„Fratilor, chiar daca un om ar cadea deodata in vreo gresala, voi, cari santeti duhovnicesti, sa-l ridicati cu duhul blandetei. Si ia seama la tine insuti, ca sa nu fii ispitit si tu”. (Galateni 6.1)
Cand eram in liceu (asta pe la inceputul anilor ’90), dupa ce vedeta a fost in Romania, tinerii obisnuia sa spuna, in anumite situatii, in gluma: „Michael, nu pleca”! Dar a plecat atunci si acum de tot.
„caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni” (Matei 5.45).
Parea o zi ca oricare alta pentru acest oras infloritor. O noua zi, un nou rasarit. Pacat ca multi dintre locuitorii zonei nici nu vedeau rasaritul, cel putin nu prea des, poate doar dupa lungile nopti de chef. Pentru ca romanii antici dispuneau de multe resurse si de inspiratie pe masura pentru a-si petrece timpul, cu precadere noptile, in voie buna si fapte rele. Si, in aceasta „buna traditie”, locuitorii Pompeiului si cei din Herculaneum (oraselul vecin, in care cei bogati se desfatau in vilele lor de vacanta) aveau, atat in viata privata, cat si in cea publica, obiceiuri pe care, din perspectiva crestina, nu le-am considera in niciun caz morale. Oras-port prosper, plin de „viata”, de evenimente si de atractii, Pompeiul se retrezea in ziua respectiva cu aceeasi larma si cu aceeasi apetenta pentru bucurii mai mult, mai putin sau deloc crestine.
„Nicio faptura nu este ascunsa de El, ci totul este gol si descoperit inaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face.” (Evrei 4.13)
In filmul „Dumnezeu pentru o zi”, personajul principal capata atat puteri, cat si prerogative pe care Hollywood-ul le prezinta ca fiind divine. Pentru crestini – si nu doar pentru ei – filmul este o blasfemie si o prezentare mult zis caricaturizata a divinitatii. Daca ne raportam la cum Il prezinta Biblia pe Dumnezeu, puterile din respectivul film (si modul in care sunt exercitate) amintesc mai curand de „celalalt” – as putea spune nimic comun cu Dumnezeul iudeo-crestin. Dar asta nu inseamna ca filmul nu are nimic comun cu modul in care fiintele umane isi imagineaza ca este si actioneaza Dumnezeu (sau si-ar dori sa fie si sa actioneze).
„caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni.” (Matei 5.45)
In plimbarea de aseara, am vazut, in timp ce treceam strada, un apus superb. Da, soarele rasare si apune si in Rahova, iar apusurile pot fi frumoase si in cartierele aglomerate si poluate din Bucuresti. Si ca totul sa fie si mai frumos, de undeva dintr-un apartament se auzeau acordurile melodiei My Heart Will Go On, interpretata de Celine Dion – fundalul muzical al unor scene din binecunoscutul film Titanic (in regia lui James Cameron, cu Leonardo Di Caprio si Kate Winslet in rolurile principale). Eu iesisem la plimbare, altcineva, o persoana necunoscuta, cu o viata straina de mine, se orienta catre lucruri asemanatoare, cauta recreerea si deconectarea, asa cum le cautam si eu. Si am avut atunci sentimentul ca facem parte dintr-o mare familie si ca suntem destul de asemanatori, uneori, in anumite privinte. Dar nu in toate. Si, dincolo de aceste asemanari determinate de cautarile noastre, de firea umana, mi-am dat seama ca puteam stabili si alte asemanari: traim in aceeasi lume afectata de o criza economica si nu doar, in aceeasi tara, in acelasi oras, in acelasi cartier si tot intr-un bloc comunist.