
Cert este ca aceste fenomene devin „semne” si pentru cei nu prea sau deloc religiosi ori religiosi/superstitiosi, dar necunoscatori sau ne-recunoscatori ai Scripturilor. Dar, ca in acea Carte sta scris ca aceste fenomene vor deveni „semne” ale venirii Lui – despre asa ceva nu se prea aude si nici nu cred ca vom auzi, decat ca ecou al vocilor noastre.